Casa și gospodăria tradițională din Ținutul Orăștiei. Materiale, planuri și organizarea spațiului rural
Ținutul Orăștiei a păstrat până târziu un patrimoniu arhitectural reprezentativ pentru zona de contact dintre Valea Mureșului și Munții Șureanu. Evoluția locuințelor și a gospodăriilor a fost determinată de condițiile geografice, de ocupațiile locuitorilor și de resursele naturale disponibile, fiecare dintre acestea influențând alegerea materialelor, organizarea spațiului și dezvoltarea anexelor gospodărești.
Transformările produse în ultimele decenii ale secolului al XX-lea au dus însă la abandonarea sau modificarea rapidă a numeroase gospodării, astfel încât multe monumente de arhitectură populară au intrat într-un proces accentuat de degradare.
Ținutul Orăștiei și organizarea satelor
Ținutul Orăștiei cuprindea satele comunelor Mărtinești, Turdaș, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos și Balșa, precum și localitățile aflate în administrația orașului Geoagiu și a municipiului Orăștie. Din punct de vedere geografic, regiunea ocupa culoarul Orăștiei, o depresiune alungită deschisă spre Valea Mureșului, delimitată de Munții Metaliferi la nord și Munții Șureanu la sud. Relieful era format din lunca largă a Mureșului, terase și dealuri piemontane, condiții care au favorizat dezvoltarea agriculturii și a zootehniei.
Structura satelor reflecta aceste condiții naturale. În lungul văilor predominau așezările răsfirate, cu partea inferioară mai compactă și cu gospodării izolate spre zonele înalte, în timp ce în regiunile fânețelor apăreau sate risipite, specifice comunelor Balșa, Mărtinești și Beriu. Gospodăriile aveau curți largi, deschise, grădini de dimensiuni reduse și erau dispuse ordonat de-a lungul ulițelor. Organizarea lor urmărea protejarea animalelor, depozitarea recoltelor și adăpostirea uneltelor agricole, fiecare anexă fiind adaptată ocupațiilor și posibilităților economice ale familiei.
Materialele folosite la ridicarea caselor
Materialele de construcție diferau în funcție de perioada în care erau ridicate locuințele și de resursele disponibile în fiecare sat. Cele mai vechi case din satele aparținând comunei Balșa, aflate în apropierea zonelor cu aflorimente de piatră, erau construite integral din piatră. În restul ținutului predominau locuințele din lemn, realizate din esențele existente în pădurile din apropiere și acoperite cu șindrilă sau paie.
Creșterea populației și schimbările economice au determinat înlocuirea treptată a lemnului cu cărămida, iar învelitorile din paie și șindrilă au fost substituite de țiglă, materiale considerate mai ieftine, mai ușor de procurat și mai rezistente în timp. Această transformare a modificat aspectul gospodăriilor, fără a schimba însă organizarea lor generală.
Fundația și structura pereților
Casele din lemn erau ridicate pe fundații înalte din piatră de râu. Pietrele erau legate cu ajutorul văcălașului, un mortar preparat din nisip și var. Peste fundație era așezată talpa casei, o grindă masivă din lemn care prelua întreaga structură a pereților.
Pereții erau alcătuiți din bârne cioplite pe patru fețe și suprapuse orizontal. Îmbinările erau executate în „coadă de rândunică”, soluție care limita pătrunderea curenților de aer și sporea stabilitatea construcției. Pentru consolidarea ansamblului, capetele superioare ale bârnelor erau prelungite în exterior, procedeu considerat de autor dovada specializării și evoluției meșterilor constructori din această regiune.
Planurile locuințelor
Cel mai răspândit tip de locuință era casa bicelulară, formată din două încăperi și prevăzută cu târnaț pe latura lungă. În unele cazuri târnațul continua și pe una dintre laturile scurte ale construcției. Accesul în casă se făcea prin târnaț, iar acesta era susținut de stâlpi ciopliți, care puteau fi simpli sau completați cu parapete din scânduri și pervazuri profilate ornamental.
În interior, cele două încăperi aveau funcții distincte. Casa dinainte, denumită și camera curată, era rezervată primirii oaspeților și păstrării obiectelor mai valoroase, în timp ce tinda reprezenta spațiul de trecere și depozitare, fiind utilizată pentru provizii și obiecte gospodărești, iar uneori chiar pentru locuit. Încălzirea era asigurată de o sobă amplasată lângă peretele despărțitor, prevăzută cu ploatăn, utilizat atât pentru încălzirea locuinței, cât și pentru prepararea hranei. Fumul era evacuat printr-un horn de tablă care se oprea în pod, fără a exista un coș exterior. Camerele aveau înălțime redusă, iar ușile și ferestrele erau de dimensiuni mici pentru limitarea pierderilor de căldură.
În satele comunei Balșa au fost întâlnite și case cu două intrări separate, fiecare încăpere fiind accesibilă direct din târnaț. În acest caz ambele camere erau folosite pentru locuit, una fiind considerată „mai de bună”. Deoarece aceste locuințe erau construite pe terenuri în pantă, fundația înaltă permitea amenajarea sub casă a pivnițelor, cămărilor și cotețelor pentru păsări.
Spațiile auxiliare și amenajarea interiorului
În numeroase gospodării exista, pe lângă casa principală, o construcție secundară denumită comne, folosită drept bucătărie. Aici se gătea și se spălau vasele, fără a fi utilizată pentru dormit. Amplasarea ei lângă cămară și lemnărie ușura activitatea gospodinelor și păstra curate camerele destinate locuirii.
Podeaua caselor era inițial din pământ bătut, numită vatră, realizată dintr-un amestec de pământ galben și nisip, reîmprospătat săptămânal prin nivelare. Doar camera dinainte era podită cu scânduri, însă în timp întreaga locuință a început să primească pardoseală din lemn.
Pereții exteriori erau tencuiți prin aplicarea peste o rețea de nuiele dispuse oblic a unui amestec din nisip, argilă și materiale vegetale, după care erau văruiți. Fațadele erau aproape întotdeauna zugrăvite în nuanțe intense de albastru. Curțile, pietruite, puteau fi împărțite în două zone, partea din spate fiind destinată păsărilor. Gospodăriile erau împrejmuite cu garduri de lemn și porți joase, însă în comuna Romos apăreau și porți înalte din lemn de brad, cu boltă, specifice comunității săsești și concepute astfel încât să împiedice privirea din exterior către curte.
Mobilierul era simplu și funcțional, alcătuit din masă, scaune, lavițe, pat, cuiere și polițe. Camera dinainte era întotdeauna mai atent împodobită, textilele și piesele decorative conferindu-i un caracter reprezentativ.
Acoperișul și elementele decorative
Acoperișul caselor avea aproape întotdeauna patru ape, indiferent dacă era acoperit cu paie, șindrilă sau țiglă. În zonă apărea și acoperișul în două ape cu capetele coamei retezate, denumit „nemțesc”, interpretat ca influență a arhitecturii apusene răspândite în orașele transilvănene și în comunitățile săsești.
Pe fruntarul casei erau înscrise de regulă crucea, anul ridicării construcției și inițialele proprietarului, elemente care individualizau fiecare gospodărie și consemnau memoria întemeietorului ei.
Șura – centrul gospodăriei
Anexa principală a gospodăriei era șura. Aceasta își păstra forma tradițională indiferent dacă era construită din piatră sau din lemn și era acoperită inițial cu paie, apoi cu țiglă. La exterior zidurile erau protejate printr-un strat de argilă, nisip și balegă.
Tipul cel mai răspândit era șura bicelulară, alcătuită din două compartimente. Unul era utilizat ca grajd sau poiată, iar celălalt servea depozitării carului cu fân și a snopilor. Deasupra era amenajat podul pentru depozitarea fânului, iar în multe cazuri spațiul de deasupra porților, cunoscut drept aria șurii, era utilizat tot pentru furaje.
Porțile șurii aveau dimensiuni mari, pentru accesul carului încărcat, și erau bogat ornamentate. Funcționalitatea construcției era completată prin deschideri speciale pentru introducerea hranei în iesle, evacuarea gunoiului de grajd și depozitarea uneltelor agricole.
În funcție de numărul și tipul animalelor crescute, gospodăriile includeau și anexe pentru oi sau porci, dimensiunea și numărul acestora reflectând atât profilul agricol al familiei, cât și nivelul său economic.
Transformările recente
În perioada contemporană, arhitectura tradițională a Ținutului Orăștiei a fost înlocuită treptat de construcții moderne realizate din materiale industriale. În numeroase cazuri tâmplăria din lemn a fost substituită cu tâmplărie din PVC și ferestre cu geam termoizolant, iar multe gospodării tradiționale au fost abandonate sau demolate. Doar în puține sate vechea casă bătrânească a mai fost păstrată alături de locuința nouă, ca mărturie a modului tradițional de construire din această regiune.
Bibliografie
Maria Cristina Șendroiu, „Arhitectură tradițională din Ținutul Orăștiei, județul Hunedoara”, Acta Musei Porolissensis, vol. XXXIV, Zalău, 2012
Știi mai multe despre Casa și gospodăria tradițională din Ținutul Orăștiei. Materiale, planuri și organizarea spațiului rural? Spune și altora!