Eugen MIHĂESCU, ilustrator, pictor
Eugen Mihăescu s-a născut în data de 24 august 1937, la București.
Tatăl său, Nicolae Mihăescu, a fost asistentul lui Tudor Vianu.
A absolvit Liceul Sfântul Sava, apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, în anul 1959.

Între 1960 și 1963 a fost directorul artistic al revistei „Secolul 20”, a cărei concepție grafică îi aparține și, ulterior, al revistei Luceafărul.

În anul 1961 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici.
Eugen Mihăescu a deschis prima expoziţie personală la Bucureşti în 1965.

După stabilirea în Elveția, la Lausanne, în 1967, a devenit directorul artistic al Editurii Rencontre și a publicat desene în Le Monde și Le Figaro litéraire.
Din 1981 s-a stabilit la New York unde a devenit colaboratorul permanent al celor mai importante publicaţii din Statele Unite: The New York Times şi The New Yorker din 1971, Time Magazine din 1977.

Între 1981 și 1982, a fost profesor la Institutul Pratt din New York, unde a predat cursul Teoria ideii în artă.
Distincții și premii acordate artistului:
În 1983 - Premiul „Page One Award” acordat de Sindicatul Jurnaliștilor americani pentru cea mai bună copertă; 1985 - Medalia de aur a Clubului Directorilor de Artă din New York; 1988- Diploma de onoare pentru artă, acordată de Academia Româno-Americană de Științe și Arte; 2000 - Ordinul Național Pentru Merit, în grad de Mare Ofițer.




Știi mai multe despre Eugen MIHĂESCU, ilustrator, pictor? Spune și altora!