Centrul istoric din Săliște, Sibiu
Centrul istoric din Săliște cuprinde Piața Junilor, străzile Vale, Grui și Meseriașilor, precum și Piața Eroilor, situate în Săliște, județul Sibiu.
Datând din sec. XVIII - XIX, Ansamblul rural Centrul istoric al orașului Săliște este monument istoric.
Vezi filmul Vatra MCP cu Săliștea veche, de altădată
Săliște, adesea numită „Capitala spirituală a Mărginimii”, este o localitate cu adânci rădăcini istorice și culturale, ce reflectă vitalitatea și continuitatea vieții românești în Transilvania. De-a lungul timpului, Săliștea s-a afirmat ca un important centru meșteșugăresc, comercial și cultural al Mărginimii Sibiului, remarcându-se și prin păstrarea aproape integrală a portului tradițional, cu elemente ce trimit la civilizația dacică.
Inițial, satul a aparținut cetății Salgo, iar mai apoi a fost inclus în Ducatul Amlașului, stăpânit de voievozii Țării Românești Vlaicu Vodă și Mircea cel Bătrân. Timp de aproape patru secole (1485–1876), a fost parte a Universității săsești, perioadă în care locuitorii au dus o luptă constantă pentru autonomie, reprezentată exemplar de figura lui Oprea Miclăuș, care a pledat cauza comunității până la Curtea imperială de la Viena. Săliștenii s-au implicat activ în marile mișcări naționale: Revoluția din 1848, Mișcarea Memorandistă și, mai ales, evenimentele ce au dus la Marea Unire din 1918.
Școala din Săliște este menționată documentar încă din 1616. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au apărut numeroase asociații și reuniuni locale: despărțământul ASTRA, Reuniunea meseriașilor, a pompierilor, a cântăreților, precum și organizații dedicate femeilor, tinerilor, studenților și lecturii, toate contribuind la viața comunitară și la păstrarea identității românești.
Știi mai multe despre Centrul istoric din Săliște, Sibiu? Spune și altora!