24 iunie - Sărbătoarea iei tradiționale românești (a cămășii cu altiță)

|
99 vizualizări

Potrivit mitologiei românești, în noaptea dintre 23 şi 24 iunie, înaintea zilei Sfântului Ioan Botezătorul, se deschid porțile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană, iar Sânzienele dansează. Numite în tradiția populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Drăgaicele, Sânzienele, aceste făpturi ireale și fantastice erau îmbrăcate în ii - cămăși tradiționale româneşti de sărbătoare.
Luând în considerare importanța zilei de 24 iunie în calendarul popular și, totodată, impactul pe care Sărbătoarea Sânzienelor l-a avut asupra mentalului colectiv, această zi a fost considerată neoficial în România, și în comunitățile românești din întreaga lume, ca Ziua Universală a Iei. În aceste condiții, la 31 mai 2022, Parlamentul României a adoptat un proiect de lege prin care ziua iei tradiționale româneşti va fi marcată oficial la 24 iunie.
De asemenea, la sfârșitul lunii martie 2022, Ministerul Culturii din România și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova au finalizat dosarul UNESCO „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România si Republica Moldova”, dosar transnațional coordonat de România, care pledează pentru înscrierea cămășii cu altiță în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. La sfârșitul anului 2022, UNESCO va lua o decizie cu privire la acest dosar.

24 iunie - Sărbătoarea iei tradiționale românești

Prin raportare la această inițiativă se pune întrebarea: De ce un dosar UNESCO despre cămașa cu altiță și nu despre ie? Răspunsul vine de la Adina Hulubaș, specialist în etnologie: «Hărțile dialectale realizate de cercetătorii care au realizat Atlasul lingvistic român pe regiuni nu consemnează decât accidental termenul „ie”, întrebarea pe baza cărora s-au făcut cercetările pe teren în anii ’60 și ’70 ai secolului trecut fiind formulată indirect: „Ce cos femeile pe partea de sus, la umăr”. Răspunsul căutat era „altița” sau „umărarul”, cu variantele regionale „fluturi”, „flori” etc. Lipsa unei întrebări privitoare la „ie” din chestionarul dialectologilor indică faptul că acest cuvânt nu are relevanță la nivel dialectal, aparține preponderant limbii literare. Cercetătorii consideră că a avut loc o uniformizare a termenilor folosiți în vorbire prin intermediul școlii, al propagandei despre costumul național, precum și prin organizarea de festivaluri.

În formularul de candidatură pentru Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Omenirii UNESCO, se completează, alături de termenul standard „cămașă cu altiță” și denumirile identificate de specialiști la nivelul comunităților locale, creatoare ale acestui element de patrimoniu, cum ar fi: ciupag (Oltenia, Muntenia, Transilvania), cu umăraș (sudul Transilvaniei), fetească (Transilvania), spăcel (Arad), cămașă zoroclie (Teleorman), mânecar (Loviște, Vâlcea), cămașă răsucită (Vrancea), cămeșă cu lăncez (Neamț, Suceava).»

Elemente socio-culturale asociate cămășii cu altiță
Potrivit Raportului științific asupra cămășii cu altiță (conținut în dosarul de candidatură UNESCO), alături de performanța tehnologică și excelența plastico-decorativă, cămașa cu altiță cuprinde în structura sa funcțional-artistică mesaje întemeiate pe străvechi precepte ale gândirii magico-religioase referitoare la valoarea apotropaică (protectoare) a ornamenticii și la capacitatea acesteia de a proteja omul de acțiunea forțelor malefice. În spiritualitatea tradițională, rombul, spirala, cercul, rozetele, stelele, crucea, coarnele berbecului, dinții de lup, hora, pomul vieții etc. nu sunt doar simple semne decorative. În credința țăranilor, acestea au menirea de a proteja purtătorul, aducându-i integritate fizică și mentală, prosperitate și fecunditate
Simbolurile primordiale ale umanității, exprimate prin rigoarea formelor geometrice – linie, cerc, romb, pătrat, triunghi, spirală, cruce –, ne vorbesc despre soare și stele, despre pământ și apă, despre etapele existenței umane și despre universul spiritual al unui popor aflat într-un permanent dialog cu mediul înconjurător și divinitate. Din simbolistica ornamenticii costumului popular aflăm informații despre ocupațiile locuitorilor, despre păsări și animale, despre flori și plante, despre dansurile oamenilor, despre opțiunile și credințele fiecărei generații.
Prin compozițiile și motivele decorative folosite la împodobirea cămășilor și a celorlalte piese componente ale costumului femeiesc – catrințe, fote, marame, pieptare, cojoace, șube, sumane – costumul devine o fascinantă concretizare vizuală a cosmogoniei și mitologiei românești.
Obiceiul ca la fiecare prag existențial – copilărie, adolescență, căsătorie, moarte – să se confecționeze noi piese de port, în special cămăși, pentru a fi îmbrăcate și etalate ca însemn de vârstă, gen, statut civil, prestigiu de neam și apartenență la comunitate explică numărul mare de costume existent în fiecare familie de români. Acestor obiceiuri li se adaugă credința că, anual, de Paști, fiecare om trebuie să poarte o cămașa nouă; unui spirit renăscut odată cu Învierea Mântuitorului i se cuvine, pentru trup, și o haină nouă.
Ordonate în structuri formale și coduri plastice de mare originalitate, cunoștințele și credințele au conferit costumului popular românesc un imens prestigiu social și o incontestabilă forță fascinatorie. Prin aceste calități, cămașa românească cu altiță tezaurizează o mare bogăție spirituală, născută dintr-o preocupare specială a oamenilor de a se afișa între semeni și în lume nu oricum, ci cu demnitate și eleganță. Această mentalitate nu se raportează la orgoliul de sine, ci izvorăște din conștiința propriei valori.

Funcția comunicațională a cămășii cu altiță
În completarea excelenței artistice altița, poziționată totdeauna la nivelul umerilor, în zona de maximă vizibilitate a cămășii, are importante funcții comunicaționale. Analizându-i structura funcțional-artistică descoperim prețioase informații despre:
• priceperea și talentul femeii care lucrează (excelența tehnologică a punctelor de broderie folosite – de la 7-8 tipuri la 10-12 – este un criteriu de evidențiere în comunitate; ”la horele duminicale viitoarele soacre își alegeau nurorile după calitățile tehnice și artistice ale altiței” (Olt), ”altița este mândria femeilor” (Prahova), ”cine știe să coasă altițe va putea să îmbrace familia și casa” (Suceava);
• starea materială și poziția socială a purtătoarei (prin calitatea materialelor folosite la confecționarea cămășii – pânză de borangic, giolgi, marchizet – și a firelor de brodat – fire de lână, bumbac sau borangic prelucrate în gospodărie sau cumpărate – se evidențiază potențialul economic și prestigiul familiei: ”firul, de aur și argint, telul și paietele nu le avea oricine, erau scumpe” (Olt), ”cine avea cămașă cusută cu fir și mărgele era din neam de vază” (Vâlcea); numărul ciocănelelor de pe mâneca cămășilor din Mărginimea Sibiului arată starea materială a femeii: ”de la un ciocănel pe mânecă la femeile mai puțin înstărite sau în vârstă, până la 3, 4 ciocănele și chiar 5 ciocănele la cele bogate” (Poiana Sibiului);
• statutul civil și vârsta (dimensiunile și cromatica altiței se lucrează diferit pentru fetițe, fetele de măritat, nevestele tinere și femeile bătrâne, iar culorile respectă codul evoluției existențiale: la fetițe altița este doar marcată în culori vesele și luminoase, fetele de măritat își cos altițe bogate, cu 5-7 rânduri, cu roșu ”ca para focului, ”ca cireașa”, ”ca sângele voinicului”, nevestele tinere poartă cămăși într-o dominantă cromatică, de regulă pe roșu, cu accente policrome, iar femeile în vârstă preferă monocromia culorilor sobre, albastru ultramarin sau negru);
• statutul ceremonial (cămașă de mireasă, cămașă de soacră, cămașă de doliu, cămașă de deochi; fiecare dintre aceste piese respectă croiul și tipul de compoziție specifice zonelor dar se individualizează prin categoriile de motive folosite: ”la nuntă miresele au altițe cu pomișori, să aibă noroc sau cu spirale, să aibă viață lungă” (Olt), altița mireselor se coase cu motivul șutele întregi (coarnele berbecului), simbol al căsniciei” (Săsăuș-Sibiu, Rupea-Brașov), ”cu nuca, simbol al fertilității” (Apuseni), ”când fetele mari intrau prima dată în horă purtau cămașa de deochi, cusută de mame sau bunici rostind descântecul de deochi” (Prahova), ”fetele care nu sunt încă de măritat au cămăși cu motivul șutele întoarse” (Săsăuș, Sibiu).

Caracterizată printr-o mare unitate morfologică ‒ materiale, croi, câmpi ornamentali ‒ cămașa cu altiță prezintă o mare varietate plastico-decorativă de la o zonă etnografică la alta și uneori chiar în cadrul aceleiași unități teritoriale. Acest fenomen ilustrează unul dintre principiile de bază al culturii populare: unitate în diversitate.

Merită să afli și despre

Sugestii: