Viorica Ungureanu - făuritoarea de fote alese din Lerești, Argeș

|
43 vizualizări

Născută în 1926 în comuna Lerești din Județul Argeș, Viorica Ungureanu a crescut într-o familie de țesătoare, bunica, mama și sora ei aflându-se printre țesătoarele care au făcut comuna Lerești vestită pentru materialele textile făurite în zonă.
Principala îndrumătoare a Vioricăi Ungureanu a fost sora sa. Moștenind talentul și pasiunea din familie, la scurt timp după terminarea școlii, țesutul a devenit ocupația de bază a Vioricăi Ungureanu, aceasta trăind și întreținându-și familia din obiectele de îmbrăcăminte și decorative ce îi ieșeau din războiul de țesut.
Deși știa să lucreze și marame, fețe de masă, ștergare și alte piese textile specifice zonei, Viorica Ungureanu a ajuns vestită pentru fotele pe care le făcea, ajungând să le vândă mai întâi în localitățile învecinate, apoi în mai multe zone din țară.
Creatoarea populară lucra în principal fote alese, cunoscute și ca fote cu șatrangă (punct de cusătură/pătrate ornamentale așezate ca la șah) și rochii țesute cu alesătură.

Lucrările Vioricăi Ungureanu erau cunoscute pe de o parte pentru decor și pentru măiestria cu care erau îmbinate și alese culorile, iar, pe de altă parte, pentru țesăturile realizate cu finețe și rafinament.
Fotele alese lucrate de Viorica Ungureanu erau decorate doar cu motive geometrice, care erau făcute, în prealabil, pe hârtie milimetrică. Țesătoarea se inspira atât din modele ale unor fote mai vechi, cât și din motive decorative de pe fețe de masă, ii sau ștergare. Niciodată sursele de inspirație nu erau, însă, copiate întrutotul, ci serveau doar ca punct de plecare peste care maestra adăuga elemente diverse, în combinații felurite, astfel încât să obțină un decor unic.
Ornamentele caracterizate de simetrie, ritm și alternanță acopereau toată suprafața fotei, mai puțin „trupul” (partea de culoare neagră a fotei). Același model era țesut atât pe căpătâi cât și pe bantă (fâșie cu care se împodobește, de obicei pe margini, un articol de îmbrăcăminte).
Țesătoarea stabilea un număr strict de fire țesute în fiecare element decorativ, pe care le lua cu mâna, după care „îndesa” cu spata un fir auriu care întregea compoziția.
Multe dintre fotele făurite de Viorica Ungureanu au fost expuse în muzee de specialitate din țară și din străinătate, unde au fost trimise prin intermediul cooperației meșteșugărești în cadrul căreia țesătoarea și-a desfășurat activitatea.
Măiestria Vioricăi Ungureanu a fost răsplătită și cu premii, aceasta obținând premiul II la ediția din 1977 a Festivalului național „Cântarea României”.

Merită să afli și despre

Sugestii: