Mihai CHIUARU, pictor

|
8 vizualizări

Mihai Chiuaru s-a născut in anul 1951, in Ceahlău, Neamț.

A urmat Liceul de Arte din Iași, după care si-a luat licența la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Secția Artă Monumentală, din București, în anul 1976.

Devine membru al UAPR Bacău în 1981.

Mihai Chiuaru este unul dintre cei mai apreciați pictori de biserici din Moldova, pictând peste 25 de biserici.

Pictura sa monumentala utilizeaza morfologii ale scolii traditionale de pictura religioasa, bogat reprezentata in zona, dar cu o tenta expresionista, deja remarcata ca o constanta a starii tipice a picturii acestui spatiu cultural. Experienta religioasa, ghidata de repertorii fixe ale discursului iconografic si de rigorile spatiului bizantin, abstract, se incarca de o intensitate a participarii si de o anume senzorialitate dramatica, ce ii confera un caracter personal, o angajare concretaAlexandra TITU

In cei peste 40 de ani de activitate, este prezent cu lucrări la expoziții organizate în aproape toate orașele țării, fiind apreciat prin acordarea a numeroase premii prestigioase, printre care: Premiul UAP România, Premiul UAP Bacău, Premiul „Voronețiana”, Premiul „Gherghe Tătărăscu”, Marele Premiu „Lascăr Viorel” P. Neamț, cât și alte premii la diferite expoziții și concursuri.

Muzeul de Artă din Bacău deține în colecțiile sale 14 lucrări semnate de Mihai Chiuaru.

Merită să afli și despre

Sugestii: