Christian PARASCHIV, pictor

|
4 vizualizări

Christian Paraschiv s-a născut in anul 1953, in Bucureşti.

Christian Paraschiv a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, în 1978.

„Am intrat la facultate abia a patra oară şi, până atunci, m-am pregătit pentru examene cu artişti precum Corneliu Baba, apoi cu unul dintre elevii lui preferaţi, Antonescu, şi am făcut chiar şi câteva ore de desen cu Sorin Dumitrescu. Înainte, am urmat Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti, unde i-am avut ca profesori în tehnici artistice pe Ştefan Sevastre, Afane Teodoreanu şi Vasile Brătulescu, dascăli foarte importanţi pentru mine. După aceea, în facultate, i-am întâlnit pe Marin Gherasim, Rodica Lazăr şi Ion Sălişteanu, iar, în cele din urmă, întâlnirile cu Paul Gherasim şi cu Horia Bernea mi-au adus gânduri şi fapte importante pentru structurarea drumului meu.” Christian Paraschiv

Christian Paraschiv a creat lucrări radicale și inovatoare utilizând propriul corp și ADN în instalații, pictură, sculptură, proiecte multimedia și cărți de artă. Stilul său artistic a fost condamnat de dictatura comunistă, ca urmare artistul părăsește România în 1986 și se instalează la Paris.

Lucrări de-ale sale sunt prezente în colecții importante, instituționale și particulare din Franța, Statele Unite, Belgia, Marea Britanie, Germania, România.

PREMII:
1979 – Bursă acordată de Uniunea Artiştilor Plastici, România
1979 – Premiul al II-a la Concursul Internaţional al Tinerilor Artişti, Sofia, Bulgaria
1981 – Premiul I “Atelier 35”, Bucureşti
1984 – Menţiune specială la Concursul Internaţional de Pictură, Cagnes-sur-Mer, Franţa
2003 – Marele Premiu JUANITO LAGUNA, Fundaţia VOLPE STESSENS, Buenos Aires, Argentina

Merită să afli și despre

Sugestii: