Paștele Blajinilor în credința populară

|
31 vizualizări

În cele mai multe zone din România „Paștele Blajinilor” mai este cunoscut și ca „Paștele Morților”, fiind sărbătorit la o săptămână după Paștele creștin-ortodox, mai exact în ziua de Luni de după Duminica Tomei – prima zi din „Săptămâna Neagră” care este dedicată celor trecuți la cele veșnice.

Așa cum arată Ion Ghinoiu în lucrarea „Mitologie română. Dicționar” din 2013, «Blajinii sunt reprezentări mitice ai oamenilor primordiali, sau ai moșilor şi strămoșilor, celebrați primăvara, sinonimi cu Rocmanii (Rohmanii, Rugmanii), numele lor definind credințe mult mai vechi, cert precreștine (…) În această zi credincioșii depun ofrande pe morminte, bocesc morții, împart pomeni, fac libațiuni (act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin – n.n.), se întind mese festive în cimitir, lângă Biserică, sau în câmp, la iarbă verde (Moldova, Bucovina, Dobrogea, Maramureș, Banat, Bistrița-Năsăud)».

Cu privire la aceste obiceiuri, în lucrarea „Sărbătorile la români: studiu etnografic - Cincizecimea” din 1901, etnograful Simion Florea Marian arată că în Banat această zi este numită „Lunea Morților” sau „Paștile Morților” din cauză că „nu ca-n alte părți, în cele două zile premergătoare, ci în această zi se fac rugăciuni și sacrificii la morminte pentru sufletele tuturor morților familiei”, iar unele părți, cum ar fi bunăoară comuna Agadici din județul Caraș-Severin, „e datină ca în această zi preotul să iasă cu litia (slujbă religioasă – n.n.) în țarină și să facă rugăciuni pentru grindină și vifore”. În unele părți din Bucovina „există datina de a merge în această zi la ținterim (cimitir – n.n.) cu procesiunea, adică cu cruci, cu prapure și cu icoane, ducând cu sine diferite obiecte de mâncare, care, după ce au sosit la starea locului, le așază pe mormintele celor repauzați, mai ales însă a copiilor unde, venind preotul și făcând panachidă (parastas – n.n.), le binecuvântează. Iar după ce l-a binecuvântat, le dau de sufletul morților ce s-au pomenit”.

Obiceiuri specifice Paștelui Blajinilor se întâlnesc și pe Valea Mureșului, acestea fiind descrise de Marcel Lapteș în lucrarea „Anotimpuri magico – religioase (schițe etnografice)” din 2011: «Paștele Blajinilor este o sărbătoare a „oamenilor buni” de la Dumnezeu, buni creștini care au murit neîmpărtășiți. De aceea, „Dumnezeu le-o făcut Paști”, cum zicea o femeie din Dumbrava, comuna Pestișu Mic. La Paștele Blajinilor se credea că sufletele morților sunt libere și reveneau la casele unde au trăit la miezul nopții, cerând mâncare și băutură. La Simeria Veche mai sunt și astăzi familii care fac masă mare cu bucate alese înainte de apusul soarelui la care sunt chemați oamenii sărmani și cerșetorii. În comunitățile din Dealu Mare, până aproape de timpurile noastre, Paștele Blajinilor se serba de unele familii la câmp cu ouă, pască și miel, ca să liniștească sufletele celor plecați pe lumea cealaltă și neîmpărtășiți. Această sărbătoare se ținea până în ziua de luni inclusiv (…) când se credea că sufletele morților neîmpărtășiți vor pleca iarăși în cer „fiind apărați de bunul Dumnezeu, ca ăi mai curați oameni”, după cum ne spunea o săteancă din Dumbrăvița, comuna Ilia».

O descriere a obiceiurilor din „Săptămâna Neagră” o regăsim și în lucrarea „Calendarele poporului român” din 2013, autor Antoaneta Olteanu, unde se arată că «este o săptămână a morților, comparativ cu precedenta, Săptămâna Luminată, a Învierii.

În prima zi a ei este celebrat Paștele Blajinilor; în ansamblul ei, sărbătoarea este supusă numeroaselor interdicții impuse de pecetea morții, ce o marchează profund. De fapt, dacă privim mai atent lucrurile, Săptămâna Neagră nu este impusă de Lumina orbitoare a săptămânii dinainte, ci de o perioadă nefastă mai mare, care se deschide acum: a doua zi a treia săptămână după Paști sunt consacrate morților pământului, în timp ce următoarele (dintre care a patra este mai periculoasă) sunt redutabile din cauza Rusaliilor, duhuri (eoliene) ale morților, depășind cu mult hotarele Iadului întunecat».

Citând lucrările lui Theodor Speranția, Antoaneta Olteanu prezintă și o serie de tradiții și credințe specifice acestei săptămâni, potrivit cărora «Tot ce va naște în această săptămână nu va trăi. Viermii de mătase înviați atunci mor; Vine după Săptămâna Luminată și o postesc toți cei care au găsit copii morți. În această săptămână rudele mortului postesc. Dacă nu se ține această săptămână, oamenilor morți fără lumânare le este rău pe cealaltă lume; O țin din cauză că, murind un om în această săptămână, merge în iad, adică în întuneric; Celor ce mor în această săptămână nu li se face pomană, căci se zice că, fiind în Săptămâna Neagră, nu o văd. Nu se fac pomeni, că se fac colacii negri».

Totodată, Antoaneta Olteanu prezintă și unele obiceiuri specifice zilei de Paștele Blajinilor, când «se crede că sufletele morților sunt libere; de aceea în această zi se prepară multe și alese bucate, împărțindu-le pe la vecini, cu credința că morții numai în acea zi sunt liberi și pot gusta din mâncările preparate. Cine nu serbează și nu dă morților de pomană, vin morții noaptea și le cer. Se ține ca să mănânce și morții cărora nu li s-au făcut pomeni».

Referindu-ne la obiceiurile descrise de specialiștii în etnografie și folclor se poate spune că Paștele Blajinilor este o pomenire colectivă a morților, care spre deosebire de alte pomeniri ale morților de peste an stârnește controverse pentru că are origini incerte (precreștine). Din acest motiv unii consideră Paștele Blajinilor (Paștele Morților) ca o sărbătoare populară cu obiceiuri care nu se potrivesc „rânduielilor creștine”, deci păgână. Cu toate acestea, în majoritatea zonelor țării preoții participă la această sărbătoare, sfințind bucatele aduse în cimitire și oficiind acest parastas colectiv, practică folosită și ca un prilej de a-i pomeni pe toți morții cei uitați sau neștiuți.

Merită să afli și despre

Sugestii: