Muzeul Național de Istorie a României, Bucuresti
Pentru a fi creat acest muzeu s-au avut în vedere mai multe clădiri – Palatul Justiției, Palatul Poștelor și clădirea Sfatului Popular al Capitalei, iar în final a fost aleasă clădirea Poștei Centrale din București, situată în Calea Victoriei nr. 12, care a fost atribuită Muzeului Național de Istorie.
Palatul Poștelor a fost construit la finalul secolului al XIX-lea.
În 1892, după elaborarea legii pentru construirea Palatului Poștelor, arhitectul Alexandru Săvulescu a fost desemnat să realizeze planurile clădirii. Arhitectul a vizitat mai multe orașe europene (Paris, Viena, Torino, Milano, Veneția, Budapesta, Zurich și Geneva) și a studiat clădirile serviciilor poștale împreună cu directorul poștelor de atunci, Ernest Sturza.
Edilii Bucureștiului au decis să construiască Palatul Poștelor pe un teren pe care, în secolul al XVII-lea, se aflau casele marelui agă Constantin Bălăceanu, pe locul cărora domnitorul Constantin Brâncoveanu a construit un han ce i-a purtat numele — ”Hanul Constantin Vodă”, distrus în incendiul din 1847.
Piatra de temelie a clădirii a fost pusă la 20 octombrie 1894, în cadrul unei mari solemnități, la care au participat regele Carol I, prim-ministrul de atunci, Lascăr Catargiu, miniștrii Cabinetului și edilii Capitalei. Inaugurarea festivă a avut loc în 1903.
Clădirea, amplasată pe un teren de peste 10.000 mp și cu o suprafață desfășurată pe patru niveluri, are o fațadă monumentală, în stil neoclasic, cu un portic larg, format din zece coloane dorice, iar extremitățile sunt formate din două volume proeminente, înălțate și acoperite de câte o cupolă.
Muzeul a fost înființat în anul 1970, cu scopul de a ilustra evoluțiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor epocilor istorice în spațiul geografic al României de azi.
Având o suprafață de 8.000 mp, muzeul reunește în 60 de săli exponate cu o valoare deosebită, mărturii despre prezența omului pe teritoriul României încă din paleolitic (600.000 ani — 6.000 ani î.Hr.), cultura materială și spirituală a geto-dacilor, războaiele daco-romane și transformarea Daciei în provincie a Imperiului roman, structurile de putere ale statului în societatea medievală, domniile fanariote, revoluția burghezo-democratică de la 1848, câștigarea independenței, declanșarea celor două războaie mondiale și intrarea României sub influență rusească.
În cadrul expozițiilor permanente ale muzeului, o importanță deosebită o poartă și secțiunea Tezaur, împărțită în Apahida (trei morminte princiare atribuite neamului germanic al gepizilor) și Tezaurul de la Pietroasa (”Cloșca cu puii de aur”).
Știi mai multe despre Muzeul Național de Istorie a României, Bucuresti? Spune și altora!