Romul LADEA, sculptor
Romul LADEA s-a născut la Jitin, Caraş-Severin, in anul 1901 si a încetat din viata la Arcuda, Ilfov, in anul 1970.
In perioada 1920 - 1922 a urmat Şcoala de arte şi meserii, cu Traian Novac, Timișoara.
Debutul artistic este înregistrat în anul 1923 la Expoziția Artelor Plastice de la Cluj. Viziunea autoritară a portretelor expuse îl impune atenției criticilor din capitala culturală a Transilvaniei, filosoful Lucian Blaga apreciind : ,,apariția viitorului mare sculptor".
În anul 1924 realizează în bronz două prime monumente de for public: bustul istoricului A.D. Xenopol și bustul eroului Avram Iancu.
În această perioadă de început face rodnice popasuri în două călătorii de studii în străinătate, la muzeele și expozițiile din Budapesta, Viena, München, Berlin, Dresda, Paris, experiențe care îi deschid noi înțelegeri artistice asupra operelor marilor sculptori ai Renașterii italiene, Donatello și Michelangelo, și ale sculptorilor epocii moderne, Auguste Rodin și Antoine Bourdelle.
Lucrările sale de artă împodobesc numeroase orașe ale țării. Opera sa este una profund realistă, care exprimă eroicul ca atitudine de înfruntare a destinului, dar și dragostea, bunătatea, blândețea și grația. Fiind de facto fondatorul școlii românești de sculptură modernă, Ladea a exercitat o influență importantă asupra artei românești.
"Elev al lui Paciurea, la Bucureşti, ucenic al lui Brâncuşi, la Paris, trecut prin şcoala celei mai mari metropole artistice a veacului, focarul atâtor curente divergente ale lumii moderne, Ladea face parte din categoria acelor artişti la care sentimentul acut al propriei vocaţii, de foarte timpuriu resimţit, determină o evoluţie nestingherită pe făgaşe parcă dinainte stabilite, în cadrul cărora etapele succesive nu fac decât să accentueze datele iniţiale ale subiectivităţii creatoare", se arată în "Dicţionarul artiştilor români contemporani".
Lucrări munumentale:
1923 - A.D. Xenopol şi Avram Iancu, Palatul Culturii, arad;
1929 - Bustul lui Damaschin Bojincă (bronz), Oravița, Caraș-Severin;
1938 - Zaharia Bârsan (bust, bronz), Teatrul Național, Cluj-Napoca;
1973 - Monumentul Şcoala ardeleană. P. Maior, S. Micu-Klein, Gh. Şincai (bronz), Cluj-Napoca.
Muzee:
- Muzeul Naţional de Artă al României, București;
- Muzeul de Artă, Cluj-Napoca ;
- Muzeul de Artă, Timișoara.
In anul 1964 a primit distincția de Maestru emerit al artei.