Descoperă frumusețea clădirilor vechi din România!

Istoric, povești și legende, arhitectură și fotografii!

Casa Zottu din București, str. Rosetti

Casa Zottu este situata in municipiul București, str. C. A. Rosetti, nr. 7, sector 1.

Casa generalului Vasile Zottu a fost ridicată în 1909, dupa planurile arhitectului Andrei Reisz.

Fotografie de epocă din biblioteca arh. Mădălin Ghigeanu

Istoria acestei case s-ar fi putut incheia în 1939 când proprietarul de atunci ar fi cerut construirea unui bloc de 7 etaje, proiect nefinalizat din cauza izbucnirii celui de-al 2- lea Război Mondial.

Antreprenorul italian Josef Piantini va extinde casa principală în 1913, adăugându-i în partea dreaptă (pe strada N. Golescu) corpul garajului şi locuinţa şoferului. Clădirea a mai suferit intervenţii şi în 1923-1924.

În toamna anului 1920 aici a locuit temporar, până şi-a început misiunea diplomatică la Atena, omul politic liberal Trandafir Djuvara (1856-1935).

În Bucureşti Zottu îşi leagă numele şi de Palatul Cercului Militar, asigurând preşedinţia comisiei de coordonare a lucrărilor de construcţie. În Salonul Fondatorilor se află şi bustul generalului Zottu, o lucrare a sculptorului Vasile Ionescu-Varo (1887-1966).

Vasile Zottu (1853 – 1916i) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.