Palatul Ullmann, Oradea, Bihor

Clădire construită în stilul secession-ului vienez, se presupune a fi fost proiectată de arh. Ferenc Löbl și terminată în anul 1913.
Familia Ullmann a fost una din primele familii ale orașului Oradea, ajungând aici în anii 1860. Izidor Ulmann a jucat un rol important la înființarea Camerei de Comerț și Industrie a orașului Oradea, precum și la fondarea Școlii Ortodoxe Evreiești.
Sandor Ullmann, fiul lui Izidor, a angajat arhitectul local Ferenc Lobl, născut în Oradea în Decembrie 1882, să proiecteze Palatul. Ferenc Lobl a făcut majoritatea operelor sale cele mai faimoase în Viena. Dar, asemeni multor alți evrei din Austria, a fost deportat în 1942 într-o tabără de concentrare din estul Poloniei, de unde nu s-a mai întors vreodată.

Moștenirea sa rămâne una dintre cele mai deosebite clădiri secesioniste din Oradea care, când a fost clădită, se înălța deasupra principalei piețe din Oradea.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Palatul Ullmann a jucat un rol vital, dată fiind locația sa din ghetoul orădean. Aici, între 1943 și 1944, erau catalogați evreii care urmau să fie deportați în lagărele de concentrare, în principal în cele din vestul Poloniei, printre care și Sandor Ullmann, fiul lui Izigor și proprietarul de drept al palatului.
Clădirea e formată din subsol, un parter înalt, mezanin şi trei etaje care se dezvoltă în jurul unei curţi interioare. Ultimul etaj este mansardat. La subsol au fost prevăzute pivniţe, spaţii de depozitare şi magazii, iar la parter spaţii pentru magazine, depozitul şi un apartament. La etajul întâi îşi aveau sediul Agenţia de Asigurări „Generali” din Triest şi Banca Populară Orădeană, alături de câteva apartamente. Etajul al doilea era ocupat în întregime de apartamentul lui Ullmann Sándor. La etajul al treilea erau de asemenea apartamente.

Ultimul etaj este mansardat, acoperit fiind de un acoperiș foarte înalt. În planul fațadei se remarcă simetria față de axul central, frumoasa proporționare a traveelor, atât pe orizontal cât și pe vertical.
Decorația, reprezentativă pentru secession-ul vienez se reduce la medalioane de stuc, butoni de carămidă, feronerie, vitralii și basorelieful de ceramică, executat în atelierul Zsolnay, cu smalț metalifer de culoarea bronzului reprezentând “Menora” păzită de doi lei.