Dimitrie PACIUREA, sculptor, grafician, acuarelist, profesor
Dimitrie PACIUREA s-a născut la Bucureşti, in anul 1873 si a încetat din viata tot la Bucureşti, in anul 1932.
S-a născut în familia lui Alecu Paciurea, funcționar, și a Ioanei Paciurea, născută Dumitrescu. A copilărit în București, în casa de pe strada Traian, în suburbia Ceauș Radu, sub supravegherea mamei, într-un mediu cu mijloace materiale insuficiente, dar cu o educație urmărită metodic în familie. Ioana Paciurea s-a ocupat de cultura muzicală, de limba franceză și de educația religioasă, iar bunicul Nicolae Paciurea, „foarte instruit” și călător, i-a apropiat pe copii de artă, teatru și literatură.
A urmat Școala primară nr. 1 din București și, între 1886–1889, trei clase la Liceul Matei Basarab, după care, din motive financiare, a fost înscris la Școala de arte și meserii. A trecut prin secția de mecanică, apoi tâmplărie și, în final, sculptură, unde s-a evidențiat deosebit. A fost bursier al Ministerului agriculturii, comerțului, industriei și domeniilor încă din primul an.
A absolvit Școala de arte și meserii în anul 1894, la catedra de sculptură, cu mari merite; lucrarea de absolvire a fost efigia Regelui Carol I.
În anul 1895 a primit bursă de studii în străinătate (ajutor financiar timp de patru ani), plecând la Paris la sfârșitul lunii aprilie. A urmat cursurile Școlii de Belle-Arte de la Paris, avându-i ca profesori pe Gabriel-Jules Thomas și Jean Antonin Injalbert, și a rămas la Paris pentru a-și desăvârși studiile, renunțând la traseul Italia–Germania prevăzut inițial, cu acceptul autorităților române.
Din 1903 a predat sculptura și modelajul după natură la secția de belle-arte a Academiei de muzică și artă dramatică.
Debutul său artistic a fost marcat de o intrare puternică în spațiul public prin faimosul Gigant, parte a ansamblului sculptural al Grotei fermecate, expus la Expoziția Generală Română din Câmpia Filaretului (astăzi Parcul Carol I).
A devenit custode al Muzeului Aman, beneficiind de un atelier în curtea muzeului. A primit Medalia „Bene Merenti” clasa I și a fost premiat cu Medalia clasa a II-a la Salonul Oficial.
Începând din anul 1921, Dimitrie Paciurea a început să dezvăluie lumii artistice din București direcția pasionantelor căutări plastice care l-au definit în sculptura românească. Astfel, la manifestarea expoziționala a Societății Arta română, a expus șase himere, un Cap și două din portretele solicitate de Alexandru Bogdan-Pitești.
Preocuparea sa, care a devenit ulterior obsesie, a ieșit și mai pregnant în evidență cu ocazia expoziției personale din anul 1922.
Aici a expus numeroase himere și două din lucrările mai vechi - Ștefan Luchian și Zeul războiului.
„Dimitrie Paciurea este unul din puținii artiști români cu conștiința tragică a dezintegrării insului din lume, devenită laitmotiv al muzicii proprii, substrat de amărăciune al experiențelor ce se vor ipostazia într-o mitologie personală lacerantă, de ecorșeu viu. Viziunea lui este modernă, pentru că e de tipul sfâșierii interioare a insului, ce-și poartă Hybris-ul, vina tragică, în însăși conștiința sa. Evident, totul se explică biografic și istoric, și totul se traduce lingvistic prin unele metafore plastice, pe care am încercat într-o măsură să le elucidăm, ca pe niște simboluri vizuale, semne prognostice ale unui stil personal, definitorii însă și pentru o epocă.” Ion Frunzetti
In testamentul sculptorului, figureaza urmatoarea fraza: "Las Academiei intreg sufletul meu si lucrarile mele, "Sfinxul" si "Zeul razboiului", ca o marturie vie a dragostei ce am avut-o pentru elevii mei si pentru scoala".
Zeul războiului (1914–1915) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, reprezentând o figură verticală cu chip sever, dominată de o mască-schelet suprapusă.
Zeul Pan (1931) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, reprezentând figura mitologică cu barbă bogată și trăsături aspre, tratate într-o volumetrie masivă.
Mica Bogdan-Pitești (1920) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, reprezentând un bust feminin cu trăsături introspective și volumetrie concentrată.
„Sfinx” (1911, bronz) exprimă, prin Dimitrie Paciurea, forța enigmatică și gravitatea unei prezențe mitice, încordate și solemne.
„Zeul războiului” (1920, bronz) concentrează, prin Dimitrie Paciurea, severitatea, tensiunea și forța amenințătoare a războiului.
Cap de fată (bronz) surprinde un chip feminin stilizat, cu trăsături calme și volumetrie expresivă, modelat cu finețe de Dimitrie Paciurea.
„Ion Heliade Rădulescu” (bust) evocă gravitatea unei conștiințe publice, Dimitrie Paciurea transformând portretul într-o meditație despre autoritate, memorie și forța ideilor care rămân.
„Maternitate” (bronz, 49 × 30 × 26 cm, semnat dr. jos, D. Paciurea, nedatat – 1907) exprimă, prin forța plastică a lui Dimitrie Paciurea, legătura maternă.
Cap de expresie (1912) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, reprezentând un cap modelat liber, cu volume frământate și trăsături abia sugerate.
„Henrik Ibsen” evocă tensiunea unei conștiințe dramatice profunde, Dimitrie Paciurea transformând portretul într-o meditație despre luciditate, destin și neliniștea interioară a creatorului.
Maternitate (1907) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, reprezentând o figură maternă unită organic cu copilul.
Adormirea Maicii Domnului (1921) este o compoziție sculpturală monumentală, în care figura alungită, culcată, este tratată solemn și hieratic.
„Himera Apei” (bronz, 590 × 580 × 250 mm) surprinde, prin volumetria simplificată și expresia meditativă, o prezență enigmatică inspirată din universul mitologic. În această sculptură, Dimitrie Paciurea construiește o formă monumentală, cu accente simboliste și o atmosferă de profund mister.
„Bogdan Petriceicu Hașdeu” evocă forța unei inteligențe neliniștite, Dimitrie Paciurea transformând portretul într-o meditație despre memorie, erudiție și gravitatea spiritului creator.
„Ion Brezeanu” evocă forța expresivă a actorului și memoria scenei, Dimitrie Paciurea transformând portretul într-o meditație despre prezență, caracter și permanența teatrului.
Sfinxul (1921) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, reprezentând un cap monumental cu trăsături severe și privire enigmatică.
„Himera orei” (bronz, 59 × 58 × 25 cm) este o lucrare emblematică din creația sculptorului Dimitrie Paciurea, în care formele esențializate și expresia interiorizată definesc o prezență enigmatică.
„Machetă pentru Monumentul «Unirii»” (bronz, copie 1968 după lucrarea din 1908, 32 x 19 x 76 cm), de Dimitrie Paciurea, prezintă un grup sculptural dinamic.
Himera văzduhului (1927) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, reprezentând o ființă alungită, cu trup vertical și aripi sugerate, ridicată parcă din materie.
„Himera pământului” (bronz, 54 × 33 × 58 cm) aparține ciclului de Himeră realizat între 1926–1928 de Dimitrie Paciurea, când artistul explora simboluri arhaice și mitologii diverse.
Himeră (1925) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, reprezentând o ființă fantastică, cu corp tensionat și cap uman alungit, prins într-un joc de echilibru precar.
Himera nopții (1928) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, reprezentând o ființă nocturnă cu trăsături antropomorfe și aspect de bufniță.
Himera apei (1926–1927) este o sculptură realizată de Dimitrie Paciurea, înfățișând o formă verticală, alungită, cu cap stilizat și volum neted.
Petre Stimu (1909) este un portret sculptural realizat de Dimitrie Paciurea, surprinzând profilul unui bărbat cu trăsături ferme și expresie concentrată.
Beethoven (1912) este un portret sculptural realizat de Dimitrie Paciurea, înfățișând chipul compozitorului cu trăsături frământate și expresie dramatică.
Heraclie Dumba (1909) este un portret sculptural realizat de Dimitrie Paciurea, surprinzând profilul unui bărbat matur, cu barbă și trăsături grave.
„Portret de bărbat” (1930, bronz patinat, 24 x 14 x 31 cm), de Dimitrie Paciurea, redă bustul cu trăsături ferme și expresie concentrată.
Expoziția retrospectivă Paciurea (1932) – bilanțul unei conștiințe sculpturale
Organizată în lunile noiembrie–decembrie 1932, în Pavilionul Artelor din Șoseaua Kiseleff, Expoziția retrospectivă Paciurea a reprezentat nu doar un eveniment artistic major al Bucureștiului interbelic, ci și un moment de reculegere publică în fața unei opere care, mult timp, fusese mai degrabă admirată în cercuri restrânse decât înțeleasă pe deplin. Inițiativa Ministerului Instrucției, Cultelor și Artelor a venit la scurt timp după dispariția sculptorului Dimitrie Paciurea, fiind gândită ca un gest de reparație morală și culturală față de unul dintre cei mai profunzi creatori ai artei românești moderne.
Ministrul Dimitrie Gusti sublinia caracterul exemplar al personalității lui Paciurea: sculptor poet, visător și gânditor, dar și profesor care a format generații întregi de artiști. Retrospectiva nu urmărea doar inventarierea unei opere, ci reconstruirea unui parcurs interior, marcat de izolare, de refuzuri instituționale și de o continuă tensiune între viziunea artistului și realitățile societății în care a trăit.
La momentul apariției sale, sculptura românească era dominată de comenzi funerare și de un academism inert. În acest context, Paciurea a fost perceput ca o prezență neliniștitoare. Opera sa nu se supunea gustului public, nu reproducea tipare comode, ci căuta sensuri adânci, simboluri, structuri arhetipale. De aici și dificultatea cu care a fost acceptat, dar și fascinația pe care a exercitat-o asupra unei elite intelectuale formate din artiști și scriitori.
Expoziția din 1932 a reunit un număr impresionant de lucrări, provenind din colecții publice și private, oferind pentru prima dată o imagine coerentă asupra întregii creații. Sculpturile funerare timpurii, precum „Adormirea Maicii Domnului” de la cavoul familiei Stolojan din Cimitirul Bellu sau monumentul doctorului Paulescu, relevau preocuparea sculptorului pentru sinteza dintre tradiția bizantină și expresia modernă, fără a cădea în schematism sau ascetism formal. În aceste lucrări, materia pare să se dizolve în spiritualitate, forma devenind purtătoare de emoție și mister.
Un loc central în expoziție l-au ocupat lucrările de mari dimensiuni și proiectele monumentale, între care se remarcă celebrul Gigant din Parcul Carol, o operă de viziune unitară, în care respirația amplă a formei și simplitatea construcției transmit o impresie de monumental definitiv. De asemenea, proiectul Monumentului Unirii, păstrat la Muzeul Simu, cu zimbrul Moldovei surprins în tensiunea atacului, dezvăluie forța simbolică și capacitatea sculptorului de a gândi sculptura ca expresie a destinului colectiv.
Poate cea mai tulburătoare secțiune a retrospectivei a fost dedicată himerelor, lucrări realizate în ultimul deceniu al vieții lui Paciurea. Născute dintr-un sentiment de izolare și din refuzul sistematic al marilor comenzi publice, aceste sculpturi au fost mult timp interpretate drept aberații sau fantezii gratuite. Expoziția din 1932 le-a recontextualizat însă ca expresii legitime ale unui zbucium interior profund. Himera devine, în lectura criticilor apropiați artistului, un „joc al sufletului” care nu se mai poate sprijini pe nimic din jur, o formă a revoltei tăcute și a singurătății creatoare.
Alături de aceste lucrări simbolice, retrospectiva a pus în lumină și dimensiunea excepțională a lui Paciurea ca portretist. Busturile dedicate unor mari personalități – Beethoven, Shakespeare, Tolstoi, Ibsen, Spiru Haret, Petre Poni, Ștefan Luchian, Nottara sau Brezeanu – demonstrează o rară capacitate de sinteză psihologică. Paciurea nu urmărea asemănarea fotografică, ci esența interioară, tensiunea dintre spirit și materie, surprinsă printr-o modelare nervoasă, uneori brutală, dar întotdeauna expresivă.
Expoziția a inclus și desene, studii, pasteluri și file de carnet, care dezvăluie un artist aflat într-o permanentă căutare, pentru care desenul nu era un simplu exercițiu pregătitor, ci un mod de a gândi forma. Aceste lucrări intime completează imaginea unui creator care a trăit sculptura ca destin, nu ca profesie.
Prin amploarea și coerența sa, Expoziția retrospectivă Paciurea din 1932 a consacrat definitiv locul sculptorului în istoria artei românești. Mai mult decât o comemorare, ea a fost o reafirmare a valorii unei opere care a deschis drumuri, a provocat convenții și a oferit sculpturii românești o dimensiune metafizică rar întâlnită. Paciurea a lăsat în urmă nu doar forme de bronz, piatră sau gips, ci o lecție de libertate artistică și de fidelitate față de propria viziune, lecție pe care această retrospectivă a făcut-o, pentru prima dată, pe deplin vizibilă publicului larg.
Himera Nopții este probabil una dintre cele mai interesante lucrări din această serie, cu un modelaj vibrant, misterios, pasăre nocturnă şi femeie.
Himera Pământului, Himera Văzduhului, Himera Apei completează acest ciclu fantastic ce modifică atât de neaşteptat stilul de până atunci al artistului. Una dintre HIMERELE lui Paciurea este expusă la Leeds, la Institutul „Henry Moore”.
Pentru Himera Văzduhului, artistul a fost distins cu Premiul Naţional pentru Sculptură, în anul 1927.
Lucrări în colecții publice:
- Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti;
- Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti;
- Muzeul de Artă, Braşov;
- Muzeul de Artă, Cluj-Napoca;
- Muzeul de Artă, Constanţa;
- Muzeul de Artă, Craiova, Dolj.
Lucrări monumentale:
1904 - Mon. Gheorghe Duca (bronz, grup alegoric), Bucureşti;
1906 - Omul primitiv;
1905 - Două fântâni, cu arh. V.G. Ştefănescu, Parcul Carol, Craiova, Dolj;
- Gigantul (piatră), frontonul Muzeului „Grigore Antipa”(distrus);
1907 - Christ încoronat cu spini;
1912 - Madona Stolojan, Cimitirul Bellu, Bucureşti;
1913 - Sfinxul;
1920 - Fata cu ulciorul (portret);
1931 - Zeul Pan, Academia României din Roma, Italia;
Expoziții
1928 – Salonul Oficial: „Cugetarea” (Gândirea), „Himera războiului”, „Himera văzduhului”, „Himeră”, „Himera nopții”
1927 – Salonul Oficial, București: „Himera văzduhului”
1924 – Bienala de la Veneția; expoziții la „Cercul artistic”, „Tinerimea artistică”, Salonul Oficial
1922 – Expoziție personală: numeroase himere; „Ștefan Luchian”; „Zeul războiului”
1921 – Expoziția Societății „Arta română”: șase himere, un Cap, portrete
1919 – Expoziții ale Societății „Arta română” și ale Societății sculptorilor români: „Supliciata” („Răstignita”) și himere
1909 – Salonul Oficial: „Jepul” / „Gigant” (reluat în context), portrete (în aceeași perioadă expozițională)
1908 – Participare la manifestare expozițională cu cinci lucrări (menționate în cronici)
1907 – Expoziție la sala Ateneului Român (împreună cu Gheorghe Petrașcu); expoziția Tinerimii artistice (martie)
1905 – Expoziția Societății „Cercul artistic” (două busturi)
1896 – Salonul Oficial, București (două portrete)
1895 – Salonul Oficial, București (patru lucrări expuse)
1894 – Expoziția artiștilor în viață (patru portrete)
Premii şi distincţii:
1894 - Menţiune onorabilă Expoziţia Artiştilor în Viaţă;
1905 - Premiul I, împreună cu arhitectul V.G. Ştefănescu, concurs pentru două fântâni monumentale, Craiova, Dolj;
1909, 1910 - Premiul al II-lea la Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură, Bucureşti;
1914 - Medalia cl. a II-a la Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură, Bucureşti;
1927 - Premiul Naţional pentru Sculptură (pentru Himera văzduhului);
1929 - Medalia de bronz „Marele premiu clasa a II-a” pentru Zeul războiului la Expoziţia universală din Barcelona, Spania.
Știi mai multe despre Dimitrie PACIUREA, sculptor, grafician, acuarelist, profesor? Spune și altora!