Ion SĂLIȘTEANU, pictor, profesor

Ion Sălișteanu s-a născut la data de 6 octombrie 1929, la Pitești, si a încetat din viata la data de 25 mai 2011.

Între 1949-1955 a urmat Institutul de Arte Plastice “N. Grigorescu” din Bucureşti (cursuri de 6 ani). I-a avut ca profesori pe Samuel Mützner, fost elev al lui Claude Monet, pe Adam Bălţatu şi pe Jean Steriadi.
Realizează peste 4.000 de lucrări, multe figurând în cele circa 200 de expoziții de artă românească organizate în străinătate.

Temele de interes pentru pictor sunt raportul dintre artă şi spaţiul social, arta medievală şi bizantină, ipostazele picturii moderne şi contemporane.

Atâta timp cât arta există, spaţiul dintre oameni e încă plin de substanţă şi tâlc” Ion Sălișteanu

Este prezent la peste 160 de tabere de creaţie, simpozioane şi colocvii în ţară şi străinătate, printre care amintim: Kuopio (Finlanda), Lemnos (Grecia), Izmir (Turcia), Tours Fondette (Franţa), Verbania Lago Maggiore (Italia), Nürnberg (Germania).

In 2006 devine membru corespondent al Academiei Romane.

Premii și distincții
1964, 1985 – Premiul de pictură al U.A.P.
1968 – Ordinul „Meritul Cultural”
1971 – Premiul Ministerului Culturii
1972 – Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române;
1981 – Premiul internațional al artiștilor profesioniști „Trionfo”, Roma
1983 – Premiul internațional „Pace”, Roma
1983 – Premiul internațional „Omaggio a Picasso”, Palazzo Barberini, Roma
1996 – Cetățean de onoare al orașului natal, Pitești
1999 – Marele premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România
1999 – este ales Președinte de Onoare al U.A.P.
2000 – Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”
2006 – membru corespondent al Academiei Române
2006 – medalia de aur „140 de ani de la înființarea Academiei Române”
2006 – nominalizat pentru Premiul Prometeus – Opera Omnia.