Circovii de iarnă. Miezul iernii pastorale (16-18 ianuarie)

|
49 vizualizări

În vechea tradiție populară românească, miezul sau puterea iernii pastorale, care dura între Sâmedru (26 octombrie) și Sângeorz (23 aprilie), era marcat de o sărbătoare de trei zile (16-18 ianuarie) dedicată Circovilor de Iarnă, năprasnice divinități considerate a fi răspunzătoare de manifestările violente ale naturii (viscole, vârtejuri, grindină, trăsnete etc.) şi de pagubele aduse de lupi şi de alte fiare sălbatice turmelor de vite.

În mentalul popular, Circovii de Iarnă sunt considerați a face parte mai degrabă din categoria forțelor diavolești, întrucât provoacă diverse boli neuropsihice, numite Luatul sau Lovitul din Circovi, celor care le nesocotesc ziua. Așa cum arată Ion Ghinoiu în lucrarea „Calendarul țăranului român. Zile și mituri”/2020, deși erau considerați forțe diavolești, oamenii îi cinsteau prin severe interdicții de muncă pentru a le câștiga bunăvoința; în zilele lor nu se lucra lâna şi pieile de animal.

Având în vedere că la 16 ianuarie Biserica creștin ortodoxă prăznuiește „Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru”, în popor ziua mai este cunoscută și ca „Sânpetru de iarnă” sau „Sânpetru lupilor”.

Explicația faptului că Sânpetru de iarnă este considerat patronul lupilor de este oferită de Simion Florea Marian în lucrarea „Sărbătorile la români: studiu etnografic”/1898: «Precum fiecare om are un sfânt ca patron, așa au şi lupii patronul lor şi acela e Sânpetru de Iarnă, care pică totdeauna la miezul iernii. Şi precum fiecare sfânt se îngrijește de oamenii care îi poartă numele ca să le meargă bine şi să aibă toate cele trebuincioase, așa şi Sânpetru se îngrijește de toți lupii, împărțind în noaptea spre numele său fiecăruia hrana de peste an».

„Sânpetru lupilor” este descris și de Ion Ghinoiu în lucrarea „Calendarul țăranului român. Zile și mituri”/2020: «În prima noapte a Circovilor de Iarnă lupii s-ar strânge în haite la urlători, loc de trecere al lupilor, unde încep să cânte urlând, invocând o mare divinitate a lor, Sânpetrul de Iarnă, să vină pentru a le împărți tainul, adică prada ce li se cuvine pentru un an de zile.

Acesta sosește la miezul nopții pe un cal alb şi împarte fiecărui lup prada: un miel, o oaie, o căprioară, un om etc. Nimic din ceea ce le-a promis stăpânul nu scapă de colțul lupului, dar nici de altă pradă nu se vor atinge. În folclorul pastoral apare şi motivul ciobanului curios care, dorind să vadă cum se desfășoară întâlnirea lupilor cu Dumnezeul lor, a venit pe lumina zilei la urlătoare, locul unde se strâng lupii în nopțile de iarnă pentru a urla (a se ruga), a urcat şi s-a ascuns într-un brad înalt. După adunarea lupilor şi rugăciunea urlată (cântată), sosește călare pe un cal alb Sânpetrul Lupilor.

În liniște, acesta nominalizează şi împarte prada tuturor supușilor. Dar, înainte de încheierea întâlnirii sosește, şontâc-şontâc, un lup șchiop. Văzându-l, Sânpetrul Lupilor îi spune: „iar tu pentru că ai întârziat, să mănânci omul acela cocoțat în brad!”. Haita lupilor s-a împrăștiat așa cum a venit. Povestea spune că nu a trecut anul şi curiosul cioban a fost mâncat de lupul cel șchiop».

Această legendă a fost prezentată pe larg și de Simion Florea Marian în lucrarea sa, arătând că «de atunci oamenii țin ziua aceasta ca și Duminica, pentru că se tem de lupi şi pentru că Sfântul Petru este patronul acestora».

Referitor la obiceiurile specifice acestei zile, Antoaneta Olteanu arată în lucrarea „Calendarele poporului român - ianuarie”/2013, următoarele credințe populare: «Pentru cei care o țin, Sf. Petru leagă gurile lupilor și nu le mănâncă din vite (…) Cu deosebire următoarele lucrări nu trebuie făcute cu nici un chip în zilele rele de lupi, căci altfel aceștia vor sfâșia vitele:
– să nu se pieptene, căci atâția lupi sar la oi, câți dinți are pieptenele cu care ai umblat și câte fire de păr au trecut prin pieptene;
– nu se dă gunoiul sau cenușa afară din casă sau din grajduri, căci noaptea vine lupoaica, scormonește prin gunoi și, dacă găsește cărbune, îl fură, și numai așa se împerechează în noaptea aia și prăsește căței, și atunci vai de vitele oamenilor;
– să nu împrumuți nimic din casă, mai ales după asfințitul soarelui, că-ți mănâncă lupul vitele;
– nu se coase, nu se toarce, nu se împunge nimic cu acul, nu se împletește lână, nu se piaptănă cânepă, nu se face gaură în pământ, nu se sfredelește cu burghiul, nu se macină etc., căci de câte ori împungi cu acul, atâția lupi te năpădesc;
– să nu pomenești măcar numele lupului în aceste zile, ca să nu se arate aievea și să-ți mănânce din vite».

Zilele de 16-17 ianuarie sunt cunoscute generic și ca „Antanasiile”, reprezentări mitice românești care poartă numele amalgamat al Cuviosului Antonie cel Mare și al Sfântului Atanasie din Calendarul Ortodox. Potrivit lui Ion Ghinoiu, cei doi sfinți arhangheli creștini, numiți în calendarul popular Anton şi Tănase de Ciumă, sunt frecvent invocați pentru sănătatea oamenilor şi vindecarea bolilor grele (Banat, sud- vestul Olteniei). La rândul său, Simion Florea Marian descrie „Antanasiile” ca fiind „zile rele de boale mari și amețeli de cap și de dat de răul copiilor, sau, după cum se spune în Bucovina, de răul copiilor”.

Dat fiind caracterul agrar-pastoral al culturii tradiționale românești, Circovii de Iarnă aveau un rol foarte important și în calendarul agrar, în aceste zile fiind venerate „Fulgerătoarele”, o pleiadă de divinități foarte temute, responsabile de fenomenele meteorologice extreme, păguboase recoltelor.

În ziua de 18 ianuarie, ultima din cele dedicate Circovilor de Iarnă, credincioșii îi prăznuiesc pe Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, recunoscuți ca protectori împotriva bolilor şi a sălbăticiunilor. În povestirile și legendele populare, cei doi arhiepiscopi, unul șchiop și unul chior, trăiau într-un bordei, până într-o zi când Maica Domnului i-a tămăduit cu o apă miraculoasă. Despre Atanasie se crede că este apărător de pojar, amețeli și ciumă iar Chirică Șchiopul, „cel care ține dracii de păr” (expresie întâlnită și în povestea lui Ion Creangă – Stan Pățitul), poate vindeca ologii și reumaticii.

Tradițiile și obiceiurile acestei zile sunt prezentate de Antoaneta Olteanu în lucrarea „Calendarele poporului român”/2001, unde se arată că: « Sărbătoarea este ținută de femei, în special de cele care au fete de măritat pentru ca acestea să fie sănătoase și norocoase, dar şi de celelalte gospodine, ca să nu facă bube de orice fel, să nu aibă dureri de oase şi de încheieturi, pentru ca dobitoacele să nu capete dalac (bubă rea), ciumă şi să nu se șchiopeze iar puii lor să nu iasă sluțiți. Pentru a ține la distanță bolile, femeile fac colivă și o împart la trecători, precum și pâine cu zahăr sau turte calde stropite cu unt, și respectă această zi pentru ca oamenii sau animalele de povară să nu aibă accidente de-a lungul verii, în călătorii sau la muncile agricole (…) Cum va fi vremea de Atanasie și Chiril, așa va fi și anul».

Merită să afli și despre

Sugestii: