Vatra MCP / Calendar Cultural / 6 Ianuarie - Calendarul cultural al Romăniei

6 Ianuarie în Cultura românească

Descoperă reperele culturale ale zilei de 6 Ianuarie. Află personalitățile și pe cei născuți pe data de 6 Ianuarie, pe cei decedați în data de 6 Ianuarie, precum și sărbătorile, tradițiile și aniversările zilei de 6 Ianuarie, semnificațiile acestei zile în calendarul cultural românesc.
În calendarul gregorian (adoptat în anul 1919), 6 Ianuarie, este a 6-a zi, iar în anii bisecți este a 7-a zi. Luna ianuarie, cunoscută ca „Gerar”, este marcată de gerul iernii, începuturi noi și tradiții de purificare.

Evenimente și tradiții pe 6 Ianuarie

6 ianuarie este sărbătoarea Bobotezei (Botezul Domnului), una dintre cele mai importante în calendarul ortodox. Se sfințesc apele, iar în multe regiuni ale României se oficiază slujbe în aer liber, pe malurile râurilor sau lacurilor. În unele sate din Muntenia și Dobrogea, bărbații se întrec pentru a scoate crucea aruncată în apă de preot – un ritual de curaj și purificare. Se crede că agheasma mare sfințită în această zi are puteri tămăduitoare și se păstrează în case tot anul.

Artiști și oameni de cultură născuți în data de 6 Ianuarie

Dorin Cocârţă, sufletul ansamblului folcloric ”Arcanul” din Fundu Moldovei, Bucovina

Dorin Cocârţă, sufletul ansamblului folcloric ”Arcanul” din Fundu Moldovei, Bucovina

S-a născut în data de 6 ianuarie 1936 în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava.

Anul acesta se împlinesc 90 ani de la nașterea sa.

→ Vezi alți Rapsozi din Suceava

Cătălin BĂLESCU, pictor, profesor

Cătălin BĂLESCU, pictor, profesor

S-a născut în data de 6 ianuarie 1962 în Brad, județul Hunedoara.

Anul acesta se împlinesc 64 ani de la nașterea sa.

→ Vezi alți Pictori români din Hunedoara

Ștefan BRĂDICEANU, pictor

Ștefan BRĂDICEANU, pictor

S-a născut în data de 6 ianuarie 1933 în Craiova, județul Dolj.

Anul acesta se împlinesc 93 ani de la nașterea sa.

→ Vezi alți Pictori români din Dolj

Jean L. COSMOVICI, pictor

Jean L. COSMOVICI, pictor

S-a născut în data de 6 ianuarie 1888 în Iași, județul Iași.

Anul acesta se împlinesc 138 ani de la nașterea sa.

→ Vezi alți Pictori români din Iași

Stefan Szalacs, pictor

Stefan Szalacs, pictor

S-a născut în data de 6 ianuarie 1949 în Cluj-Napoca, județul Cluj.

Anul acesta se împlinesc 77 ani de la nașterea sa.

→ Vezi alți Pictori români din Cluj

Artiști și oameni de cultură decedați în data de 6 Ianuarie

Nicolae GROPEANU, pictor

Nicolae GROPEANU, pictor

A încetat din viață în data de 6 ianuarie 1936 în județul Bacău.

Anul acesta se împlinesc 90 ani de la trecerea sa în neființă.

→ Vezi alți Pictori români din Bacău

Dan BOTA, pictor

Dan BOTA, pictor

A încetat din viață în data de 6 ianuarie 2021.

Anul acesta se împlinesc 5 ani de la trecerea sa în neființă.

Alma ŞTEFĂNESCU – SCHNEIDER, grafician

Alma ŞTEFĂNESCU – SCHNEIDER, grafician

A încetat din viață în data de 6 ianuarie 2013 în județul Sibiu.

Anul acesta se împlinesc 13 ani de la trecerea sa în neființă.

→ Vezi alți Pictori români din Sibiu

Tradiții și Sărbători în data de 6 Ianuarie

Boboteaza. Ziua în care se sfințesc apele și se deschid cerurile

Boboteaza. Ziua în care se sfințesc apele și se deschid cerurile

Ziua de Bobotează, 6 ianuarie, marchează sfârșitul ciclului sărbătorilor de iarnă și este o sărbătoare dedicată purificării apelor și a naturii.

→ Vezi Tradiții, Sărbători și Obiceiuri

Mănăstirea Horaița, Neamț - un tezaur de artă sacră — Hram!

Mănăstirea Horaița, Neamț - un tezaur de artă sacră

hramul Botezul Domnului (6 ianuarie). Ansamblul cuprinde și paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae” (6 decembrie), precum și paraclisul „Pogorârea Sfântului Duh” (la 50 de zile după Paști). De-a lungul anului, numeroși pelerini ajung la Horaița atât…

→ Vezi Hramurile din Ianuarie

Alte tradiții, obiceiuri și sărbători în luna Ianuarie:

Știai că (în data de 6 Ianuarie)

Pieptene (Etnografie, Decor) = Motiv decorativ care preia desenul unui obiect de uz personal; motivul este preferat din cauza geometrismului său, dar și pentru că are încărcătură simbolică, fiind în legătură cu părul omului. Se fac bube sau crăpături pe limbă, dacă se bagă pieptenele în gură, sau dacă se ating buzele cu el, sau m…Motiv decorativ care preia desenul unui obiect de uz personal; motivul este preferat din cauza geometrismului său, dar și pentru că are încărcătură simbolică, fiind în legătură cu părul omului. Se fac bube sau crăpături pe limbă, dacă se bagă pieptenele în gură, sau dacă se ating buzele cu el, sau măcar dacă se dă pe la nas cu mâna care a ţinut un pieptene - Muntenia; Vâlcea;Tecuci;Suceava; i se face pielea feţei aspră cui umblă cu pieptenele, nu se spală pe mâini şi apoi pune mâinile pe faţă - Teleorman; dacă îi cade pieptenul cuiva, când se piaptănă, înseamnă că: vine în casă un oaspete rar, dacă pieptenul cu dinţi rari cade jos; vine un oaspete obişnuit de-al casei, când cade pieptenul cu dinţii deşi - Suceava; i se va întâmpla un necaz celui care, pieptănându-se, îi cade din mână pieptenele, dar, dacă îl şterge imediat pe o pânză, nu se va întâmpla nimic - Botoşani; în zi de Paşte să nu se pieptene părul, fiindcă apoi cade - Ţara Oltului; se crede că acela care umblă cu pieptenele în ziua Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie) va fi mâncat de lupi, din care cauză femeile se feresc, în această zi, nu doar să pună mâna pe pieptene, dar chiar să-i rostească şi numele - Botoşani; femeile nu se piaptănă în ziua Sfântului Andrei, pentru că pădurea este a fiarelor sălbatice - Iaşi; soţul unui mort nu trebuie să se pieptene o săptămână, pentru că altfel moare şi el - Muntenia; se crede că, dacă a furat cineva un pieptene şi moare, apoi trupul lui se umple imediat de păduchi - Suceava; în caz că la păşunat se pierde o vacă, se iau doi piepteni de pieptănat inul sau cânepa şi se pun cu dinţii unul într-altul, pentru ca tot aşa să stea şi gurile lupilor la vederea vacii, până aceasta este găsită - Muntenia; se încleştează pieptenii de cânepă unii în alţii, ca şi gura lupului să nu se poată deschide şi să apuce vita sau oaia - Ţara Oltului. Dacă strigoaicele au luat laptele de la vreo vacă, femeile caută o ragilă (unealtă formată dintr-o scândură în care sunt înfipţi dinţi de fier, prin care se trage cânepa sau inul meliţat, pentru ca să se cureţe de puzderii şi de câlţi), scot un dinte din ea, îl bat în fundul doniţei în care este muls laptele, apoi mulg vaca şi „bat” cu puţin din laptele rămas după strecurare ugerul vacii, atingând ugerul cu vârful dintelui şi atunci cea care a luat mana animalului nu mai poate sta locului, o apucă un fel de mâncărime în tot trupul, nu mai poate dormi, lucra şi mânca, încât trebuie să întoarcă mana, pentru că altfel moare - Neamţ. În seara de ajun a Bobotezei (5/6 ianuarie), sub mai multe farfurii se pun diferite obiecte, fiecare având altă semnificaţie; astfel, se crede că flăcăul care indică farfuria sub care se află un pieptene va lua de soţie o fată bogată cu dinţii răriţi; se repetă de trei ori procedeul, pentru conturarea unui profil moral şi fizic mai complex al viitoarei soţii; mai nuanţată este interpretarea prezenţei pieptenului în Mureş şi Bucovina, unde semnifică om colţat, cu gura mare, dar poate însemna şi văduv sau atât de încrezut încât tinerii nu se vor putea căsători, ultima credinţă privindu-i în special pe flăcăi. Pieptenele nu este un semn prea bun, când este nimerit de către o fată sub strachina unde a fost pus acest obiect la obiceiul de aflat destinul, numit Vergelul, şi care se practică în noaptea sau a doua zi dimineaţa de Anul Nou, deoarece înseamnă că viitorul soţ al fetei va fi un bărbat cam colţos şi va veni de peste o pădure - Banat;Transilvania; când se spală în ziua de Crăciun, fetele pun apoi pieptenele şi săpunul sub pernă, ca să-şi viseze ursitul. Mai ales copiilor li se spune să nu-şi bage pieptenele în gură, pentru că li se înnegresc dinţii; pieptenul pus sub un blid, în jocurile practicate la şezători, ascunzându-se şi alte obiecte sub diferite vase, şi indicat de către o fată înseamnă că va lua un bărbat cu dinţii mari - Maramureş. Şi în Ţara Lăpuşului, la jocurile din ajun de An Nou, indicarea vasului sub care se află un pieptene înseamnă tot bărbat cu dinţi mari. Pieptenele şi săpunul folosite la toaleta unui mort nu se mai întrebuinţează şi se aruncă într-un râu - Sibiu; sau se îngroapă împreună cu mortul, punându-se în sicriu, sub perniţa celui decedat - Muntenia; sau se dau de pomană celui care a spălat cadavrul - Suceava.vezi mai mult