Muzee și Galerii de artă din România.

Istorie, artă, cultură, etnografie, tehnică.

Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti", București

|
236 vizualizări

Muzeul Satului este un muzeu etnografic în aer liber, care adăposteşte monumente de arhitectură tradiţională: gospodării, biserici, instalaţii ţărăneşti, ateliere meşteşugăreşti (290 de construcţii).
De asemenea, muzeul deţine piese etnografice şi de artă populară reunite în colecţii pe genuri de creaţie: port, ceramică, scoarţe, lemn, icoane pe lemn şi sticlă, obiceiuri (52.000 piese); arhiva muzeologică cuprinde documente, fotografii negative pe sticlă şi celuloid, diapozitive, filme, înregistrări audio şi video (circa 200.000 piese).

Ideea unui muzeu în aer liber în România se înfiripă încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867 Alexandru Odobescu, eminent om de cultură, propune prezentarea, în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, într-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară.

Ceva mai târziu, savantul Alexandru Ţzigara Samurcaş avea sa preconizeze aducerea în Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906, a unor „gospodarii autentice şi complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români”, proiectul concretizându-se în 1909, prin expunerea în acest muzeu a unei case ţărăneşti din judeţul Gorj.
În etapa sa de început, respectiv între 1936-1940, Muzeul Satului dispunea de 4.5 ha de teren.

Pe acest teren au fast amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodăreşti, o biserică (din Dragomireşti, jud. Maramureş), troițe, instalaţii tehnice, fântâni şi un scrânciob.

Dispunerea lor s-a făcut după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa.
Anul 1948, când Muzeul Satului îşi redeschide porţile pentru public, iar la conducerea sa este numit Gheorghe Focşa, fost student al profesorului D. Gusti şi membru al echipelor de monografişti, marchează începutul unei a doua etape în evoluţia instituţiei.
Elaborarea unor noi strategii de dezvoltare a patrimoniului, coroborată cu necesitatea măririi spaţiului de expunere a muzeului, a dus la extinderea suprafeţei destinată prezentării monumentelor, de la 4.5 ha, cât deţinea în 1936, la 9 ha, la creşterea şi diversificarea colecţiilor.
Patrimoniul din expoziţia în aer liber se îmbogăţeşte, ajungând la un număr de 62 de complexe de arhitectură populară (faţă de cele 33 din 1936), cu 223 de construcţii (40 de case, 165 de anexe gospodăreşti, 3 biserici, 15 instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti), însumând un inventar de 17.000 obiecte.
Dupa Revoluţia din decembrie 1989, Muzeul Satului îşi recapătă individualitatea, prin separarea de muzeul cu care fuzionase, actualul Muzeu al Ţăranului Român. Sunt regândite şi reconfigurate toate activităţile muzeului.

În acest sens, a fost elaborat un program sistematic de priorităţi legate atât de dezvoltarea patrimoniului şi acoperirea unor segmente tematice nereprezentate în expoziţia permanentă în aer liber şi în colecţii cât şi de o nouă orientare şi fundamentare a cercetării, care să asigure o bază ştiinţifică tuturor celorlalte activităţi ale muzeului, de iniţierea şi aplicarea unor proiecte coerente de pedagogie muzeală şi a unor forme interactive de comunicare

Merită să afli și despre

Sugestii: