Conacul Lahovary din Budeşti, Vâlcea

Conacul Lahovary este situat în Budeşti, nr. 117, județul Vâlcea.

Construit în prima jumătate a sec. XIX, Conacul Lahovary este clădire monument istoric.

Conacul Lahovary din Budești evocă istoria influentei familii Lahovary, reprezentând un simbol al legăturii dintre două familii boierești – pământenii Socoteni și fanarioții Lahovary. Căsătoria dintre Ioan Lahovary și Paraschiva (Bica) Socoteanu în 1816 a consolidat această uniune, moșia Budești fiind deja în proprietatea familiei Socoteanu încă din 1757. Se presupune că la acea vreme exista deja un conac modest, extins ulterior.

Ioan Lahovary a extins moșia prin schimburi de terenuri, iar aceasta a fost transmisă descendenților săi, printre care se numără viitorii miniștri Alexandru, Ioan, Iacob și George I. Lahovary. La sfârșitul sec. XIX proprietarul conacului și al moșiei era doar George Lahovary.

În anul 1922 conacul a fost restaurat și extins, devenind reședința de vară a familiei boierești.

După naționalizare, conacul din Budești a devenit sediul fermei din cadrul IAS Râmnicu Vâlcea, iar în anii 1970 a fost transformat într-o mică fabrică pentru producerea de cheag și sucuri alimentare, ceea ce a dus la daune semnificative.

George I. Lahovary (1838–1909) a fost o personalitate remarcabilă a culturii și științei românești. Născut la Râmnic, a studiat ingineria în Germania, obținând diploma în domeniu. A avut o carieră notabilă în administrația publică, devenind director general al Poștelor și Telegrafului, unde a introdus mandatul poștal și cartea poștală în România. A fost cofondator al Societății Geografice Române și a contribuit la publicarea unor lucrări de referință, precum Dicționarul geografic al județului Argeș și Marele Dicționar Geografic al României. Distins cu numeroase decorații, inclusiv medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris din 1900, George I. Lahovary a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1909, consolidându-și locul în istoria culturală a României.