Sergiu Dumitrescu Jr., sculptor
Sergiu Dumitrescu Jr. s-a născut la 29 iunie 1977 la Mediaş, judeţul Sibiu si a incetat din viata in data de 20 iulie 2024/
A absolvit Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice și Design, Secția Sculptură, clasa profesorului Darie Dup (2001).
Din anul 2003 a participat la Saloanele și manifestările artiștilor plastici gălățeni, și-a organizat expoziții personale deschise la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” (2002, 2012), Galeriile de Artă „Nicolae Mantu (2004, 2019); Centrul de Afaceri „Dunărea” (2016); Galeria de Artă „Dr. Aristide Serfioti” – Librăria „Alexandria”, Galați (2019) și a participat la mai multe manifestări de profil cu caracter național de la București, Brăila, Galați, Iași, Bacău-Chișinău, ca și la Taberele de creație de la Alba Iulia (1996) și Brăila (1997).
Atât în expozițiile personale cât și în cele de grup, Sergiu Dumitrescu Jr. a prezentat atât lucrări de sculptură, cât şi de pictură, abordând teme diferite, de la cele inspirate din mitologia greacă și religioasă, până la cele referitoare la condiţia umană.
Multe din compozițiile sale, unele destinate expunerii parietale, altele constituind sculpturi de tip ronde-bosse, au în centrul lor cunoașterea spirituală mediată prin intermediul cărții, acestea fiind dominate de motive specifice domeniului: manuscrise, tomuri religioase foarte vechi, scrise cu alfabet chirilic, suluri de pergament legate cu fir, pana (ca instrument de scris), mâna celui care scrie sau oferă cu generozitate un bun cultural etc.
În același timp, în structura compozițională a ansamblurilor apar o serie de alte elemente care, la rândul lor, au conotații simbolice: inima (care în creștinism reprezintă Împărăția lui Dumnezeu, dar care, ca loc al sufletului, poate semnifica și iubirea și cunoașterea prin afectivitate), crucea, pătratul, triunghiul, arcada, coloana, capitelul, paleta pictorului, silueta umană, torsul, aripi de îngeri, șarpele biblic, peștele, colivia din sârmă ghimpată (spațiu al recluziunii și al neputinței ființei umane ca în procesul cunoașterii să depășească anumite limite).
