Bucureștiul Interbelic. Eleganța arhitecturii romanesti
După încheierea conflagrației mondiale și după Marea Unire au avut loc schimbări majore în, practic, toate domeniile vieții politice, sociale, economice și culturale, prin eforturile de modernizare a întregii societăți, în pas cu spiritul vremii. Arhitectura și urbanismul s-au înscris în contextul marilor înnoiri care au fost la baza noului stat.
Spre deosebire de generația de la 1848, generația interbelică avea o atitudine critică față de influențele occidentale, apreciind mai mult tradițiile românești, dar și diversitatea culturală. Urbanizarea a dus la construirea unor mari edificii, în special în București, numit „Micul Paris”.
Stilul de viață al bucureștenilor în perioada interbelică era marcat de contraste între modernitate și tradiție, fiind influențat atât de avântul economic și cultural al vremii, cât și de moștenirea rurală. Bucureștiul era cunoscut pentru cafenelele, cofetăriile și restaurantele sale, care deveniseră locuri de întâlnire pentru intelectuali, artiști și politicieni. Bucureștiul era un centru educațional important, cu universități și licee prestigioase, iar nivelul de alfabetizare era în creștere. Intelectualii și artiștii vremii au modelat cultura românească, participând la diverse curente literare, filosofice și artistice.
Din punct de vedere al arhitecturii, perioada interbelică se remarcă prin pluralismul stilistic, o noutate față de perioada antebelică, caracterizată de diversitatea și numărul expresiilor arhitecturale. Aceasta include evoluția stilului neoromânesc, diversitatea influențelor clasicizante, expresii târzii ale Sezessionului transilvănean, precum și asimilarea modernismului prin Art Déco și arhitectura modernă. Această varietate reflectă o societate multiculturală, aflată în căutarea unei identități moderne.
Printre reperele Bucureștiului interbelic regăsim:
Piața Senatului, cunoscută astăzi drept Piața Națiunile Unite, are o istorie care începe cu mult înainte de a căpăta forma pe care o vedem în prezent. Primul pas în dezvoltarea acestui loc a fost făcut de domnitorul Constantin Brâncoveanu, care, în timpul domniei sale, a deschis principala arteră a orașului de atunci, cunoscută sub numele de Podul Mogoșoaiei. În anul 1912 au fost turnate fundaţiile pentru Palatul Senatului. Palatul Senatului nu a fost însă construit niciodată. Lucrările, întrerupte din cauza primului război mondial, nu au mai fost reluate.
Iniţial Podul Mogoşoaiei – ulterior Calea Victoriei – era una din cele mai vechi străzi din Capitală, unde în secolul al XIX-lea se găseau casele şi palatele celor mai importante familii din Bucureşti. Pe aceeaşi stradă, pe lângă casele private, găsim şi instituţii de cultură sau instituţii publice. În perioada interbelică, Calea Victoriei devine loc de promenadă pentru toate categoriile sociale. Strada se transformă într-un spaţiu aglomerat, elegant, dar şi pestriţ.
Intelectualii vremii, scriitori sau artişti, au trăit şi au scris despre atmosfera cosmopolită de pe fostul Pod al Mogoşoaiei, luând deseori pulsul orasului şi privind trecătorii dinspre celebra Casă Capşa.
Palatul Poștelor în perioada interbelică era una dintre cele mai vizitate clădiri din oraș. De aici se trimiteau și se primeau scrisori, cărți poștale, telegrame, se trimiteau sau se primeau mărfuri.
Strada Lipscani - Menţionată încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea, sub denumirea de Uliţa cea mare de lângă Curtea domnească, strada avea sa fie denumită "Lipscani" începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Clădirile cele mai importante care se aflau în deceniul al treilea al secolului XX pe strada Lipscani erau: Palatul Băncii Agricole, Banca de Scont, Banca Naţională, casa Schlesinger, magazinul Missir, casa Chrissoveloni, Hotelul Carol, Palatul Dacia, ''La Globul verde'', casa Bechianu.
Palatul Cercului Militar Național a fost inaugurat oficial în anul 1923, în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria. În perioada interbelică, Palatul Cercului Militar Național a devenit un reper cultural al Capitalei.
Calea Moșilor își are originea numelui de la sărbătoarea Moșilor, care aduna în perioada interbelică atât de multă lume, încât aglomerația sufocantă a dat naștere unei expresii des folosită în epocă: „Ce te îmbulzești, domnule, ca la Moși?”.
În 1935, tramvaiul cu numărul 16, ușor de recunoscut după plăcuța roșie pe care scria, cu litere mari, „La Moși”, transporta „valuri peste valuri” de bucureșteni către târg.
Principalul loc de promenadă în epoca interbelică din Micul Paris era la Șosea (soseaua pe care o stim astazi ca Soseaua Kiseleff, care tinea de la capul Podului Mogosoaiei- Piata Victoriei de astăzi, pana la Arcul de Triumf).
Perioada interbelică a fost una de efervescență pentru București, cu o combinație unică de influențe moderne și tradiționale care au definit stilul de viață al locuitorilor.