Descoperă universul fascinant al picturii românești!

Pictori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Cezar ATODIRESEI, pictor, profesor, publicist

Cezar Atodiresei s-a născut in data de 6 august 1954 la Drăgușeni, județul Suceava, si a incetat din viata in data de 2 februarie 2022, București.

A absolvit în 1973 Liceul de Arte Plastice „Octav Băncilă” din Iași, iar în 1986 Secția de Pictură a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, fiind șef de promoție.

În 1990 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și asistent universitar în cadrul Academiei de Arte București, disciplina Anatomie Artistică și Comparată, iar din 1992 asistent universitar la Catedra de Pedagogia Artei.

Coșul – Cezar Atodiresei

„Coșul”, ulei/pânză, 85 × 65 cm, prezintă o structură geometrică lineară pe fond întunecat, realizată de Cezar Atodiresei.

Schela (2013) – Cezar Atodiresei

„Schela” (ulei pe pânză, 65 × 85 cm, 2013) structurează, prin ritm liniar și contrast puternic, un ansamblu abstract cu tensiune constructivă, specific lui Cezar Atodiresei.

A urmat apoi o carieră academică impresionantă: ocuparea postului de Șef al Catedrei de Pedagogia Artei (2000-2009), obținerea titlului de Doctor în Arte Vizuale (în 2006 la Universitatea Națională de Arte București, cu teza „Stadiu și finalitate în opera plastică”, coordonator prof. Univ. Dr. Mihail Mănescu), precum și numirea de două ori ca Decan al Facultății de Arte Plastice a Universității Naționale de Arte București (în 2012 și 2016).

„Pentru un observator atent, evoluţia picturii lui Cezar Atodiresei seamănă cu un veritabil bildungsroman în sensul consemnării parcursului unei formări intelectuale, a unei identităţi artistice. Dacă, la începuturi, marcat de nostalgiile ieşene, se simte în peisaje nota evocator-lirică în gestionarea cromaticii şi, în general, a atmosferei, ulterior artistul asigură, prin succesive demersuri individuale şi sinteze personale, întâlnirea cu conceptul de peisaj. Orice narativitate este exclusă, orice impuls impresionist estompat, cu scopul de a exprima mai ales la nivelul ideii şi mai puţin la acela al afectivităţii. Picto-obiectele ies de sub incidenţa rigorilor bidimensionalului şi aspiră către volumetria substanţială a sculpturalului.” Valentin Ciucă

Premii, burse:
2017 Indemnizație de merit, Academia Română;
1990 Premiul I “Voroneţeana”, Suceava;
1988 – 1990 Bursa U.A.P. Atelier “Costin Petrescu”;
1986 Premiul Fundaţiei Sârghie, ediţia a X a;
1985 Premiul I al I.A.P. “Nicolae Grigorescu” pentru desen în cadrul Anului Internaţional al Tineretului;
1973 Premiul III Festivalul Şcolilor şi Liceelor de Artă, Iaşi.