Adrian PÎRVU, sculptor, artist vizual, profesor

|
19 vizualizări

Adrian PÎRVU s-a născut la București la data de 30 iulie 1963.

In anul 1992 a absolvit Universitatea Națională de Arte, specializarea Sculptură - tehnici moderne şi tradiționale, restaurare, profesor de desen, București, România;
In anul 2007 a obținut Doctor în arte vizuale cu susținerea publică a tezei de doctorat „Corpul Uman in Sculptura Recentă - Pierdere şi Regăsire”, Universitatea Națională de Arte, București, România.

In anul 1993 a beneficiat de Bursa de atelier „Theodor Aman”.

In perioada 2007 - 2012 a fost Conferenţiar la catedra secţiei de sculptură, Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti, România.

Din 1993 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Am considerat că în funcţie de determinările istorice, de intenţiile de expresivizare a formei, ponderea acestor elemente, creşte sau descreşte în importanţă. Atunci când redarea mişcării devine principalul scop, perioada elenistică, se evidenţiază vectorii de direcţie în spaţiu, când figura este statică, Egiptul antic, creşte aportul geometriei tridimensionale, etc. Această metodă, pe care o putem denumi ,,sintaxa formei’’, oferă un cod de descifrare a unei imagini deja create, dar constituie şi o posibilitate de a privi sculptural natura, de a risipi neclaritatea din jurul formelor ei. Departe de a fi exclusivist, acest sistem se poate constitui într-un veritabil început de definire a gramaticii sculpturale.” Adrian PÎRVU

Lucrări monumentale în spaţiul public:
Din 1993 - Sunt consemnate importante participări la concursuri naţionale cu proiecte de monument: Monumentul Marinarilor, Iancu de Hunedoara, Emil Dandea, Ştefan cel Mare (ecvestră), Mihai Viteazul (ecvestră), Henri Coandă etc.;
2004 - Iosif Sava (portret monumental), montat în Piaţa „Iosif Sava”, Bucureşti, România;
2007 - Cinci portrete monumentale de domnitori pentru „Aleea domnitorilor”, Târgovişte, Dâmboviţa, România;
2008 - Portret (marmură), Universitatea „Titu Maiorescu”, Bucureşti, România;
- Virgil Madgearu şi Ion Angelescu (portrete, marmură), A.S.E., Bucureşti, România;
2010 - Ferdinand (machetă ecvestră);
- Antim Ivireanu (machetă);
2011 - Esenin (portret monumental), Tulcea, România;
2012 - Portret monumental (marmură), firma „Artri”, complex hotelier, Baia Mare, Maramureş, România.

Lucrări în colecţii particulare din România; Canada; Germania; Brazilia; Germania.

Lucrări de scenografie de mari dimensiuni executate din polistiren şi fibră de sticlă pentru Operele din: Dresda, Rostock, Hamburg şi Berlin.

Lucrări achiziţionate in 1998, 1999, 2001 - Tors, Eminescu, Crist, Jertfă, Om şi animal, de către Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti, România.

Premii şi distincţii:
1993 - Premiul I la Concursul pentru Monumentul Marinarilor;
1994 - Premiul Tineretului pentru Sculptură, acordat de Primăria Bucureştiului şi Uniunea Artiştilor Plastici din România;
1996 - Premiul al II-lea la Concursul pentru Monumentul lui Iancu de Hunedoara;
1997 - Premiul criticii, Uniunea Artiştilor Plastici din România;
1998 - Premiul Tineretului, Uniunea Artiştilor Plastici din România;
- Premiul al II-lea la Concursul pentru Monumentul lui Mihai Viteazul;
1999, 2001 - Premiul pentru Sculptură, acordat de Primăria Bucureştiului şi Uniunea Artiştilor Plastici din România;
2010 - Premiul al III-lea pentru statuia ecvestră Regele Ferdinand;
2011 - Câştigător al Concursului pentru Portret monumental cu lucrarea Avram Iancu;
- Premiul al II-lea la Concursul pentru Portret monumental cu lucrarea Hortensia Papadat-Bengescu.

Merită să afli și despre

Sugestii: