Irina Șteț - maestra cergilor maramureșene de la Săpânța

|
26 vizualizări

Irina Șteț, cunoscută și ca Irina lui Ion al lui Săvulea s-a remarcat printre țesătoarele din Săpânța pentru cergile sale, bogat decorate și colorate.
Țesătură groasă de lână, bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat, cerga a devenit, în timp, un simbol al tradiției maramureșene.
Irina Șteț a învățat tainele țesutului de la bunica și mama sa, participând, încă din copilărie, la făurirea diverselor piese textile tradiționale și a transmis, la rându-i, meșteșugul fetelor sale.

Maestra țesătoare a lucrat piesele textile clasice, pe care femeile maramureșene le făceau din străbuni: cămăși, zadii, cioareci, lecrice (haină de iarnă scurtă cu mâneci), pieptare, zgărdane (piese de podoabă purtate de fete și femeile tinere), textile de interior (cergi, covoare), dar și țesături de pus pe „rudă”.
Nelipsită în casele tradiționale maramureșene, ruda este o bârnă din lemn suspendată de tavan, pe care se așează diverse țesături. Dintre cele făurite de Irina Șteț amintim ștergătorii (prosoape de șters pe față), „fățoaiele” (fețe de masă) și “desagile” (traiste formate din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa).
Dintre aceste piese, însă, așa cum am amintit anterior, cele care au făcut-o cunoscută pe Irina Șteț au fost cergile sale, precum și trăistuțele realizate din țesătură de cergă, pe care le comercializa, făcând din meșteșugul ei un mijloc de trai.

Irina Șteț - maestra cergilor maramureșene de la Săpânța

Timp de peste 60 de ani, Irina Șteț a țesut traiste și cergi de lână cu motive liniare simple sau florale, specifice pe Valea Tisei, în roșul și negrul specifice Maramureșului pe care le împodobea, uneori, cu accente galbene, albastre sau verzi.
În funcție de preferințele cumpărătorilor, Irina Șteț țesea și cergi de o singură culoare, cergi „în vârste” (în dungi), precum și cergi „cu rujă” (cu trandafiri). Ea își ornamenta cergile cu motive geometrice, florale și astrale.
Tehnica de prelucrare a lânii folosită de Irina Șteț era cea tradițională: lâna era spălată, uscată, scărmănată (curățată, afânată prin desprinderea, răsfirarea firelor), toarsă, după care trecea la urzit (pregătită, așezată în războiul de țesut), năvădită (firele urzelii erau trecute prin ițe și spată, în ordinea cerută de modelul țesăturii) și, în sfârșit, la țesut.
Pentru a îndesa țesătura cergii, meștera o ducea la vâltoarea de pe malul râului, folosindu-se astfel de forța căderii apei, după care scărmăna cerga încă o dată, pentru a-i „scoate mițele”.
Pentru a obține cergile care au făcut-o renumită, Irina Șteț alegea lână țurcană cu fire lungi, pe care le torcea cu atenție, astfel încât firul să nu fie prea răsucit. Țesătura era bătută bine cu spata, pentru a obține o cergă groasă și îndesată.
Atenția la detalii și execuția tehnică deosebit de riguroasă au făcut cunoscute cergile și traistele Irinei Șteț, fiind dorite și cumpărate nu doar de săpânțeni, ci și la târgurile de artă populară din alte orașe, în special de pe litoral. Deși în prezent piesele confecționate de Irina Șteț nu mai pot fi achiziționate, cerga tradițională a rămas o emblemă a Maramureșului și o atracție turistică pentru turiștii care vizitează Săpânța.

Merită să afli și despre

Sugestii: