Vatra MCP / Calendar Cultural / 14 Aprilie - Calendarul cultural al Romăniei

14 Aprilie în Cultura românească

Descoperă reperele culturale ale zilei de 14 Aprilie. Află personalitățile și pe cei născuți pe data de 14 Aprilie, pe cei decedați în data de 14 Aprilie, precum și sărbătorile, tradițiile și aniversările zilei de 14 Aprilie, semnificațiile acestei zile în calendarul cultural românesc.
În calendarul gregorian (adoptat în anul 1919), 14 Aprilie, este a 104-a zi, iar în anii bisecți este a 105-a zi. Aprilie, sau „Prier”, este luna când natura înflorește, iar vremea devine mai blândă.

Evenimente și tradiții pe 14 Aprilie

Pe 14 aprilie este pomenit Sfântul Martinian, episcopul Melitinei. În tradiția populară din zonele submontane, era zi bună pentru încheierea învoielilor sau începerea construcției unei case. Se spunea că dacă începi o lucrare importantă în această zi, va fi binecuvântată. În sudul țării, copiii erau învățați să culeagă buruieni de leac, iar bătrânele făceau ceaiuri pentru întărirea trupului. Era considerată o zi de început, dar în liniște, nu cu zgomot sau grabă.

Artiști și oameni de cultură născuți în data de 14 Aprilie

Ioana Lavinia Streinu, pictor

Ioana Lavinia Streinu, pictor

S-a născut în data de 14 aprilie 1973 în Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți.

Anul acesta se împlinesc 53 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Mehedinți

Constantin TOFAN, pictor

Constantin TOFAN, pictor

S-a născut în data de 14 aprilie 1952 în Gârceni, județul Vaslui.

Anul acesta se împlinesc 74 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Vaslui

Eugen POPA, pictor, gravor

Eugen POPA, pictor, gravor

S-a născut în data de 14 aprilie 1919 în Săvârșin, județul Arad.

Anul acesta se împlinesc 107 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Arad

Dumitru BOSTAN, pictor

Dumitru BOSTAN, pictor

S-a născut în data de 14 aprilie 1935 în , județul Bacău.

Anul acesta se împlinesc 91 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Bacău

Ioana ANTONIU, pictor

Ioana ANTONIU, pictor

S-a născut în data de 14 aprilie 1964 în Cluj-Napoca, județul Cluj.

Anul acesta se împlinesc 62 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Cluj

Dumitru Liceanu, meșterul cojocar din Vădastra, Olt

Dumitru Liceanu, meșterul cojocar din Vădastra, Olt

S-a născut în data de 14 aprilie 1943 în Vădastra, județul Olt.

Anul acesta se împlinesc 83 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Meșteri populari din Olt

Florin ISUF, pictor

Florin ISUF, pictor

S-a născut în data de 14 aprilie 1952 în Târgu Cărbunești, județul Gorj.

Anul acesta se împlinesc 74 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Gorj

Florian Andrei, sculptor, ceramist

Florian Andrei, sculptor, ceramist

S-a născut în data de 14 aprilie 1959 în Brașov, județul Brașov.

Anul acesta se împlinesc 67 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Sculptori români din Brașov

Oscar Obedeanu, pictor

Oscar Obedeanu, pictor

S-a născut în data de 14 aprilie 1867 în București, județul Dolj.

Anul acesta se împlinesc 159 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Dolj

Nicolae MOCAN, pictor, sculptor

Nicolae MOCAN, pictor, sculptor

S-a născut în data de 14 aprilie 1958 în Târnăveni, județul Mureș.

Anul acesta se împlinesc 68 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Mureș

Mihaela Gheorghiță Pravicencu, pictor

Mihaela Gheorghiță Pravicencu, pictor

S-a născut în data de 14 aprilie 1948 în Târgu Neamț, județul Neamț.

Anul acesta se împlinesc 78 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Neamț

Liliana GONCEARIUC, pictor

Liliana GONCEARIUC, pictor

S-a născut în data de 14 aprilie 1948 în Brăila, județul Brăila.

Anul acesta se împlinesc 78 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Pictori români din Brăila

Dan ALBAN, ceramist

Dan ALBAN, ceramist

S-a născut în data de 14 aprilie 1985 în Brașov, județul Brașov.

Anul acesta se împlinesc 41 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Sculptori români din Brașov

Constantin LEPĂDATU – promotor al sustenabilității în arhitectura românească

Constantin LEPĂDATU – promotor al sustenabilității în arhitectura românească

S-a născut în data de 14 aprilie 1949 în Vidra, județul Ilfov.

Anul acesta se împlinesc 77 ani de la nașterea sa.

Vezi alți Necunoscut din Ilfov

Artiști și oameni de cultură decedați în data de 14 Aprilie

Nicolae DĂRĂSCU, pictor

Nicolae DĂRĂSCU, pictor

A încetat din viață în data de 14 aprilie 1959 în București, județul Giurgiu.

Anul acesta se împlinesc 67 ani de la trecerea sa în neființă.

Vezi alți Pictori români din Giurgiu

Mihai STĂNESCU, caricaturist

Mihai STĂNESCU, caricaturist

A încetat din viață în data de 14 aprilie 2018 în județul Ilfov.

Anul acesta se împlinesc 8 ani de la trecerea sa în neființă.

Vezi alți Pictori români din Ilfov

Adolf HUMBORG, pictor

Adolf HUMBORG, pictor

A încetat din viață în data de 14 aprilie 1921 în județul Caraș-Severin.

Anul acesta se împlinesc 105 ani de la trecerea sa în neființă.

Vezi alți Pictori români din Caraș-Severin

Tradiții și Sărbători în data de 14 Aprilie

Nicio sărbătoare culturală înregistrată.

Știai că (în data de 14 Aprilie)

Nu avem potriviri exacte pentru ziua de azi. Iată câteva note din Aprilie, alese cât mai aproape de această dată.

VOSTOK (Ştiinţă şi tehnică, Producători) = Navă spaţială orbitală sovietică, la bordul căreia astronautul Iuri Gagarin (1934-1968)efectuează primul zbor uman pe o orbită circumterestră la 12 aprilie 1961. Durata zborului: 1h48'. Evoluţie circumterestră: 1Navă spaţială orbitală sovietică, la bordul căreia astronautul Iuri Gagarin (1934-1968)efectuează primul zbor uman pe o orbită circumterestră la 12 aprilie 1961. Durata zborului: 1h48'. Evoluţie circumterestră: 1

GNOME-RHONE (Ştiinţă şi tehnică, Producători) = "Gnome et Rhone". Societate franceză specializată în producerea şi comercializarea de motoare pentru industria aviatică, fondată în 1905 de către fraţii Louis şi Laurant Seguin sub denumirea "Societe des Moteurs Gnome", devenită în 1915 "Societe des Moteurs Le Rhone" iar din 12 aprilie 1915 "Societe…"Gnome et Rhone". Societate franceză specializată în producerea şi comercializarea de motoare pentru industria aviatică, fondată în 1905 de către fraţii Louis şi Laurant Seguin sub denumirea "Societe des Moteurs Gnome", devenită în 1915 "Societe des Moteurs Le Rhone" iar din 12 aprilie 1915 "Societe Gnome et Rhone". Între 1905 şi 1945 societatea devine cunoscută prin proiectarea, construirea şi dezvoltarea de motoare aviatice radiale, bazate pe funcţionarea unui sistem de cilindri cu piston amplasaţi în stea, răcirea motorului fiind bazată prin circulaţia continuă a unui jet de aer printr-un sistem de supape. Acest tip de motor devine emblematic pentru definirea sistemelor de propulsie ale avioanelor din perioada celor două războaie mondiale şi din perioada interbelică. Sfârşitul societăţii se datorează introducerii treptate în exploatare a motoarelor cu reacţie după 1945, în baza inovaţiilor germane din a doua jumătate a celui de-al doilea război mondial. În 29 mai 1945 societatea este naţionalizată sub denumirea "Societe Nationale d'Etude et des Constructions des Moteurs d'Aviation" (SNECMA). Au fost vândute licenţe originale către sovietici, italieni, britanici etc.vezi mai mult

Theodor Mihali (Documente, Emitenţi) = Primar al municipiului Cluj Napoca, 21 aprilie -21 octombrie 1926, 23 iunie 1927 - 24 iulie 1931.Primar al municipiului Cluj Napoca, 21 aprilie -21 octombrie 1926, 23 iunie 1927 - 24 iulie 1931.

GRAPHOPHONE (Ştiinţă şi tehnică, Producători) = "Columbia Graphophone Company". Întreprindere britanică specializată în producerea şi comercializarea de aparatură audio de tip gramofon, precum şi a plăcilor înregistrate adiacente acesteia. Fondată în 1925 prin achiziţionarea "Columbia Phonograph" de către fosta sa divizie "Graphophone". În 1926 s…"Columbia Graphophone Company". Întreprindere britanică specializată în producerea şi comercializarea de aparatură audio de tip gramofon, precum şi a plăcilor înregistrate adiacente acesteia. Fondată în 1925 prin achiziţionarea "Columbia Phonograph" de către fosta sa divizie "Graphophone". În 1926 sunt achiziţionate casele de discuri "Odeon Records" şi "Parlophone Record", iar la 21 aprilie 1931 "Columbia Graphophone Companz" fuzionează cu firma "Gramophone Company", fondând "Electric and Musical Industries" (EMI).Din acest moment firma "Columbia Graphophone Company" îşi încetează existenţa, produsele tradiţionale fiind fabricate şi vândute sub marca de producător a noii firme.vezi mai mult

GRAMOPHONE (Ştiinţă şi tehnică, Producători) = "Gramophone Company". Companie britanică specializată în producerea şi comercializarea de înregistrări audio pe discuri/plăci de gramofon, una dintre cele mai vechi din Marea Britanie, alături de "Columbia Graphophone Company". Fondată în 1897 de către William Barray Owen şi Trevor Williams ca expre…"Gramophone Company". Companie britanică specializată în producerea şi comercializarea de înregistrări audio pe discuri/plăci de gramofon, una dintre cele mai vechi din Marea Britanie, alături de "Columbia Graphophone Company". Fondată în 1897 de către William Barray Owen şi Trevor Williams ca expresie britanică a "United States Gramophone Company" (Compania constructoare de Gramofoane a Statelor Unite)iniţiată de către inventatorul gramofonului şi producătorul Emile Berliner (1851-1929)cu puţin timp înainte. Marca de producător a noii firme a fost concepută şi desenată de către artistul britanic Francis Barraud (1856-1924), devenind unul dintre cele mai cunoscute produse comerciale, fiind ulterior utilizată sub aceeaşi formă de către companii ca "RCA", "JVC" şi "HMV". Reprezenta un Terrier ascultând la pâlnia unui gramofon vocea stăpânului redată de acest aparat de pe un disc. La 21 aprilie 1931 firma "Gramophone Company" fuzionează cu firma "Graphophone Columbya Company" spre a forma "Electric and Industrial Industries Ltd.". După această dată "The Graphophone Company" va deveni o simplă marcă de producător.vezi mai mult

Tânjauă (Etnografie, Tipuri) = 1. Proțap legat de oiște pentru a prinde a doua pereche de vite la jug, pentru a lega de jug uneltele africole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari; 2. În Transilvania, se organizează un spectaculos ceremonial pentru gospodarul care a ieşit primul la arat primăvara; obiceiul ar…1. Proțap legat de oiște pentru a prinde a doua pereche de vite la jug, pentru a lega de jug uneltele africole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari; 2. În Transilvania, se organizează un spectaculos ceremonial pentru gospodarul care a ieşit primul la arat primăvara; obiceiul are mai multe denumiri locale: Tânjaua, Alegerea Craiului, Udătoriul, Udatul, Bricelatul, Trasul în vale; se practică în mijlocul sezonului muncilor de primăvară, în ziua de Sângiorz (23 aprilie) sau a doua zi de Paşte; sfatul obştii, constituit din cei mai în vârstă locuitori, are obligaţia să urmărească atent mersul lucrărilor de primăvară, pentru a putea desemna pe cel mai harnic dintre cei care au ieşit primii la arat, ţinându-se cont şi de calităţile morale, precum ar fi cinstea şi omenia acestora; sfatul bătrânilor anunţă din timp gospodarul care urmează să fie sărbătorit de Sângiorz de întreg satul; în Ţara Lăpuşului, de Sângiorz şi o săptămână după aceea sunt instituite diverse interdicţii privind raporturile dintre tineri; astfel, feciorii nu au voie să-şi îmbrăţişeze partenerele pe care le joacă obişnuit; le este strict interzis să-şi viziteze iubitele seara; udătoriul, fiind ales mediator între obşte şi natură, devine etalon pentru tot ce are să aducă anul care urmează; dacă el este un om blând, atunci şi anul nu va avea vremuri grele; dacă el este un om ciudat, se crede că vor veni vremuri grele; dar credinţa generală este că, fără alegerea udătoriului, anul ar fi lipsit de roade.vezi mai mult