Descoperă arhitecții României, de demult și arhitecții contemporani. Biografii, contribuții, moșteniri și stiluri arhitecturale, clădiri istorice, publice, rezidentiale și de patrimoniu.

Marcel IANCU – arhitect și inițiator al avangardei Dada

Marcel Iancu (Marcel Janco) s-a născut la 24 mai 1895, la București, și a încetat din viață la 21 aprilie 1984, la Ein Hod, subdistrictul Haifa, Israel.

Pictor, arhitect și eseist român-evreu-israelian, inițiator al mișcării Dada, absolvent (1917) al Academiei de Arhitectură din Zürich, promotor al artei de avangardă și al modernismului arhitectural în București, apoi animator cultural în Israel.

Încă din liceu, alături de Tristan Tzara și Ion Vinea, editează revista „Simbol” (1912). Stabilit la Zürich (1915) pentru studii de arhitectură, frecventează Cabaretul Voltaire, îl cunoaște pe Hans Arp, participă la inițierea Dada (afișe, măști, ilustrații, conferințe).

În 1919, la Basel, întemeiază cu Hans Arp și Alberto Giacometti grupul „Artiștii radicali”. Trecând prin Paris (1921), se desparte de Dada și de tendințele suprarealiste.

Revine în România (1922), activează în jurul revistei „Contimporanul” (1924–1936) și în grupările „Art Nouveau” (1929–1932), „Grupul de artă” și „Criterion” (1933–1937). În 1941 se refugiază în Palestina; după 1948, în Israel, devine profesor și organizator al vieții culturale (grupul „Ofakim hadashim” și comunitatea de creație Ein Hod, 1953).

Marcel IANCU – arhitect și inițiator al avangardei Dada

Educație, Formare și stil arhitectural:
Studiază pictura cu Iosif Iser; urmează arhitectura la Zürich (absolvent 1917). În România, publică împreună cu Horia Creangă și Octav Doicescu manifestul „Către o arhitectură a Bucureștilor”, pledând pentru o capitală modernă. În pictură și reliefuri policrome urmărește relațiile dintre formă și culoare, cu o viziune raționalist-constructivă; în arhitectură afirmă limbajul modernist în zonele centrală și de nord ale Bucureștiului.

Marcel IANCU – arhitect și inițiator al avangardei Dada

Lucrări de arhitectură:

  • Imobilul Herman Iancu, str. Maximilian Popper 55, București (1926) – ateliere și locuire.
  • Vila Jean Fuchs, str. Negustori 27, București (1927–1929) – „prima casă modernistă din București”.
  • Imobilul Solly Gold, Bd. Hristo Botev 34, București – plan pentagonal neregulat; duplex la etaje superioare; relief de Milița Pătrașcu la intrare.
  • Imobilul „Clara Iancu”, str. Caimatei 20, București – locuire (câte un apartament/etaj); sediu „Biroul de Studii Moderne”.
  • Imobilul „Frida Cohen”, București – compoziții geometrice din gresie; casa scării în triunghi echilateral.
  • Vila Jean Juster (Casa „Juster”), str. Silvestru 75, București (1931) – locuință luxoasă cu ferestre tip „hublou”.
  • Imobilele „Jacques Costin”, str. Paleologu 5, București (1933) – trei clădiri pe amplasament istoric.
  • Vila Paul Iluță, str. Olari 23, București (1931–1935) – extinsă în 1935 cu laborator farmaceutic.
  • Casa Poldi Chapier, Intr. Gen. Ipătescu 4, București – locuință urbană.

Expoziții (selecție):

  • Personale: București (1932–1939), New York (1950), Milano (1961), Paris (1963).
  • Colective: „Dada”, New York (1954).
  • Retrospective: Tel Aviv (1959, 1972), București (1996).

Premii și distincții:

  • Premiul Dizengoff (1951).
  • Premiul de Stat al Israelului (1967).
  • Participare: Bienala de la Veneția (1952).

Moștenire arhitecturală:
Personalitate plurivalentă a avangardei, Marcel Iancu a articulat în România un modernism urban coerent – de la manifestul pentru arhitectura Bucureștiului la un portofoliu de locuințe inovatoare.

În Israel, a consolidat scenele artistică și pedagogică, instituind la Ein Hod un nucleu de creație.

Opera sa – pictură, eseu și arhitectură – rămâne reper major al modernității est-europene și al dialogului dintre avangardă și orașul modern.