Palatul Cantacuzino din București, calea Victoriei

Palatul Cantacuzino, apoi muzeul George Enescu, este situat in municipiul București, calea Victoriei, nr. 141, sector 1. Palatul Cantacuzino este monument istoric de importanță națională și a fost clasat inclusiv în Patrimoniul European.

Palatul Cantacuzino este amplasat pe ultimul tronson al Căii Victoriei, în vecinătatea altor reşedinţe ale protipendadei bucureştene, dispuse de-a lungul arterei, aproape de Palatul Regal. Ansamblul are două intrari, unul principal din Calea Victoriei şi un acces secundar din strada gen. Gh. Manu, fostă lt. Lemnea nr.16. 

Palatul a fost construit între 1901 și 1902 după planurile arhitectului Ion D. Berindey în stilul francez Beaux Arts, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost președinte al Consiliului de Miniștri, poreclit „Nababul” pentru fabuloasa sa avere.

Palatul Cantacuzino are patru niveluri: un subsol înalt alcătuind soclul construcţiei, un parter cu ferestre în arc de cerc şi cu balustrade de piatră, un etaj cu ferestre drepte prevăzute cu balconaşe din fier forjat şi o mansardă cu lucarne bogat ornamentate. 

Picturile murale poartă semnăturile maeştrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu şi Arthur Verona, sculpturile şi ornamentaţiile sculptate sunt opera lui Emil Wilhelm Becker.

Nicolae Vermont realizează şase medalioane, dintre care trei semnate şi datate 1907. Două dintre ele, un cioban cu oile şi o ţărăncuţă cu cofa, sunt inspirate direct din opera lui Nicolae Grigorescu.

Compartimentul central al plafonului sufrageriei este semnat Costin Petrescu. Compoziţia alegorică de la centru, într-o mişcare avântată, cu două personaje feminine şi mai mulţi îngeri, este o reuşită a geniului decorativ.

Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia decoraţiei sculpturale. Deasupra intrării, frontonul circular este prevăzut cu stema princiară a Cantacuzinilor, evocând rangul nobiliar primit odinioară de strămoşii proprietarului, din partea împăratului austriac.

Gardurile, porțile și superbele statui de la intrare, care înfățișează doi lei, sunt realizate în stil Ludovic al XIV-lea. Monumentala intrare, umbrită de o imensă copertină din metal și sticlă în formă de scoică, realizată în stil Art Nouveau, impunea eleganța, rafinamentul și luxul La Belle Epoque în București.

Nababul a murit în 1913, iar clădirea i-a rămas fiului său, Mihail G. Cantacuzino, și soției acestuia, Maria Rosetti-Tescanu, cunoscută mai mult sub numele de Maruca. Mihail Cantacuzino a murit în 1928, lăsându-i palatul, prin testament, soției sale.

Palatul Cantacuzino a fost locul unde în 10 august 1913 s-a semnat Pacea de la București, de la finalul celui de al doilea Război Balcanic, prin care s-a stabilit ca România să preia Cadrilaterul.

Edificiul a găzduit în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial președinția Consiliului de Miniștri (guvernul român). După moartea lui George Enescu în 1955, soția sa a declarat în testamentul ei că palatul va găzdui un muzeu dedicat artistului.

În 1956, a fost înființat Muzeul Național George Enescu. În el sunt expuse obiecte personale ale marelui compozitor și violonist, precum viorile sale, pianul, manuscrise ale operelor, fotografii, scrisori sau ochelarii de vedere.

Relația amoroasă dintre Maria Cantacuzino și George Enescu a început pe când Maruca era căsătorită cu Mihail Cantacuzino și lua lecții de pian de la compozitor.