Descoperă lumea fascinantă a meșterilor populari din România!

Sculptură și pictură, ceramică și olărit, țesătură și multe alte meșteșuguri tradiționale.

Sorin Ion Giubega, olarul din Horezu

|
247 vizualizări
Sorin Giubega s-a născut în 1960  în satul  Olari-Horezu şi este unul dintre cei mai valoroşi ceramişti din România.A învăţat olăritul  de la tatăl şi bunicul său, Gheorghe Giubega, şi  a transmis, la rându-i, meşteşugul soţiei şi celor două fiice. De asemenea, a fost mentorul  altor olari pricepuţi.De amintit ca in judetul Valcea, prelucrarea argilei se face astazi in centrele de olarit de la Slatioara, Olari-Horezu, Buda, Vladesti, Zatreni, Lungesti si Daesti, locatii unanim apreciate de specialistii romani ca fiind cele mai importante din Romania.La Horezu, exista o preocupare aparte pentru decorarea vaselor cu smalturi policrome, motivele specifice fiind geometrice, vegetale si zoomorfe, iar gama cromatica a centrului este definita de tricromie: caramiziu, verde si albastru pe fond alb-galbui. Motivele aplicate pe farfurii, strachini, cani sau ulcioare aduc in atentie simboluri solare de straveche sorginte precum: spirala simpla sau dubla, steaua cu sase sau opt colturi, cercul si zig-zagul.În anul 2021, Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii, a hotărât acordarea titlului onorific de ”Tezaur uman viu” dlui Sorin Ion Giubega, jud. Vâlcea (prelucrarea lutului/olărit).Potrivit documentelor care au stat la baza acordarii si prezentarii de ”Tezaur uman viu”,  „Sorin Gubega respectă  cu stricteţe etapele laborioase de realizare a ceramicii tradiţionale de Horezu, moştenite din generaţie în generaţie – alegerea şi extragerea pământului, dospirea, frământarea, curăţirea, tăierea, udarea, malaxarea, modelarea, decorarea, arderea, smălţuirea, dovedind cu prisosinţă o cunoaştere în detaliu a fiecăreia, o manualitate şi o tehnică desăvârşite în modelajul la roată, creativitate şi supleţe în realizarea decorului, îmbinare inspirată a simbolurilor tradiţionale – cocoşul, bobocul de floare, spicul de grâu, coada de păun, spirala, pomul vieţii, steaua, şarpele, peştele etc., rezultatul meşteşugului său fiind obiecte ceramice de un înalt rafinament. Astfel, fie că vorbim de tăiere, căni, ceşti, ulcioare, ciorbalâce, vaze de flori ş.a., caracteristica dominantă a creațiilor lui Sorin Giubega este dată de îmbinarea armonioasă a utilului cu frumosul, a esteticului cu funcţionalul (…). Astăzi, olarul lucrează toate tipurile de vase produse în centrul de olărit Horezu: tăiere de diferite dimensiuni, ciorbalâce, ulcioare, castroane, străchini, căni şi ceşti de mărimi diferite, sfeșnice, vase de flori etc., respectând ornamentica specifică zonei şi arderea tradiţională în cuptorul tronconic de suprafaţă cu două guri”.

Merită să afli și despre

Sugestii: