Descoperă universul fascinant al picturii românești!

Pictori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Tasso MARCHINI, pictor

Tasso Marchini s-a născut in anul 1907, la Belgrad, si a încetat din viata 1936 la sanatoriul de la Arco di Trento, Italia.

Nu se știe cum a ajuns în Transilvania, dar în anii '20-'30 a studiat și creat în special la Cluj, cu Catul Bogdan și Aurel Ciupe, profesori la Școala de arte frumoase.

Între 1926 și 1928, Tasso Marchini a lucrat la Baia Mare. Trei din lucrările acestei perioade se află expuse la Muzeul de artă Cluj-Napoca.

În 1934 a absolvit școala de Arte Frumoase, mutată între timp la Timișoara, și a participat la expoziția absolvenților.

„Privind vigurosul „Interior de biserică” al lui Tasso Marchini, nu putem să nu ne gândim la faptul că pictorului i-au mai rămas abia 4 ani de viață după realizarea acestuia, el murind în 1936, la numai 29 de ani. Considerat liderul tinerilor în acei câțiva ani de activitate, el a ajuns la rezultatele cele mai spectaculoase mergând pe filonul lecțiilor postimpresioniste ale lui Cezanne, pe care reușea să le prezinte într-o cromatică de căldură gravă.” Sebestyén Székely

În vara anului 1935 a călătorit la Balcic cu Letiţia Muntean şi Traian Bilţiu-Dăncuş. În acelaşi an, pentru a-şi trata boala, s-a internat la sanatoriul din Arco di Trento (Italia), unde în anul următor s-a stins prematur din viaţă, la numai 29 de ani.

După moartea sa, lucrările i-au fost prezentate, în 1939 la Budapesta, într-o expoziţie a artiştilor ardeleni şi în 1946 într-o amplă expoziţie de artă transilvăneană la Cluj.

„Tasso Marchini a lăsat în urma sa o operă valoroasă, poate insuficient cunoscută şi apreciată astăzi, dar care a marcat generaţia tinerilor artişti transilvăneni din prima jumătate a secolului XX, o creaţie dominată în marea ei majoritate de expresia personalizată a reprezentării motivului antropomorf ce se concretizează în imagini plastice în care se disting chipuri umane surprinse în ipostaze meditative, orientate spre prospectarea interiorităţii fiinţei umane.” Ioan Angel Negrean

Compoziție (Țărani din Maramureș) – Tasso Marchini Compoziție (Țărani din Maramureș) (ulei pe pânză) prezintă un grup de personaje rurale, redate frontal și monumental, într-o scenă statică și echilibrată, caracteristică lui Tasso Marchini, cu volumetrie clară și cromatică sobră.

Peisaj la Sighet – Tasso Marchini

„Peisaj la Sighet” (ulei pe pânză, 46,8 × 55 cm, semnat stânga sus cu negru) deschide o vedere colinară luminoasă, Tasso Marchini ritmând peisajul prin arbori verticali și tonuri calde.