Bulevardul „Pardon” din Câmpulung-Muscel. Promenada printre case vechi și teii Câmpulungului
Bulevardul „Pardon” a devenit unul dintre cele mai cunoscute spații publice ale Câmpulungului și unul dintre reperele prin care orașul și-a exprimat modernizarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Așezat în centrul vechii urbe muscelene, alături de Grădina Publică „Merci”, bulevardul nu a fost conceput numai ca arteră de circulație. El a funcționat ca promenadă, loc de întâlnire, spațiu al muzicii, al comerțului, al conversației și al spectacolului cotidian.
Istoria sa nu a început printr-o singură intervenție urbanistică și nici la o dată unanim acceptată. Formarea promenadei a fost pregătită de modificări succesive ale terenului, de devierea unor cursuri de apă, de mutarea pieței comerciale, de demolarea unor prăvălii, de cumpărarea unor proprietăți și de lărgirea treptată a terasei centrale.
Documentele, monografiile orașului, descrierile călătorilor și imaginile de epocă au păstrat etape diferite ale acestei transformări.
În jurul bulevardului s-a conturat, în numai câteva decenii, un adevărat nucleu al vieții publice. Grădina „Merci”, muzica militară, hotelurile, farmacia, cinematograful, cofetăriile, terasele, iluminatul și monumentele au alcătuit împreună un centru modern, diferit de vechea structură comercială a orașului, dar integrat în țesutul său istoric.
De la „Iazul fierăstraielor” la promenada centrală
Zona în care s-a amenajat Bulevardul „Pardon” a avut inițial o înfățișare cu totul diferită. Prin centrul Câmpulungului a trecut un curs de apă cunoscut sub numele de „Iazul fierăstraielor”.
Acesta a urmat aproximativ traseul viitorului bulevard și s-a îndreptat către Râul Târgului. Apa a deservit instalații și activități gospodărești, iar albia sa a influențat mult timp organizarea terenurilor și a construcțiilor din zonă.
În jurul anului 1815, cursul a fost deviat, iar scurgerile pluviale au fost conduse printr-un șanț sau canal. Intervenția nu a rezolvat definitiv problema apelor. Canalul a continuat să creeze dificultăți primăriei, mai ales în timpul ploilor, până când au fost introduse conducte și tuburi de beton.
Descrierile vechi au păstrat imaginea unei gârle care traversa orașul paralel cu Râul Târgului și care asigura apă pentru nevoile locuitorilor. De-a lungul ei s-au așezat prăvălii și ateliere, iar zona a căpătat un caracter comercial. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, traseul viitoarei promenade nu a fost un spațiu liber și ordonat, ci o succesiune de construcții, canale, ulițe și proprietăți particulare.
Mutarea pieței comerciale din apropiere, în 1844, a constituit o altă etapă importantă. Eliberarea terenului a permis reorganizarea zonei și a pregătit apariția unui spațiu public central. Primăria a început apoi să cumpere succesiv proprietăți pentru lărgirea terasei pe care aveau să fie amenajate bulevardul și grădina.
Unele relatări au legat intervenția decisivă de perioada de după 1877, când mai multe prăvălii au fost dărâmate pentru a se amenaja o alee. Aceasta s-a lărgit treptat și s-a transformat într-un adevărat bulevard. Alte informații au indicat achiziții succesive de proprietăți între 1869 și 1883, realizate tocmai pentru mărirea suprafeței libere a terasei centrale.
Procesul a fost, prin urmare, unul de durată. Bulevardul nu a apărut instantaneu, ci s-a format prin acumularea mai multor operațiuni edilitare: regularizarea apei, demolarea construcțiilor, mutarea activităților comerciale, exproprierea terenurilor, alinierea străzilor și amenajarea promenadei.
Un bulevard existent înaintea datei oficiale a amenajării
Cronologia Bulevardului „Pardon” a fost prezentată diferit în sursele istorice. Amenajarea complexului format din bulevard și Grădina Publică a fost plasată, în general, între 1885 și 1891. Unele lucrări au indicat anul 1890, iar altele anul 1891, în timpul mandatului primarului Istrate Rizeanu.
Totuși, descrierile călătorilor și relatările publicate în epocă au arătat că în 1883 și 1884 exista deja o promenadă cunoscută și frecventată. Această aparentă contradicție s-a explicat prin caracterul etapizat al lucrărilor. O alee sau un bulevard incipient a existat înainte ca întregul complex să fie terminat, iluminat, plantat și organizat în forma sa modernă.
În 1883, presa a menționat existența unei promenade, iar călătorii au descris atmosfera locului. În jurul anului 1884, Bulevardul „Pardon” funcționa deja ca spațiu public, chiar dacă lucrările de amenajare au continuat în anii următori.
Petre Ispirescu, sosit la Câmpulung în 1884, a surprins orașul traversat de canalul de apă și a descris prăvăliile, circulația și viața de pe promenadă. Relatarea sa a arătat că bulevardul nu a fost numai o construcție urbanistică, ci și un spațiu social bine cunoscut, în care locuitorii și vizitatorii s-au întâlnit într-o atmosferă animată.
Publicistul și istoricul G. I. Ionescu-Gion a descris, tot în 1884, centrul Câmpulungului în timpul serii. Serviciul municipal aprindea lămpile, muzica militară începea să cânte, iar aleile se umpleau de oameni. Din când în când, în aglomerație, se auzea câte o scuză politicoasă: „Pardon, madame” sau „Pardon, mademoiselle”.
Acest tablou a oferit una dintre cele mai sugestive imagini ale promenadei câmpulungene din ultimul sfert al secolului al XIX-lea.
În 1925, Constantin Rădulescu-Codin prezenta centrul orașului prin cele două mari amenajări ale sale: un bulevard, numit atunci Aleea Principele Carol, și o grădină publică „ce pe fiecare zi se înfrumusețează”. Formularea a arătat că spațiul a continuat să fie întreținut și modificat mult timp după amenajarea sa inițială.
Originea numelui „Pardon”
Denumirea bulevardului a fost legată de caracterul său aglomerat și de politețea convențională a celor care se plimbau aici. Promenada a fost relativ îngustă, iar în orele de mare afluență trecătorii s-au ciocnit sau au fost obligați să-și facă loc. Formula „Pardon” s-a auzit atât de des încât a devenit numele neoficial al locului.
Petre Ispirescu a surprins tocmai această aglomerație. Tinerii și familiile se plimbau într-un spațiu restrâns, se întâlneau, se depășeau și se atingeau din greșeală. Scuza repetată la fiecare pas a fost transformată de locuitori într-un toponim urban.
G. I. Ionescu-Gion a oferit o imagine asemănătoare. În timpul serii, pe fondul muzicii militare și al iluminatului public, promenada s-a umplut de lume. Exclamațiile politicoase au devenit parte a atmosferei, iar numele „Pardon” a exprimat caracterul monden și aglomerat al locului.
O tradiție locală a păstrat aceeași explicație. Bulevardul ar fi avut aproximativ cinci metri lățime și o lungime măsurată în memoria copiilor și a localnicilor prin aproape 180 de pași. Într-un asemenea spațiu, întâlnirile și ciocnirile dintre pietoni au fost inevitabile. Chiar și atunci când denumirea oficială a fost schimbată, locuitorii au continuat să-i spună „Pardon”.
Numele a supraviețuit succesivelor redenumiri administrative deoarece a aparținut limbajului cotidian. „Aleea Principele Carol” a rămas o formulă oficială, în timp ce „Pardon” a continuat să desemneze locul cunoscut de întreaga comunitate.
Explicația a avut și o dimensiune simbolică. Bulevardul a introdus în viața orașului un comportament nou, legat de promenadă, eleganță, conversație și politețe publică. Cuvântul franțuzesc nu a desemnat numai o scuză, ci și apropierea de modelele urbane occidentale adoptate de societatea românească în secolul al XIX-lea.
Bulevardul și Grădina „Merci”, un singur ansamblu urban
Bulevardul „Pardon” nu poate fi separat de Grădina Publică „Merci”. Cele două spații au fost amenajate în același perimetru și au îndeplinit funcții complementare. Bulevardul a fost destinat promenadei și circulației lente, în timp ce grădina a oferit spațiu pentru odihnă, muzică, serbări și vegetație.
În orașele europene ale secolului al XIX-lea, bulevardul a devenit un salon în aer liber. Băncile, felinarele, chioșcurile și muzica au transformat strada într-un spațiu de sociabilitate. Grădina publică a completat această funcție, introducând vegetația în centrul orașului și oferind un loc pentru recreație și evenimente.
La Câmpulung, cele două amenajări au format un complex central coerent. Perimetrul fusese folosit și înainte pentru agrement și parade militare. În 1883, bugetul local a prevăzut 300 de lei pentru serbările naționale și 500 de lei pentru muzica Regimentului 30 Dorobanți, în condițiile în care salariul primarului era de 250 de lei. Diferența a arătat importanța acordată muzicii și ceremoniilor publice.
Numele „Merci” a fost explicat printr-o tradiție asemănătoare celei legate de „Pardon”. Grădina a găzduit concerte ale fanfarei militare, serbări și spectacole în aer liber. Publicul ar fi răspuns cu repetate exclamații de mulțumire, iar „Merci” a devenit treptat denumirea familiară a parcului.
Această explicație a aparținut memoriei locale și a legat cele două toponime într-un cuplu inseparabil: „Pardon” pentru promenada aglomerată și „Merci” pentru grădina în care publicul mulțumea muzicanților și organizatorilor. Chiar dacă originea exactă a numelor nu a putut fi documentată printr-un singur act administrativ, persistența lor a arătat forța tradiției urbane.
Amenajarea promenadei
În anii care au urmat inaugurării, primăria a investit constant în amenajarea bulevardului și a grădinii. Lucrările au vizat nivelarea terenului, plantarea arborilor, montarea băncilor, iluminatul și întreținerea vegetației.
În 1895 au fost comandate 25 de felinare cu lămpile și stâlpii necesari Grădinii Publice. Iluminatul a prelungit folosirea promenadei după lăsarea serii și a schimbat ritmul vieții urbane. Bulevardul nu a mai fost frecventat numai în timpul zilei, ci a devenit loc de plimbare și întâlnire în serile de vară.
Felinarele au fost înlocuite treptat de lămpi electrice. Amplasarea lor a fost atent urmărită, deoarece iluminatul a avut atât o funcție practică, cât și una decorativă. Lumina a evidențiat aliniamentul promenadei, arborii și fațadele clădirilor din jur.
Primăria a plătit un grădinar și a înființat o seră pentru producerea florilor necesare spațiilor publice. Au fost plantați și replantați tei și castani, arbori care au ajuns să definească imaginea bulevardului. Grădina a primit brazi, havuzuri și cișmele, iar pavilionul de muzică a fost mutat sau refăcut în mai multe etape.
O descriere locală a păstrat imaginea bulevardului încadrat de tei și castani, ale căror coroane au format o legătură vizuală între promenadă și grădină. Vegetația nu a avut numai un rol decorativ. Ea a oferit umbră, a protejat pietonii de praful verii și a introdus în centrul dens construit al orașului un spațiu de respirație.
Aleea a fost delimitată față de traficul obișnuit, iar bănci au fost așezate de-a lungul ei. Bulevardul a devenit locul în care adulții s-au întâlnit pentru conversație, în timp ce copiii au folosit bordurile, aleile și spațiile dintre arbori pentru jocuri.
Împrejmuirea din piatră și contribuția arhitectului Ionescu-Berechet
În prima jumătate a secolului al XX-lea, Grădina „Merci” a primit o împrejmuire monumentală din piatră de Albești. Amenajarea a fost atribuită perioadei 1925–1929, în timpul primarului Ionel Nicolau.
Lucrarea a fost executată de antrepriza Frații de Nicola și de sculptorul Victor Mezaroba, după un proiect al arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet. Construcția a urmărit stilul național, combinând elemente de inspirație postbrâncovenească și neoclasică într-o expresie postacademistă.
Împrejmuirea nu a avut numai rolul de a delimita grădina. Prin piatra fasonată, stâlpii, intrările și poarta monumentală, ea a conferit ansamblului o identitate arhitecturală. Grădina a fost astfel integrată fondului construit al orașului și a primit o intrare corespunzătoare statutului său de principal spațiu public.
Arhitectul Ionescu-Berechet a proiectat și un nou pavilion pentru muzică. Intervențiile sale au legat amenajarea peisagistică de tradiția arhitecturii românești, pe care a urmărit să o continue în numeroase clădiri și lucrări publice din Câmpulung.
La intrarea în parc au fost amplasate, în diferite etape, elemente informative și decorative. Memoria recentă a păstrat imaginea unui barometru și a unei hărți cu traseele turistice ale zonei, integrate în apropierea împrejmuirii de piatră. Aceste dotări au legat centrul orașului de statutul Câmpulungului de stațiune climaterică și punct de plecare pentru excursii în Muscel.
Muzica militară și viața socială
Muzica militară a fost una dintre atracțiile principale ale ansamblului. Fanfara a cântat în Grădina Publică și a însoțit promenadele de seară, serbările naționale și evenimentele organizate de primărie.
Bugetul local a subvenționat formațiile, iar sumele alocate au fost mărite periodic. Pavilionul de muzică a devenit centrul grădinii, iar concertele au atras locuitori și vizitatori.
În zilele de sărbătoare, bulevardul și grădina au funcționat ca o singură scenă urbană. Publicul s-a plimbat, s-a oprit în dreptul pavilionului, a ocupat băncile și a urmărit muzicanții. Iluminatul, vegetația și clădirile din jur au completat atmosfera.
Primăria a recuperat o parte dintre cheltuielile de întreținere din taxele percepute pentru baluri, reprezentații teatrale și panorame. În zonă s-au organizat și jocuri de popice și tenis. Acestea au fost reglementate, taxate și interzise în perioadele în care grădina a găzduit serbări.
Bulevardul a introdus o sociabilitate diferită de cea a hanurilor și cârciumilor. Aici întâlnirea s-a desfășurat în spațiu deschis, într-un cadru supravegheat și organizat, considerat potrivit pentru familii, tineri și vizitatori.
Bustul lui Negru Vodă și „capu’ Bulevardului”
În 1898, la extremitatea nordică a promenadei, în punctul cunoscut de atunci drept „capu’ Bulevardului”, a fost amplasat bustul legendarului Negru Vodă. Monumentul a fost comandat de primărie sculptorului câmpulungean George Demetrescu Mirea.
Alegerea personajului a legat modernizarea centrului de tradiția istorică a orașului. Câmpulungul a fost asociat în memoria locală cu începuturile Țării Românești și cu descălecatul lui Negru Vodă. Bustul a transformat capătul promenadei într-un reper simbolic.
O ilustrată din epocă a păstrat momentul inaugurării, la care au participat ministrul de Interne, prefectul, primarul, sculptorul și notabilitățile orașului. Ceremonia a arătat că bulevardul a devenit spațiul privilegiat al reprezentării oficiale.
Monumentul a rămas la capătul bulevardului până în 1910. Atunci a fost mutat în fața noului „Hospel Comunal”, clădirea Primăriei de atunci, devenită ulterior bibliotecă și palat al culturii. Astăzi, asocierea dintre statuia lui Negru Vodă, Biblioteca Municipală „Ion Barbu” și Bulevardul „Pardon” continuă să definească centrul istoric al orașului.
Clădirile și activitățile din jurul promenadei
Amenajarea bulevardului a atras investiții private și a schimbat funcțiile clădirilor din jur. Zona a devenit potrivită pentru hoteluri, cafenele, cofetării, farmacii, săli de spectacole și cinematografe.
Hotelul Florian Niculescu, inaugurat probabil în 1902, a avut o sală de spectacole și o fațadă reprezentativă. Clădirea s-a integrat noului centru de loisir și a oferit vizitatorilor cazare și divertisment în apropierea promenadei.
Un cinematograf a fost amplasat inițial spre capătul sudic al bulevardului. Ulterior, o altă sală a fost ridicată pe strada care mărginea Grădina Publică la sud. Prima proiecție cinematografică din Câmpulung a avut loc în 1906 la Școala Normală „Carol I”, iar apariția sălilor din centru a introdus filmul în circuitul cotidian al orașului.
Farmacia aflată în apropiere a fost mai mult decât un spațiu comercial. Proprietarul, cunoscut specialist și pasionat de excursii, a amenajat o sală generoasă de primire și o drogherie. Aici s-au întâlnit profesori, primari, consilieri și scriitori care au preferat uneori acest cadru restaurantelor și cafenelelor.
Pe străzile din jur au apărut cofetării, terase, birturi și alte locuri de întâlnire. Promenada a stimulat comerțul și a creat o clientelă stabilă formată din localnici, funcționari, elevi, vizitatori și vilegiaturiști.
În apropiere s-au aflat Biserica Sfântul Nicolae, Biblioteca Municipală, Primăria și alte instituții publice. Bulevardul a legat astfel spațiul de agrement de cel religios, administrativ și cultural.
Fotografiile de epocă și schimbarea înfățișării bulevardului
Cea mai veche fotografie cunoscută a Bulevardului „Pardon” a surprins o promenadă încă simplă, cu un traseu central de pământ, arbori tineri și clădiri joase așezate pe ambele laturi. Băncile au fost dispuse la margine, iar câțiva trecători au ocupat spațiul central.
Imaginea a arătat caracterul îngust și alungit al promenadei. Clădirile comerciale și locuințele au format un front discontinuu, iar arborii recent plantați nu au oferit încă bolta vegetală cunoscută în secolul următor.
O carte poștală din jurul anului 1908 a surprins un spațiu mai ordonat. Arborii crescuseră, carosabilul și aleile fuseseră regularizate, iar clădirile din jur aveau o înfățișare urbană mai coerentă. Pe una dintre fațade s-a putut citi inscripția „Farmacie”, semn al diversificării funcțiilor comerciale.
Alte imagini din primele decenii ale secolului al XX-lea au prezentat Bulevardul cu tei maturi, felinare, bănci și fronturi construite mai consistente. Trăsurile au circulat pe laturile exterioare, iar promenada pietonală a rămas în centru.
Fotografiile au confirmat că bulevardul a trecut prin mai multe etape. De la aleea modestă, amenajată pe terenul eliberat de prăvălii și de vechiul canal, s-a ajuns la o promenadă plantată și iluminată, înconjurată de hoteluri, farmacii, instituții și spații comerciale.
Bulevardul în memoria locală
Pentru locuitorii Câmpulungului, Bulevardul „Pardon” nu a rămas numai un obiectiv istoric. El a fost locul plimbărilor zilnice, al întâlnirilor dintre generații și al trecerii de la școală spre centru.
Poveștile recente au păstrat imaginea copiilor care desenau șotronul pe pavaj, urmăreau furnicile de lângă borduri sau se jucau în timp ce bunicii discutau pe bănci. Promenada a fost percepută prin reperele sale apropiate: biserica, biblioteca, cofetăria, statuia lui Negru Vodă și intrarea în Grădina „Merci”.
Primăvara, teii și castanii au legat vizual bulevardul de parc. Vara, aleile s-au umplut de copii, biciclete și role. Toamna, castanele și frunzele au transformat spațiul într-un loc al plimbărilor lente, iar iarna, ramurile acoperite de zăpadă au conturat o altă imagine a promenadei.
Această memorie afectivă a continuat tradiția vechilor descrieri. În secolul al XIX-lea, călătorii au observat muzica, lămpile și aglomerația elegantă. În secolele următoare, copiii și bunicii au păstrat aceleași alei ca loc al conversației și al experienței urbane cotidiene.
Personalitățile din Grădina „Merci”
De-a lungul aleilor grădinii au fost amplasate busturile unor personalități legate de istoria culturală a orașului și a țării. Ansamblul a inclus reprezentări ale lui Ion D. Negulici, C. D. Aricescu, Ion Barbu, Tudor Mușatescu, George Oprescu, Constantin I. Parhon și Nicolae Bălcescu.
Prin aceste monumente, grădina a primit și o funcție memorială și educativă. Promenada nu a fost numai loc de agrement, ci și spațiu în care locuitorii au întâlnit figurile unor pictori, scriitori, istorici și oameni politici.
Prezența busturilor a continuat tradiția inaugurată prin monumentul lui Negru Vodă. Istoria orașului a fost adusă în spațiul public, iar aleile au devenit un traseu al memoriei culturale.
Pentru copii, personalitățile au putut fi descoperite prin poveștile citite de părinți și bunici. Astfel, parcul a funcționat și ca loc informal de educație, în care monumentele au fost integrate plimbării și vieții cotidiene.
Între denumirile oficiale și numele păstrat de comunitate
Bulevardul a purtat de-a lungul timpului și alte denumiri oficiale. A fost menționat ca Aleea Principele Carol, iar schimbările politice au adus alte nume. Totuși, „Pardon” a rămas denumirea folosită de câmpulungeni.
Persistența numelui a arătat distanța dintre nomenclatura administrativă și geografia afectivă a orașului. Pentru comunitate, locurile nu au fost definite numai prin hotărâri oficiale, ci și prin întâmplările, gesturile și cuvintele repetate acolo.
Același fenomen s-a produs și în cazul „capului Bulevardului”, denumire care a rămas în vocabularul local mult timp după mutarea bustului lui Negru Vodă. Toponimele familiare au conservat structura vechii promenade și modul în care aceasta a fost folosită.
În cazul Bulevardului „Pardon”, numele a devenit mai puternic decât oricare dintre denumirile oficiale succesive. El a rezumat într-un singur cuvânt aglomerația, politețea, sociabilitatea și caracterul monden al centrului.
Rolul bulevardului în modernizarea Câmpulungului
Amenajarea Bulevardului „Pardon” a avut consecințe care au depășit perimetrul promenadei. Pentru realizarea lui au fost cumpărate și expropriate terenuri, au fost regularizate apele, au fost demolate construcții și au fost aliniate străzi.
Lucrările au făcut parte dintr-un program mai amplu de înfrumusețare și sistematizare. Primăria a urmărit crearea unor trasee continue, închiderea unor fundături și deschiderea accesului către instituții, parcuri și clădiri publice. În 1901 a fost înființată și Societatea pentru Înfrumusețarea Orașului, cu 25 de membri, la inițiativa gazetei „Voința Muscelului”.
Bulevardul a stimulat iluminatul public, plantarea arborilor, întreținerea spațiilor verzi și apariția mobilierului urban. A atras investiții private și a mărit valoarea proprietăților din centru.
Funcția sa a fost legată și de statutul Câmpulungului de stațiune climaterică. Vizitatorii veniți vara au găsit aici un spațiu de promenadă comparabil, la scară locală, cu bulevardele și grădinile altor orașe. Bulevardul a contribuit la imaginea unei localități curate, ordonate și potrivite pentru vilegiatură.
Câmpulungul a beneficiat simultan de statutul de reședință de județ și de cel de stațiune climaterică. Instituțiile administrative, școlile, serviciile de sănătate, hotelurile și spațiile de agrement s-au susținut reciproc. Bulevardul „Pardon” a fost locul în care aceste funcții s-au întâlnit cel mai vizibil.
Un patrimoniu urban viu
Bulevardul „Pardon” și Grădina „Merci” au format unul dintre cele mai coerente ansambluri de spațiu public din Câmpulung-Muscel. Valoarea lor nu a rezultat numai din vechime, ci din continuitatea folosirii.
Aici s-au succedat parade militare, concerte, baluri, spectacole, plimbări, jocuri și întâlniri. Arborii au fost replantați, felinarele au fost schimbate, pavilionul a fost refăcut, monumentele au fost mutate sau adăugate, iar clădirile din jur au primit alte funcții. Cu toate acestea, structura fundamentală a rămas aceea a unei promenade centrale legate de o grădină publică.
Bulevardul a păstrat urmele mai multor epoci. Vechiul canal a rămas în istoria formării terenului. Casele și prăvăliile au amintit de centrul comercial anterior. Teii, castanii și băncile au aparținut orașului modern, iar împrejmuirea de piatră și monumentele au adăugat o dimensiune reprezentativă și memorială.
În memoria comunității, „Pardon” și „Merci” au rămas nume inseparabile. Ele au exprimat o formă de politețe urbană, dar și felul în care locuitorii și-au însușit spațiul. Nici schimbările administrative, nici transformările succesive nu au eliminat aceste denumiri.
Bulevardul „Pardon” a fost mai mult decât o alee de promenadă. Prin amenajarea sa, Câmpulungul a transformat o zonă traversată de ape și ocupată de prăvălii într-un centru al vieții publice.
Aici s-au întâlnit modernizarea, memoria istorică, cultura, comerțul și petrecerea timpului liber. Tocmai această suprapunere a făcut din bulevard unul dintre cele mai puternice simboluri ale orașului.
Bibliografie
- Carmen Oprescu, „Funcțiunea de loisir și rolul ei în modernizarea orașului Câmpulung-Muscel”, în Argessis. Studii și comunicări, seria Istorie, tom IX, Muzeul Județean Argeș, Pitești, 2000, p. 517–526.
- Constantin Rădulescu-Codin, Câmpulungul Muscelului. Istorie și descriere, Câmpulung, 1925.
- Ioan Răuțescu, Câmpulung-Muscel. Monografie istorică, Câmpulung, 1943.
- Petre Ispirescu, „Din poveștile unchiașului sfătos. Schiță de călătorie”, în Revista literară, anul I, 1885.
- G. I. Ionescu-Gion, „Din Câmpulung”, în Românul, 1884.
- Teodor Mavrodin, „Unele aspecte privind sistematizarea și înfrumusețarea Câmpulungului, 1832–1940”, în Studii și comunicări, vol. III, Muzeul Câmpulung-Muscel, Pitești, 1984
- Andrei Căpușan, „Sistematizarea urbană la Câmpulung”, în Studii și comunicări, vol. IV, Muzeul Câmpulung-Muscel, Pitești, 1987
Știi mai multe despre Bulevardul „Pardon” din Câmpulung-Muscel. Promenada printre case vechi și teii Câmpulungului? Spune și altora!