Sever BURADA, pictor
Sever Burada (Burădescu) s-a născut la data de14 ianuarie 1896, la Craiova, si a încetat din viata in data de 3 septembrie 1968, la București.
A urmat Școala de Belle-Arte din București, unde a avut profesor de pictură pe George Demetrescu Mirea și Jean Al. Steriadi (1915-1919).
După absolvire, a participat la concursul pentru bursa Nicolae Grigorescu. S-a clasat primul, fapt ce i-a permis să-și continue studiile, timp de încă cinci ani, la Paris.
Cele mai importante tablouri ale sale: Deșteptarea primăverii, Profil de fată, Cu gânduri bune, Autoportret (expus la Salonul oficial al artiștilor francezi, din 1932), Nud blond se disting printr-un desen corect, sensibil si fin.
În timpul celui de-al doilea război mondial, a fost comandant al lagărului de concentrare de la Vapnearka (pe atunci Transnistria). Pentru acest fapt a fost condamnat la moarte, pedeapsa fiind apoi comutată în închisoare pe viață.

„Țărm” (ulei pe carton, 22,5 × 32,5 cm) surprinde dinamica valurilor lovind stâncile sub lumina blândă a unei zile senine. Sever Burada redă atmosfera marină prin tușe vibrante, culori luminoase și contraste subtile între mare, cer și vegetația de coastă.

„Țărancă din Dobrogea (detaliu)” (ulei pe pânză, 158 × 73 cm) surprinde un portret feminin în costum tradițional, cu privire directă și atitudine demnă.

„Autoportret” (ulei pe pânză, 99 × 78 cm) îl prezintă pe artist într-o atitudine frontală, cu privire tensionată și postură ușor răsucită.

„Moșul” (ulei pe carton, 34 × 24 cm) redă o figură bătrânească aproape dizolvată în materie, cu chipul abia conturat din tușe grele și tonuri arămii.

„Autoportret” (ulei pe carton, 70 × 57 cm) înfățișează un chip tânăr de artist, cu privire directă și tușe viguroase, realizat de Sever Burada.

„Țărancă” (ulei pe carton, 57,5 × 41 cm) prezintă un portret feminin simplu și expresiv, cu tușe libere și cromatică caldă, realizat de Sever Burada.

„Albăstrele” (ulei pe carton, 19,5 × 25 cm, semnat dreapta jos cu brun) surprinde, în vibrația cromatică a lui Sever Burada (1896–1968), un buchet bogat de flori albastre într-un vas rotund.
„Golful la Balcic” (ulei pe pânză, 59 × 36 cm) redă un țărm luminos cu relief domol și ape calme, surprins într-o viziune poetică a lui Sever Burada.
„După război, numele lui Sever Burada a figurat, între primele, pe lista de artiști interziși. […] Sever Burada a suportat ceea ce s-ar putea chema un tip de uitare oficializată. Nu i s-a permis să expună, iar interdicția de a i se cita numele și creația a funcționat zeci de ani fără sincope. După ce a ieșit din temnița, omul și-a dus zilele cum a putut, dar pictorul a fost ucis atunci. Nu când aștepta plutonul de execuție, ci când statul a decis moartea lui socială. Mulți pictori cu vederi politice de dreapta, afirmate în felurite moduri până în 1945, au figurat pe inventarul de ostracizati. Cazul lui Burada însă e în toate privințele semnificativ, intrucât tablourile, câte ni s-au păstrat, arată un mare, un foarte original meșter pictor.” Tudor Octavian, Pictorii români uitați.
Lucrari in Muzeul Memorial "Nicolae Iorga", Vălenii de Munte; Muzeul de Artă Constanța; Muzeul Național Cotroceni, București; Muzeul Municipal București în Palatul Sutu; Muzeul Memorial Alexandru Bellu, Urlați.
Știi mai multe despre Sever BURADA, pictor? Spune și altora!