Descoperă universul fascinant al picturii românești!

Pictori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Gheorghe DICAN, pictor

|
218 vizualizări

Gheorghe Dican s-a născut in anul 1960, in Cernișoara, Vâlcea.

2010 – 2014 – Doctorat – Lucrare de doctorat: „Muzeul Național de Artă Contemporană Românească – Un punct de vedere artistic și curatorial” – Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Arte şi Design, coordonator: profesor universitar doctor Alexandra Titu.
2007 – 2008 – Licență – Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Arte şi Design;
1999 – 2002 – Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei;
1975 – 1979 – Liceul de Muzică și Arte Plastice Pitești.

Gustul pentru frumos mi l-a cultivat tatăl meu. El picta troițe, care sunt des întâlnite în cere¬monialul de „slobozire a unei fântâni”, în Oltenia de sud. Cel care slobozea (construia) o fântână pu¬nea și un fel de icoană mare pe ea, pentru vii și pentru morți: „icoane-troiță”, care erau uneori foarte mari. Dacă aveai pe cineva mort în familie, făceai pomană construind o fântână pentru sufletul însetat al celui plecat în cer. Iar sătenii contribuiau cu bani, în așa fel ca fântâna să se săvârșească … Mai târziu, a fost ca un far călăuzitor pentru viața mea de artist, unchiul meu. Fugise de acasă cu trenul la București, ca să dea examen la liceul de artă „Nicolae Tonitza”, unde a și intrat, cum a intrat apoi la Facultatea de Belle Arte „Nicolae Grigorescu”.” Gheorghe Dican

Gheorghe Dican, unul dintre cei mai vizibili, mai originali şi mai bine cotaţi pictori români din generaţia care a ajuns acum la ceasul deplinei expresivităţi stilistice şi maturităţi creatoare, crede că destinul său ar fi fost cu totul altul dacă în modelarea lui nu ar fi intervenit, încă din anii copilăriei şi adolescenţei, câţiva oameni care, fără a se fi înţeles în vreun fel între ei, i-au îndreptat aspiraţiile, unul după altul, spre realizarea binelui, adevărului şi frumosului, adică spre cele trei valori esenţiale ce definesc plenar formula personalităţii oricărui artist autentic.” Corneliu Ostahie

Lucrări de artă monumentală:
2020 – 8 aprilie – Academia Recordurilor Mondiale din America (World Record Academy) certifică faptul că “Facerea Lumii” este cel mai mare vitraliu sub formă de cupolă din lume;
2003 – 2004 realizează cupola vitrată “Facerea Lumii” a Bibliotecii Județene Vâlcea (142mp).

Participă în timp, la numeroase Simpozioane de creație, din anul 1989 scrie articole, face grafică, caricatură în ziare și reviste, ilustrație de carte.

Colecţii publice:
• Muzeul Național de Artă Chișinău;
Muzeul de Artă Râmnicu-Vâlcea;
• Muzeul de Artă Piteşti;
• Parlamentul României;
Muzeul de Artă Contemporană al României;
Muzeul Țării Oașului;
• Muzeul de Artă Bacău;
• Regia Protocolului de Stat;
• S.E. București;
• Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea;
• Consiliul Județean Vâlcea;
• Muzeul Județean Olt;
Muzeul Caracal;
• Muzeul Municipal „Augustin Bunea”, Blaj;
• Muzeul de Artă Contemporană Galați.

Colecţii particulare: România, Germania, Suedia, Ungaria, Olanda, Franţa, Italia, Rusia, Anglia, Elveţia, Statele Unite ale Americii, Belgia, Canada, Serbia.

Premii și recunoașteri:
2021 – Premiul de Excelență acordat de Filiala U.A.P. Sibiu la Salonul Interjudetean de Arte Vizuale al Filialei U.A.P. Sibiu;
2020 – Diploma de Excelență a Fundației TUDOR-ART;
2020 – Premiul național pentru PICTURĂ acordat de Fundația “Niște Țărani”, București;
2020 – Cetățean de onoare al Municipiului Râmnicu-Vâlcea;
2020 – Diplomă de Excelență acordată de Forumul Cultural al Râmnicului;
2020 – Diplomă de Excelență și Medalie Jubiliară XXX, acordată de cotidianul « CURIERUL DE VALCEA »;
2019 – Diplomă de Excelență acordată de Filarmonica “Ion Dumitrescu” Râmnicu- Vâlcea;
2019 – Diplomă de Merit acordată de Uniunea Artiștilor Plastici din Bulgaria;
2019 – Premiul “Paul Harris” acordat de Fundația Rotary Internațional;
2018 – Diplomă de Excelență acordată de Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, Bacău;
2018 – Diplomă de Excelență “Cerurile Oltului” – Salonul Național de Literatură și Artă “Rotonda Plopilor Aprinși”;
2018 – Diploma “STUDENT FEST” Timișoara;

Merită să afli și despre

Sugestii: