Ziua soroacelor (26 octombrie). Ziua in care ciobanii îşi caută stăpânii
Pentru a se putea aprecia bogăția roadelor în anul viitor, exista şi la Sâmedru preocuparea firească a oamenilor de a afla știri despre mersul vremii la începutul unităților mai mari de timp (an, anotimp, lună).
O descriere a acestor preocupări ne este oferită de C. Rădulescu-Codin și D. Mihalache în culegerea Sărbătorile poporului, cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele (1909): „Prin jud. Muscel, ciobanii care vor să afle dacă iama va fi moinoasă sau geroasă, îşi aștern dulama în mijlocul oilor şi se uită ca să vadă ce fel de oaie se va culca pe dânsa. Dacă se va culca oaie neagră, e semn pentru ei că iama va fi bună; dacă se va culca o oaie albă, după socotința lor, iarna va fi aspră“.
„Tot prin aceste părţi oamenii se uită să vadă cum e luna. Dacă luna va fi plină şi cerul senin, iarna va fi bună; dacă, dimpotrivă, luna va fi plină şi cerul va fi acoperit cu nori, dacă ar ploua sau ar ninge, aceste semne arată că iarna va fi aspră, că zăpezile vor fi grele, iar gerul va fi strașnic“.
În lucrarea Sărbători și obiceiuri româneşti, Ion Ghinoiu arată că, în trecut, Sâmedru se considera ziua soroacelor pentru diferite slujbe şi închirieri. Tot atunci se făceau şi noi învoieli, prilej de adălmașuri şi veselie. Această zi, când expiră vechile înțelegeri făcute la Sângiorz şi se încheie altele noi, este bine caracterizată de zicala populară: „La Sâmedru ciobanii îşi caută stăpânii”. Nerespectarea înțelegerilor vechi aducea şi supărări, de unde şi zicala: „La Sângiorz se încaieră câinii, / La Sâmedru se bat stăpânii”.
Aceste obiceiuri sunt descrise și de Marcel Lapteș în lucrarea Anotimpuri magico-religioase: «În satele momârlănești din Cimpa, Jieț, Lunca și Dobrești, ciobanii se strângeau în ziua de Sâmedru în mijlocul satului, „la boltă”, unde își reglau problemele economice legate de păstorit și, ne zice baciul Gălățean Ionică din Jieț: „Ședeam la o țuică și ne socoteam la vechile înțelegeri și tăt ce-o fost cu șase luni în urmă apoi făceam învoieli noi cu cinste și răspect între tăți, ăl ce-o avut cheag mai mult dădea beutură și-i cânta fluiera” ».