Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România 2024 – Excelența în artă, celebrată la Muzeul Național de Artă al României

Uniunea Artiștilor Plastici din România organizează, pe 24 octombrie 2025, la Muzeul Național de Artă al României, Gala Premiilor UAP pentru anul 2024, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și valorilor în arta contemporană românească.

Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAP), în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR) și cu sprijinul Ministerului Culturii, organizează Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, pentru anul 2024 — un eveniment cultural de tradiție, dedicat celebrării excelenței și promovării artei vizuale românești.

Ceremonia va avea loc în data de 24 octombrie 2025, în eleganta Sală a Oglinzilor din cadrul Muzeului Național de Artă al României, reunind artiști, curatori, critici de artă, reprezentanți ai instituțiilor culturale și personalități marcante ale vieții artistice din țară.

Scopul galei este acela de a premia performanța artistică, de a stimula competiția creativă și de a promova valorile culturale românești atât la nivel național, cât și internațional. Premiile UAP, acordate anual încă din 1961, au fost suspendate în perioada 2008–2013, dar reluate în 2014, continuând astăzi tradiția unei manifestări care susține și recunoaște meritul creatorilor din domeniul artelor vizuale.

Evenimentul constituie un moment de referință în calendarul artistic al României, reafirmând rolul Uniunii Artiștilor Plastici ca instituție fundamentală în consolidarea unei comunități culturale active, deschise și solidare.

Accesul la gală se face doar pe bază de invitație.

Laureați:
Marele Premiu - ION GRIGORESCU
Premiul pentru Pictură - DACIAN ANDONI și ANCA BODEA
Premiul pentru Sculptură - CĂTĂLIN BĂDĂRĂU
Premiul pentru Grafică - MIHAI ZGONDOIU și OVIDIU CROITORU
Premiul pentru Multimedia - NICU ILFOVEANU
Premiul pentru Scenografie - IULIANA VÎLSAN
Premiul pentru Design - ADELINA BUTNARU
Premiul pentru Arte Decorative - DANIELA FRUMUȘEANU și ALINA TUDOR
Premiul pentru Critică de Artă - CONSTANTIN HOSTIUC
Premiul pentru Tineret - OVIDIU TOADER
Premiul pentru Excelență - PETER IACOBI și IOAN HORVATH
Premiul pentru Diaspora - GEORGE DRAGOMIR TURIA
Premiul Juriului - VICTORIA ZIDARU
Premiul Revistei Arta - IOSIF KIRÁLY -
Premiul PREMIUL SPECIAL / BES ROMANIA - FLORIN MOCANU și TUDOR FRÂNCU
Premiul „Ioan Atanasiu Delamare”, acordat de Ritul Scoțian Antic și Acceptat - BETI VERVEGA
Premiul Consiliului Director al UAP din România - FELIX AFTENE, FLAVIA LUPU și OVIDIU UNGUREANU
Titlul de Prieteni ai Artei – Irina Schrotter, Sebastian Gheorghiu, Andreea Sandu și Casa Artmark