Vintilă FĂCĂIANU, grafician, scenograf
Vintilă Făcăianu s-a născut în data de 25 octombrie 1936 în Focșani județul Vrancea și a încetat din viață în data de 19 iunie 1984.
Studiile liceale le-a făcut la Craiova, după care a urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, secţia scenografie, la clasa profesorului Al. Brătăşeanu, maestru emerit al artei.
Din 1963 a fost scenograf la Teatrul Municipal din Ploieşti, unde a debutat cu scenografia spectacolului „Capul altora", comedie de Marcel Ayme.
În 1964 a debutat în prima expoziție personală de desen, gravură și scenografie.
„Prin vocaţie şi, poate, datorită şi celei de a doua profesiuni a artistului, legată de lumea teatrului, Făcăianu este înclinat să travestească în feerie chiar şi aspectele cele mai obişnuite ale realităţii." (Aurel Broșteanu)
Vintilă Făcăianu a devenit membru UAP în anul 1965.
Impreună cu pictorul Vladimir Zamfirescu, a realizat mozaicul din interiorul Palatului administrativ din Ploieşti (1971), iar în 1974, împreună cu alţi plasticieni prahoveni, mozaicul de la Complexul turistic pentru tineret din Buşteni.
Lucrări ale artistului se află în Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC), în Muzeul Județean de Artă Prahova, în Muzeul de Artă Vizuală Galați.
Premii acordate artistului Vintilă Făcăianu:
1967 - Premiul al III-lea pe ţară la grafică, din partea Uniunii Artiştilor Plastici.