Muzee și Galerii de artă din România.

Istorie, artă, cultură, etnografie, tehnică.

Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă”, Buzău

12 Aprilie 2022 | 95 👁

Colecţia își are sediul într-o clădire monument istoric, ce a aparținut familiei boierești Vergu-Mănăilă.

Fiind una dintre cele mai vechi construcții civile păstrate în oraș, menționată într-un document din 1794, clădirea a fost restaurată între 1971 și 1974, trecând prin reparații capitale în cursul anului 2017.

Structura tematică a expoziției permanente prezintă ocupațiile fundamentale (agricultura și creșterea animalelor), ocupații secundare (viticultură, sericicultură, pescuit, vânătoare) și ocupațiile casnice (alimentație, prelucrarea fibrelor textile, confecționarea îmbrăcămintei), precum și meșteșugurile populare tradiționale (finisarea țesăturilor, olărit, prelucrarea lemnului, pietrărit).

Spațiul expozițional mai cuprinde o încăpere în care se reconstituie interiorul unei case mari (casa curată), din zona Bisoca și două săli în care se prezintă portul popular, atât structural (croi, ornamentică, cromatică, pe tipuri categoriale), cât și costumul bărbătesc și femeiesc, specifice subzonelor etnografice ale Buzăului.

Vezi filmul Vatra MCP cu Buzăul vechi, de altădată

Merită să afli și despre

Sugestii: