Cristian UNGUREANU, pictor

|
9 vizualizări

Cristian Ungureanu s-a născut la data de 22 ianuarie 1972, în Iaşi.

După studii la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, îşi continua activitatea în Italia unde expune în mai multe rânduri la Bolonia, Veneţia şi Verona.

După şapte ani de studii de cercetare şi proiecte artistice se întoarce în România şi susţine teza de doctorat „Dialog între sferă şi cub. Geometria secretă a picturii europene“, la Universitatea de Artă din Bucureşti (2010).

Cristian Ungureanu este prorector, conf. univ. dr. din 2017 și a devenit conducător de doctorat la IOSUD – UNAGE Iași, în 2016, cu teza „Compoziția geometrică în artele vizuale și valorile sale transdisciplinare”.

Cred că un fapt artistic vizual trebuie să se întâmple şi să fie recepţionat în prima fracţiune de secundă în care este privit. Are statutul operei de artă atunci când generează mai multă energie decât a fost necesară pentru realizarea lui … Îmi place să cred, din toată ființa mea, că am o relație bună cu Divinitatea, în sensul în care gîndim în spiritul definitoriu al epocii noastre. Nu sînt un călugăr, ci un tip ancorat în societate, dar sînt și un călător împătimit. Interacționez cu spații culturale și artistice din toată Europa. ” Cristian Ungureanu

Este autorul a nenumărate conferințe naționale și internaționale, peste 30 de expoziții personale și de grup în Italia, Franța, Federația Rusă, Turcia și România, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania.

Merită să afli și despre

Sugestii: