Moşii de vară, sărbătoarea populară din ajunul rusaliilor
Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi și importante sărbători creștine, fiind prăznuită în aceeași zi cu Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea (o sărbătoare populară, cu dată mobilă, celebrată la 50 de zile după Înviere.
Denumirea de Rusalii provine din latinescul Rosalia, numele unei sărbători romane consacrate cultului morților cu ocazia căreia se puneau trandafiri pe morminte. Creștinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morților.
Cultul morților şi alungarea spiritelor potrivnice
Conform unor credințe populare, spiritele morților care părăseau mormintele la Joimari (sărbătoare a morților în Joia din Săptămâna Patimilor), trebuiau să se înapoieze la locurile veșnice la Rusalii. Se considera că după o petrecere de peste 50 de zile printre cei vii, spiritele morților deveneau foarte agresive când era vorba să se întoarcă în lumea lor subpământeană.
Așa cum arată Ion Ghinoiu, etnograf care a documentat și descris un număr foarte mare de sărbători și obiceiuri românești, credința că până la Rusalii le era permis spiritelor morților să sălășluiască printre cei vii, sinonimia dintre Rusalii şi strigoi în descrierea Călușarilor făcută de către Dimitrie Cantemir, Moșii de Vară şi pomenile date în sâmbăta şi duminica Rusaliilor, precum și practicile efectuate cu această ocazie în cimitire şi legate de cultul morților ar înclina balanța spre ipoteza că Rusaliile reprezentau spiritele morților devenite rebele când li se încheia permisiunea de a se plimba nestingherite în lumea de aici.
În unele sate din Oltenia și Muntenia există credința că sunt şi spirite ale morților care, din anumite pricini, nu mai doresc să se întoarcă în morminte, acesta fiind, probabil, motivul pentru care seara înspre Duminica Mare se ung ferestrele cu usturoi şi leuștean, spre a feri gospodăriile de duhurile rele.
La nicio zi de peste an dedicată comemorării morților poporul nu acordă atâta atenție pomenilor ca la Moșii de Rusalii (sau Moșii de Vară), asta pentru că, potrivit credințelor populare, spiritele morților trebuie împăcate cu pomeni abundente pentru a fi determinate să se întoarcă de bunăvoie la locurile lor. În acest scop, de la târgurile specializate femeile îşi procurau din timp vasele din ceramică şi din lemn ce aveau să le împartă pentru morții din familie.
Cofele, cofițele, oalele, ulcelele, străchinile, farfuriile, lingurile se împodobeau cu flori de grădină sau de câmp, se umpleau cu apă, băutură şi mâncare gătită pentru a fi date împreună cu colaci, pâine şi lumânări pe la vecini, rude, prieteni.
În unele sate bucovinene nimeni din cei de-ai casei nu mănâncă până nu se împarte pentru morți, iar în satele din sudul țării femeile obișnuiesc să plângă la morminte pentru iertarea de păcate a celor decedați.
Lioara - Dansul funerar jucat de fete
Lioara este un dans funerar jucat de obicei de fete în cimitirul satului, într-o zi a morților în a doua zi de Paște, de Duminica Tomii sau de Rusalii. Potrivit lui Ion Ghinoiu, ceremonialul dansului începe în cimitir, motiv pentru care este numit în unele locuri şi Jocul pe Morminte, înconjoară biserica după care se continuă pe ulițele satului, peste câmpuri, spre satele învecinate prin antrenarea şi a altor persoane. In timpul jocului rolul suratelor din Lumea de dincolo care poartă nume de flori (Lioara, Viorica, Milioara, Luminioara etc.) este preluat de suratele lor din lumea de aici. Dansul se compune din două secvențe ceremoniale: împărțirea suratelor în două cete inegale (una din cete are o surată în plus); trecerea suratelor din ceata mai mare în ceata cea mai mică, câte una, în ordinea textului rostit sau cântat de participante sub formă de dialog (fetele din ceata mică sunt invitate să-şi aleagă o surată din ceata cea mare) cu scopul, subînțeles, al refacerii echilibrului între Lumea de aici şi Lumea de dincolo. Urmează formarea perechilor (o surată de aici şi alta de dincolo); construirea podului (un fel de tunel) prin ridicarea brațelor suratelor perechi care se țin de o nuia, batistă, feleguţă, năframă; trecerea alegorică, dintr-o lume în altă lume, a persoanelor însoţite simbolic pe sub pod (tunel). Textul, rostit sau cântat pe o melodie caracteristică folclorului copiilor sau specifică numai Lioarei, are versurile penta- şi hexasilabice, caracteristice poeziei de ritual şi, ca urmare, de mare vechime. Melodia este un gen muzical aparte, bine închegat şi sensibil diferențiat de alte genuri.
Jocul printre morminte din sâmbăta Rusaliilor este atestat şi în unele sate din Oltenia, în această zi cimitirele fiind devenind mai populate ca vetrele de sat. Acolo, după căutatul (bocitul) morților dis-de-dimineață, oamenii mănâncă, beau şi se distrează ziua întreagă, împreună cu sufletele morților. în Colinele Tutovei (regiune delimitată spre vest de valea Siretului și spre est de valea Bârladului) Jocul pe morminte a fost transferat din cimitir la priveghiul de înmormântare. Şi în acest caz participanții se împart în două cete: fetele în casa mortului şi băieții pe prispă. In unele sate fetele îşi pun nume de flori şi, ca urmare, băieții le cheamă afară strigându-le numele de floare. Băieții, care încep cântecul, strigă, pe rând, toate fetele din casă. Adesea, când în casă rămâne o singură fată, se schimbă rolurile, aceasta cheamă pe cei de afară. în forma veche, fetele din casă erau chemate de trei ori, ultima oară fiind strigat mortul. Regulile jocului sunt aceleași, cu observația că în unele variante ultimul nume strigat este mortul.
Ramura verde
în sâmbăta Rusaliilor, în unele sate din Moldova feciorii aduc din hotar ramuri de tei cu care se împodobesc ferestrele şi uşile caselor, stâlpii prispelor şi porţilor. În Oltenia, de pildă în Dolj, ramurile pot fi şi de plop sau stejar. Se consideră că acestea au puteri nebănuite împotriva forțelor malefice, extrem de virulente la Rusalii şi la Joia Nepomenită, când încearcă să intre în gospodărie, în casă, în grajduri pentru a ologi oamenii şi animalele.
În Moldova, cu aceste ramuri se amenință norii aducători de grindină, iar în Vâlcea frunzele de tei, mure, soc, jaleș şi altele, adunate la Moșii de Vară sau în ziua de Rusalii, sunt folosite frecvent în medicina populară. În popor încă există credința că frunzele, coaja, florile de soc, mai ales cele sfințite la biserică de Rusalii vindecă diferite boli de-a lungul anului.