Anastase DEMIAN, pictor, gravor, profesor
Anastase Demian s-a născut in anul 1899, la Budapesta, Austro-Ungaria, si a încetat din viata in anul 1977, la Baia Mare.
Începe studiile de pictură la Academia Națională de Arte Frumoase din București în 1919,
Pleacă în același an la Paris, frecventând cursurile Academiei Julian, lucrând și la Ateliers des Artes Sacrees sub îndrumarea lui Maurice Denis.
In timpul şederii sale în Franţa, Atanasie Demian a făcut numeroase portrete, mai ales figuri de copii pentru cari avea o deosebită atracţie, şi a pictat în vara anului 1923 cavoul familiar al contelui Gaigneron din castelul acestuia de lângă Angers, pe valea Loire.
După întoarcerea în țară a fost profesor de arte decorative la Școala de Arte Frumoase din Cluj (1926-1930) și apoi la Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu» din Cluj (1949-1955).
În anii 1925, 1927 și între anii 1973-1977 a activat temporar în Centrul Artistic Baia Mare.
În anii 1920 energiile sale creatoare s-au concentrat asupra picturii de șevalet, fiind de asemenea prezent pe simezele unor importante evenimente expoziționale la Cluj și București.
S-a implicat activ în munca de ilustrare a revistelor Gândirea și Erdélyi Helikon din Cluj, la Luceafărul și Vremea din Timișoara. A ilustrat volume semnate de Lucian Blaga, Emil Isac, Octavian Breazu, Sabin Drăgoi, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Radu Boureanu ș.a..
Printre operile sale mai importante trebuiesc amintite în primul rând picturile din bisericile de la Cluj, Sighişoara, Sibiu, Bodrog şi Timişoara. La Cluj a pictat cupola catedralei ortodoxe în frescă, la Sighişoara cupola în frescă, afară de partea ornamentala care este în tempera şi în sfârşit restaurarea pictura din biserica mânăstirească delà Bodrog toată în frescă.
La Timişoara catedrala va fi pictată toată în frescă, iar ornamentația în tempera. In 1937 a pictat panourile decorative din pavilionul românesc de la expoziția internațională din Paris.