Mariana MACRI, tapiser
Mariana Macri s-a născut în data de 10 septembrie 1939 în București și a încetat din viață în anul 2008.
În anul 1967 a absolvit Facultatea de Arte Plastice a Institutului Pedagogic București, la clasa clasa profesorului Traian Bradean.
În anul 1968 a devenit membră U.A.P. București
Din anul 1990 a fost membra ARELIS (Asociatia Creatorilor si Realizatorilor de Tapiserii Tesute, Paris).
Artista a fost soția pictorului Mihai Macri.
A debutat în anul 1968 la București printr-o expoziție în Foaierul Teatrului de Comedie.
„Cercetările ei în domeniul tapiseriei şi al colajului textil propun o sinteză bine asimilată a unei tradiţii culturale ce îşi asumă valorile spiritualităţii creştine. Descoperim sursele acestei creaţii în arta bizantină, în folclor, într-un spaţiu cultural străvechi, din care ea a ştiut a extrage substanţa semnelor, a geometriei, a imaginii concepute de ea, construcţii ce provoacă privitorul să mediteze asupra lucrurilor profunde.
Dincolo de perfecţiunea meşteşugului, de expresia rafinat-decorativă a obiectelor sale, de simţul pentru materialitate, ea ştie să aducă la unison toate aceste lucruri, să le „topească“ într-o expresie ce ţine în primul rînd de limbajul spiritului, al capacităţii noastre de a trece de bariera concretului spre mirajul lucrurilor nevăzute. Lumina, efectele de transparenţă, trecerile, geometriile ei sînt praguri ale acestui efort de cunoaştere, ale ieşirii din agresivitatea imediatului spre valoarea lucrurilor perene.
Mariana Macri a înţeles lumea noastră, iar opera ei o putem privi ca pe o viziune artistică profundă a ceea ce nu trebuie să uităm.” (Maria Magdalena Crișan).
Lucrări ale artistei se află în Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC), la Muzeului de Artă Calafat, și în colecții particulare.