Cercul Militar Național din București, str. Constantin Mille
Cercul Militar Național (Palatul Cercului Militar Național - Casa Centrală a Armatei) este situat in municipiul București, str. Constantin Mille, nr. 1, sector 1.
In anul 1889 Generalul Eraclie Arion a lansat ideea construirii unui palat propriu care să găzduiască instituția Cercului Militar.
Cercul Militar și-a îndreptat atenția pentru un posibil loc de construcție al localului propriu spre terenul rămas viran în urma demolării Bisericii Sărindar. După demolarea Bisericii Sărindar, atenția Cercului Militar s-a îndreptat spre terenul rămas viran, ca posibil loc de construcție al localului propriu.
In anul 1912 se rezolvă ultimile probleme de ordin juridic și financiar, necesare începerii lucrărilor, iar lucrările de construcție încep efectiv la 27 mai 1912, dupa planurile arhitectilor Dimitrie Maimarolu, Victor Ștefănescu, Ernest Doneaud.
In anul 1914, la declanșarea Primului Război Mondial, construcţia Palatului Cercului Militar s-a încheiat la roșu.
In anul 1916 Palatul Cercului Militar Național reprezenta deja un reper urbanistic al Bucureștiului. Sunt finalizate lucrările pentru palat, iar inaugurarea lui, prevăzută pentru toamna anului 1916, este amânată din cauza intrării României în Primul Război Mondial alături de Antantă.
Anul 1922 a fost cel mai important an în ceea ce privește lucrările de finisare și amenajare ale clădirii.
In anul 1923, după mai bine de patru ani de la terminarea războiului, timp în care s-au depășit multe obstacole, în special de natură financiară și organizatorică, Palatul Cercului Militar era pregătit în cea mai mare parte pentru inaugurare.
Conducerea cercului reprezentată de generalul Victor Zottu, a decis ca desfășurarea ceremoniei oficiale să aibă loc pe 4 februarie 1923. La festivitate au luat parte regele Ferdinand, care a purtat uniforma de general de escortă regală, regina Maria, principele Nicolae, generalii Gheorghe Mărdărescu, ministrul de război, Constantin Christescu, șeful Marelui Stat Major, Ștefan Holban, comandantul Corpului 2 armată, Eraclie Nicoleanu, prefectul Poliţiei Capitalei, Paul Angelescu, mareșalul Curţii Regale, Alexandru Tell, veteran din Războiul pentru Independenţă, mitropolitul Miron Cristea ș.a.
Între anii 1923-1947, Cercul Militar cunoaște cea mai fastă perioadă. Situația financiară bună, dotarea și condițiile deosebite pentru desfășurarea unor activități culturale, educative și de petrecere a timpului liber (bibliotecă, sală de scrimă, cursuri de limbi străine, conferințe, baluri, activități protocolare, etc.) au înscris Cercul Militar în rândul instituțiilor de cultură recunoscute ale capitalei.
In anul 1949 Cercul Militar îşi pierde statutul de instituţie privată și devine Casa Centrală a Armatei (C.C.A.).
In anul 1991 C.C.A. devine Cercul Militar Naţional (C.M.N.), având drept obiective desfăşurarea de activităţi cultural-artistice, recreative, de turism şi agrement pentru personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naționale şi familiilor acestora.
La 1 martie 2005, în clădirea Cercului Militar Naţional a avut loc Ceremonia dezvelirii bustului arhitectului Dimitrie Maimarolu, proiectantul Palatului Cercului Militar, şi inaugurarea oficială a Salonului fondatorilor Palatului, unde se află şi bustul lui Vasile Zottu şi cel al lui Nicolae Filipescu.
Palatul Cercului Militar Național adăpostește în prezent trei structuri: Cercul Militar Național, Biblioteca Militară Națională și Restaurantul Cercului Militar Naţional.
Sălile palatului
O impresionantă scară din marmură, în dublă pantă, conduce către etajul al doilea şi către sălile de recepţie. Scările de acest tip nu sunt doar simple elemente de legătură, ci sunt gândite ca parte din regia unui ceremonial.
Sala de Marmură care a fost destinată de la început celor mai importante evenimente, poate fi socotită astăzi una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii româneşti.
Sala Maură se află plasată în prelungirea Sălii de Marmură. Ea are pereţii îmbrăcaţi în lambriuri din lemn de calitate, cu motive ornamentale discrete.
Sala Bizantină îşi trage numele de la concepţia în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiţionale româneşti.
Sala Gotică reprezintă o ambianţă arhitecturală caracterizată prin arcuri frânte în ogive şi prin candelabrele simple. Pardoseala este în desen gotic bavarez.
Sala Norvegiană este inspirată din atmosfera specifică Nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, reprezentând chipuri de animale fantastice, inspirate tot din mitologia scandinavă, dând impresia de vechi interioare nordice.
