Muzeul Etnografic Anton Badea, Reghin, Mureș
Bazele colecției etnografice a muzeului reghinean au fost puse de Anton Badea, întemeietorul instituției, pornind de la 64 de piese de uz casnic şi port popular, achiziționate în 1960.
Conștient de transformările rapide ce se petreceau în satul românesc, Anton Badea a achiziţionat ce era edificator pentru viaţa materială şi spirituală a satului, de la unelte tradiţionale, obiecte de uz casnic, piese de port popular, până la monumente de arhitectură populară şi instalaţii ţărăneşti.
Bazele colecţiei etnografice a muzeului reghinean au fost puse de Anton Badea, întemeietorul instituţiei, pornind de la 64 de piese de uz casnic şi port popular, achiziţionate în 1960.
Conştient de transformările rapide ce se petreceau în satul românesc, Anton Badea a achiziţionat ce era edificator pentru viaţa materială şi spirituală a satului, de la unelte tradiţionale, obiecte de uz casnic, piese de port popular, până la monumente de arhitectură populară şi instalaţii ţărăneşti.
Expoziția “Uneltele și tehnici populare de Valea Mureșului superior și din Câmpia Transilvaniei”, organizată în 1991 în opt săli ale cădirii, prezintă cele mai reprezentative exponate ale muzeului, ilustrând meșteșuguri și ocupații ale zonei, obiecte aparținând artei populare, ceramică mobilier, port popular și textile.
Arhiva etnografică conține materiale multimedia, relevee, fotografii, schițe, desene din domeniul ocupațiilor și obiceiurilor zonei reprezentate.
Colecţia de port popular conţine 1586 obiecte, colecţia de textile de interior 1206 obiecte, iar colecţia de artă contemporană are 1116 de obiecte, în total 3908 obiecte.
Colecţia de port popular se împarte în 4 categorii: port românesc (1445), port săsesc (86), port maghiar (49), port ţigănesc (6).
Colecţia de textile de interior, cu cele 1206 obiecte este structurată astfel: textile de interior româneşti, textile de interior săseşti şi textile de interior maghiare.
Colecţiile meşteşugăreşti în lemn ale muzeului se împart în colecţia de lăzi, colecţia de mese, colecţia de scaune, colecţia de cuiere, piese de mobilier, colecţia de unelte, cea de instrumente muzicale şi cele de uz casnic şi uz gospodăresc. Colecţia lăzilor conţine un număr de 28 de piese, dintre care 25 lăzi de zestre – dintre care două sunt pictate
Colecţia de pomicultură-viticultură este compusă din coşuri pentru struguri, cioplitoare pentru parii de vie, fierăstrău pentru pomi sau butoiaşe pentru ţuică. O altă îndeletnicire care ne oferă o colecţie de obiecte este pădurăritul, care fac parte din această colecţie numărându-se ţapinele, topor, ferăstrău etc.
Colecţia de blide (străchini) este cea mai numeroasă din colecţia de ceramică al Muzeului Etnografic „Anton Badea” Reghin însumând un număr de 829 de obiecte.
Colecţia de cancee, căni şi ceşti ca număr de obiecte este a doua în colecţia de ceramică, însumând un număr de 396 obiecte – 251 cancee şi 145 căni şi ceşti.
Colecţia de cahle conţine 273 de obiecte. Formele lor sunt de regulă pătrate sau dreptunghiulare. Suprafeţele expuse vederii sunt ornamentate cu motive vegetale, florale, astrale, geometrice sau chiar zoomorfe.