Gabriel GHEORGHIU, pictor

Gabriel Gheorghiu s-a născut in data de 26 august 1954.

A urmat Liceul de Arte Plastice N. Tonitza din Bucureşti, iar apoi Academia de Arte George Enescu Iaşi, clasa profesor Dan Hatmanu, secţia pictură, grafică, restaurare

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania.

Pictorul a expus atât în ţară, cât şi în străinătate (SUA, Ungaria, Austria, Italia, Franţa, Germania, Republica Moldova şi Bulgaria).

Cred cu tărie în tuşa trasă de mână, cu nerv, cu puterea sângelui care trece prin mine. Cred în exprimarea spontană, în pata de culoare născută, nu făcută, ci pictată, simţită. Un artist adevărat pictează pictură, o poezie a realităţii. Arta este un act de viaţă, intelectual prin definiţie, iar eu încerc să mă confund cu ea …

Tehnica picturii mele este preluată de la vechii maeştri şi verificată în timp – pictura în tempera grasă cu emulsie. Am ales acest mod de a picta pentru că mă obligă să fiu spontan în tuşă şi să obţin transparenţe care, de altfel, sunt dificil de manevrat în alte tehnici. Încerc să nu-mi „obosesc” lucrările prin tehnici inutile, repetate, care de cele mai multe ori, în exces de zel, alterează pornirea iniţială, cea mai valoroasă. Şi, astfel, materia în sine vibrează din interior spre exterior, adică spre noi. Fac asta pentru că aşa vreau eu, nu pentru că atât pot. Interpretez realitatea, adăugând ceva din mine în fiecare lucrare. ” Gabriel Gheorghiu