Muzeul de Istorie al Teatrului Vechi şi al Culturii Cărăşene, Oraviţa
Clădirea a aparținut celui mai vechi teatru construit pe teritoriul actual al României (1817).
Pentru că între 1889-1890 teatrul vechi al Vienei este dezafectat şi demolat, valoarea teatrului din Oraviţa, copie la scara 1/6 a acestuia, sporeşte fiindcă a dobândit şi importanţa modelului care nu mai există.
A fost o instituţie europeană pentru că, mai ales până la 1918 dar şi în perioada interbelică sunt foarte multe trupele de teatru şi de muzică de pe continent care vin aici să monteze spectacole: Viena, Graz, Innsbruck, Linz, Budapesta, Sopron, Berlin, Hamburg, Moscova, Sankt Petersburg, Metz, Lyon, Alicante, Milano, Torino, Bibiena, Padova, Roma, Belgrad, Zagreb, Zrenjanin, Bratislava, Praga, Miskolz, München și multe alte centre culturale.
Teatrul este legat de personalitatea poetului Mihai Eminescu, prezent aici cu trupa de actori Mihail Pascaly din România Vechiului Regat, la sfârşitul lunii august 1868 şi de personalitatea marelui compozitor George Enescu, acela care a concertat aici, la 5 noiembrie 1931.
Din 1997 găzduiește Muzeul de Istoria Culturii Cărășene, cu secții de istorie, geografie istorică, etnografie-folclor, arhiva documentară și biblioteca "Sim Sam Moldovan – Ionel Bota" de carte și presă veche, toate aparținând colecției prof. dr. Ionel Bota.