Iosif MÁTYAS, grafician
Iosif Mátyas s-a născut în anul 1930 în județul Hunedoara și a încetat din viață în anul 2002.
În anul 1956 a absolvit Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, unde i-a avut profesori pe Zoltan Andrassy și Béla Nagy Abodi.
În anul 1958 a debutat la Salonul de Grafică.
În anul 1960 a participat la Bienala de Grafică de la Veneția.
Iosif Mátyas a fost profesor la Liceul de Artă din Deva (din 1971 și până la pensie) și mai apoi președinte al Filialei Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România, între anii 1979 – 1989.
"Un artist a cărui viziune se prezintă într-o continuă înnoire. Pictura sa comentează cu vervă coloristică subiectele puse la îndemână de realizarea imediată. Imaginea capătă o putere de notare a esențialului și cromatica ei, alternând tonurile incendiare cu alburile curate, se impune cu aplomb.” (Dan Grigorescu)
Lucrări ale artistului se află în Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC).
Premii:
1958 – Premiul UAP pentru gravură
1968 - Premiul II pentru artă monumentală,
1980 - Premiul Bienalei Internaționale de Gravură de la Banska – Bystrica.