Ajunul Bobotezei. Tradiții, obiceiuri și superstiții

|
44 vizualizări

Potrivit tradiției, în ajunul Bobotezei se pregătește o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat” se așterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment.

Așa cum arată Mihai Camilar în lucrarea „Dicționar etnologic bucovinean”, „sub fața de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colț se pune câte un bulgăre de sare. Deasupra se așază douăsprezece feluri de mâncare: coliva - grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nuca pisată; bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, borș de «urechiușe» sau «urechiușele babei», borș de fasole albă în care se fierb colțunași mici, umpluți cu ciuperci, ce au colțurile lipite în forma de urechiușe, borș de peste, pește prăjit, «vărzare» - plăcinte de post umplute cu tocătură de varza acră, plăcinta cu mac, sarmale (găluște) umplute cu crupe.

Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare iar, imediat după sfințirea mesei, o parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă".

Despre această datină amintește și Simion Florea Marian în lucrarea „Sărbătorile la români: studiu etnografic”: „Pe lângă bucatele înșirate mai sus, se mai pune în ajunul Bobotezei pe masă încă două pâini, sare și un pahar de apă, în credința că noaptea vin familianții morți și mănâncă din acele bucate. Astfel stau apoi bucatele înșirate pe masă, fără să se atingă și să guste cineva măcar ciș-ceva dintr-însele până ce nu vine preotul cu crucea să le binecuvânteze și să le stropească cu agheasmă. Iar după ce preotul le-a stropit și binecuvântat, stăpâna de casă nu dă nimănui nimic de pe masă până nu a luat mai întâi ea singură un vărzar, o gălușcă, o perjă, în scurt din toate bucatele aflate pe masă câte ceva, pe care, ducându-le afară, le pune pe toate într-un par din gard, în credința că făcând-o aceasta, păsările nu mănâncă vara grâul și cânepa”.

În ceea ce privește „Chiraleisa“, acest obicei este considerat unul de purificare a spațiului şi de invocare a rodului bogat, fiind întâlnit în majoritatea satelor din Moldova în Ajunul Bobotezei. Chiraleisa (de la grecescul Κύριε ἐλέησον – tradus: Doamne, miluiește!) este un obicei care urmează, oarecum, modelul colindelor de Crăciun, grupuri mai mari sau mai mici de fete şi băieți umblând din casă în casă pentru a vesti sosirea preotului „cu crucea”.

Copiii care umblă cu Chiraleisa nu rostesc însă texte versificate ci strigă doar „Chiraleisa! Chiraleisa! Chiraleisa!”, de trei ori. Răsplata copiilor sunt merele, nucile, prăjiturile pe care ei le strâng în trăistuțe, petrecute peste umăr. În Bucovina, preotul este însoțit şi de gospodari care merg cu lumânări aprinse pe la casele vecinilor şi strigă şi ei Chiraleisa. Gazda îi primește în casă, îi servește cu bucate de post, după ce acestea au fost stropite cu agheasmă.

Obiceiul „umblatului cu crucea” este întâlnit și în Maramureș, cu diferența că aici este cunoscut sub denumirea de „Tiralexa”. Astfel, când preotul merge cu crucea din casă în casă, grupuri de copii merg înaintea preotului și vestesc că acesta vine să sfințească locuința. Copiii au rolul de a aduce belșug și noroc in casele oamenilor prin poezioara pe care o strigă la intrare:

„Tiralexa, Doamne,
Grâu de primăvară
Şi-n pod şi-n cămară
Şi pe prispă-afară”.

Gazda iese afară cu nuci și mere care sunt aruncate pe jos, iar copiii sar să le culeagă. Dacă darurile îi satisfac, copiii mulțumesc urând:

„Câţi cărbuni în vatră
Atâţia peţitori la fată;
Câte pene pe cocoş
Atâţia copii frumoşi”.

Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, și un moment favorabil farmecelor, descântecelor și altor practici magice.

Dimineața, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenușa din sobă și gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice și a le proteja de gujulii (gângănii – n.n.)". Fânul de sub fața de masă și bulgării de sare se adăugau în hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli și de duhurile rele”. In același scop era folosită și agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul.

Potrivit lui Simion Florea Marian, în Bucovina „gospodina de casă vine cu un fuior de cânepă sau și de in, frumos răgilat și periat și, sărutând și ea crucea, așază fuiorul peste aceasta, rugând în același timp pe preot a-i permite să ia vreo câteva vițe din fuiorul care se află deja pus pe cruce. Fuiorul acesta are mai multe însemnări.

Mai întâi se crede că, dându-i-se preotului fuiorul acesta în ajunul Bobotezei, în vara viitoare se va face și va crește cânepa. Al doilea, se crede că de aceea se dă preotului fuior, ca să se prindă de fuior toate relele. Al treilea, se crede că peste acest fuior are să treacă sufletul celui ce l-a dat, precum și al celorlalți răposați din casă, peste iad până la rai (…) Alții însă, cu deosebire fetele cele mari, întrebuințează firele acestea cu totul spre alt scop, și anume: din caierul de fuior, care e legat la cruce, iau o șuviță, pe care o împletesc în trei; fac o feștilă, pe care, întinzând-o pe o pastă de ceară, o ciuciulesc în palme, făcând o lumânărică; după ce au postit toată ziulica, seara, înainte de culcare, aprind lumânărica, se închină și bat metanii, iar bucățica de lumânare ce le-a mai rămas o sting, punând-o sub cap, pentru ca în somn să-și vadă ursitul”.

În Transilvania, tot ca o practică magică, în ajunul Bobotezei femeile fac o păpușă cu două lumânări, le leagă cu testinel împrejur și pun de toate mlădițele de copaci la legătoare, le aprind pe masă când vine preotul și, după ce se duce, le sting: una în grâu și alta în cânepă. Și de care sămânță se prinde mai mult de lumânare, de aceea se face peste an. Lumânările, așa cum sunt, se pun în cui și stau o săptămână; atunci le dezleagă, – zicând că dezleagă cununile, – că până atunci nunți nu se pot face. Mlădițele le dau apoi la vite, să le mănânce (Nicolae Bot, Cânepa în credințele și practicile magice româneşti).

În ajun de Bobotează există și superstiția conform căreia „în această zi nu se dă nimic din casă pentru a nu se împrăștia gospodăria”. De asemenea, Simion Florea Marian arată în lucrarea sa că „precum în preseara Crăciunului, a Sfântului Vasile și a Paștilor, așa și în preseara Bobotezei vitele vorbesc între olaltă și-și destăinuiesc unde se află comori ascunse în pământ, despre cari se zice că ard în preseara acestor zile”. Totodată, „precum spre Anul Nou, așa și spre Bobotează cerul este deschis. Deci, cine stă în ziua aceasta de priveghi toată noaptea vede cerurile deschizându-se și orice ar cere i se dă de Dumnezeu”.

Merită să afli și despre

Sugestii: