Octav DOICESCU – arhitect modernist, profesor universitar
Octav Doicescu (n. 8 ianuarie 1902, Brăila – d. 10 mai 1981, București) a fost arhitect, profesor universitar, membru titular al Academiei Române (1974) și cetățean de onoare al orașului New York (1939) pentru Pavilionul Casa Română la „New York World's Fair 1939”. Nu a fost membru al niciunui partid politic, înainte sau după 1944. Este înmormântat la Cimitirul Bellu. Numele său îl poartă străzi din Brăila și Timișoara. Pe casa sa din Parcul Bordei este inscripționat crezul: „Locuitorii acestei cetăți, deasupra proprietăților individuale, au o proprietate comună: frumosul”.
Fiul constructorului Vasile Tudorache Doicescu și al Elenei (n. Balaban), urmează școala în Medgidia, Constanța, Călărași și Ploiești (Liceul „Petru și Pavel”). Din 1922 frecventează Școala Superioară de Arhitectură din București (profesori: Petre Antonescu, Stație Ciortan, C. Iotzu, P. Smărăndescu, I. Traianescu, E. Pangrati, C. I. Sfințescu), în paralel cu Academia Liberă de Arte Plastice și cercul „Contimporanul” (Marcel Iancu).
În timpul studiilor lucrează ca desenator (1924–1929) în birouri de arhitectură și la diverse ministere. Absolvă în 1928; devine diplomat al Școlii de Arhitectură (1929) și este angajat la Primăria București. Activează și la „Gaz și Electricitate” (din 1932), este încadrat în Corpul Arhitecților (1933) și numit în Comisia de înfrumusețare a Capitalei.
A fost membru al Societății Amicii Statelor Unite (din 1928) și în comitetul de redacție al Revistei Româno-Americane (1945–1947). În anii 1965–1968 refuză postul de reprezentant al României la UNESCO pentru a nu se înscrie în PCR. Fratele său, arhitectul Aurel Doicescu (1907–1972), i-a fost colaborator.
Formare și stil arhitectural
Format la confluența școlii academiste bucureștene cu avangarda „Contimporanul”, Doicescu practică un modernism adaptat contextului local: rigoare compozițională, funcționalism temperat, integrarea motivelor vernaculare și a artei monumentale (colaborări cu Milița Pătrașcu, Mac Constantinescu). Interesul pentru urbanism (sistematizări, parcuri, cartiere) completează o operă ce alternează pavilioane, clădiri publice, locuințe și amenajări peisajere.
Lucrări de arhitectură (selectiv, cronologic)
- 1929 – Locuința primarului Dem. I. Dobrescu, str. Toamnei; Casa Dem. I. Dobrescu la Snagov.
- 1930 – Restaurantul Românesc de la Băneasa (azi Casa Albă).
- 1931 – Ansamblul Astra Română, Snagov.
- 1932 – Locuință str. Salcâmilor 10; Casa de odihnă a Societății Gaz Electrica, Snagov; Propunere sistematizare Piața Victoriei.
- 1933 – Yacht Club Snagov; Sediul Soc. de electricitate, Câmpina.
- 1935 – Expoziția „Luna Bucureștilor – Cartierul Vechi”, Parcul Carol; Fântâna Zodiac (cu mozaicurile lui Mac Constantinescu); Casa Traian V. Grigorescu, Ploiești.
- 1936 – Cabana Babele (prima fază); Restaurantul Grădinii Botanice; Case pentru funcționarii Grădinii Botanice (Intrarea Portocalelor); Expoziția „Luna Bucureștilor 1936”, amenajarea Parcului Național Regele Carol II (Herăstrău); Fântâna Miorița (cu mozaicurile Miliței Pătrașcu); Restaurante pe malurile Herăstrău și Floreasca; Lucrări inițiale la Halele Obor (demisie; proiectul continuat de Horia Creangă).
- 1937 – Uzinele IAR Brașov; Corpul B al sediului „Gaz și Electricitate”, București; Oficiul Național de Turism; Hotelul „Delta”, Vâlcov; Cabanele Ilganii de Sus și Grindul/Insula Lupilor, Delta Dunării; Schițe pentru monumentul din Indore, India; Banloc–Goodrich: uzine de anvelope (Florești) și fabrica de motoare Colibași (cu ing. N. Caranfil).
- 1938–1940 – Blocul Banloc–Goodrich („Blocul Roșu”), Calea Victoriei 218; Centrala Telefonică Nord (Banu Manta); proiecte de sistematizare (Piața Palatului, Ministerul de Interne – nerealizate); Cartierul Jianu (Primăverii) și Parcul Bordei (cu ing. N. Caranfil); case: Al. Alexandrini (1938), C. Bușilă (1939), N. Caranfil (1939), Octav Doicescu (1939), D. Gusti (1939); Cercul Militar Pitești (1939); Pavilionul Casa Română, New York World’s Fair (1939); Palatul Societății Scriitorilor Români (nerealizat); Pavilionul României – Trienala Milano VII (1940); Bloc Știrbei Vodă 68 (1940); Cineromit, Fundeni (nerealizat); Palatul PCA (nerealizat); Institutul Britanic (cu G. M. Cantacuzino, nerealizat); Conacul Alimănișteanu (1938–1942).
- 1942 – Monumentul Turnul Dezrobirii Basarabiei, Ghidighici (demolat în 1944).
- 1944–1947 – Vila Ion Teodorescu; Blocul Calea Victoriei 109 (cu G. M. Cantacuzino); Nautic Club Herăstrău; Cartier Băneasa (personal aeroport); Aero Gara Băneasa (nerealizat); Casa Regelui Mihai la Snagov (distrusă); Clubul Corpului Diplomatic, lacul Băneasa.
- 1953 – Opera Română (fațadă modificată sub îndrumare sovietică).
- 1963 – Concurs Gara Centrală Sofia (cu S. Miclescu, Șt. Perianu, P. Svoboda).
- 1964–1969 – Institutul Politehnic București (cu Șt. Lungu, Șt. Perianu, C. Paetia, P. Svoboda).
- 1974–1976 – Sediul politico-administrativ al Municipiului Reșița; Sistematizarea centrului Reșița (1976).
Premii și distincții
- 1936 – Ordinul național „Steaua României”, acordat de Regele Carol II.
- 1939 – Cetățean de onoare al orașului New York, conferit de primarul Fiorello La Guardia, pentru Pavilionul Casa Română (New York World’s Fair).
- 1945 – Profesor definitiv la Facultatea de Arhitectură.
- 1959 – Ordinul „Steaua R.P.R.” clasa a IV-a.
- 1972 – Marele Premiu al Uniunii Arhitecților (Ansamblul Institutului Politehnic și întreaga activitate).
- 1973 – Doctor Honoris Causa, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”.
- 1974 – Membru titular al Academiei Române (al 4-lea arhitect după Ghika-Budești, Petre Antonescu, Duiliu Marcu).
Moștenire arhitecturală
Octav Doicescu rămâne o voce majoră a modernismului românesc, cu o operă ce a modelat peisajul Bucureștiului interbelic și postbelic: de la Herăstrău și ansamblurile de pe Snagov, la Opera Română și Politehnica.
Activitatea sa didactică și publicistică (broșura „Spre/Către o arhitectură a Bucureștilor”; revista „Simetria”; volumul postum „Despre arhitectură”) a articulat un program de modernizare care respectă tradiția. Crezul său despre „proprietatea comună: frumosul” sintetizează o filozofie urbană în care interesul public și calitatea locuirii primează – o lecție încă vie în patrimoniul arhitectural românesc.
Știi mai multe despre Octav DOICESCU – arhitect modernist, profesor universitar? Spune și altora!