Casa Blum din Focșani, Vrancea
Casa Blum este situată în Focșani, Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 7, județul Vrancea.
Ca arhitectură, Casa Blum aparține stilului eclectic cu elemente ale arhitecturii de sfârșit de secol XIX din vestul Europei. Elementele ornamentale (ghirlande din stuc) de la ferestrele către stradă ale clădirii și la intrarea principală, sunt de remarcat.
Interiorul iese în evidență prin stolerie din lemn sculptat cu ornamente în stil baroc.
Clădirea - monument istoric - a fost construită în anul 1880 de catre kir Ene Belea, un mare negustor. În anul 1900 proprietar era doamna Carnio, apoi soții Nicu și Sofia Dacu, de la care a fost cumpărată în anul 1937 la căsătoria tinerei Beinglas Betty cu doctorul Herman Blum. Fiica familiei Blum a donat casa statului român, înainte de a emigra, în anul 1964.
Din anul 1965 Casa Blum a fost sediul unei tipografii, apoi al unei grădinițe, fiind bine întreținută.