Baile Krețulescu, Câmpulung
Ansamblul băilor Krețulescu se afla in municipiul Câmpulung Str. tenor Leonard Nicu, nr 2, judetul Arges.
Băile Kretzulescu sunt (mai degrabă, au fost) situate pe malul vestic al Râului Târgului.
Cele două clădiri monumentale au fost construite între 1897 și 1905 în urma descoperirii unor izvoare slab mineralizate în parcul omonim, aflat pe atunci în nordul orașului.
Numele ansamblului provine de la Nicolae Kretzulescu, la inițiativa căruia a fost construit.
În momentul finalizării complexul era constituit dintr-un ansamblu ce conținea două clădiri monumentale (care se mai păstrează și astăzi) legat printr-un portic de lemn de celelalte clădiri.
In era comunismului, incepand cu 1967, s-au numit “ Olga Bancic”, dupa numele unei activiste evreice din Basarabia ruseasca.
Băile Krețulescu, sunt declarate monument istoric si fac parte din Situl urban Campulung Muscel, judetul Arges.
Nicolae A. Kretzulescu (1812, București – 1900, Leordeni, Argeș) a fost un medic, diplomat și politician liberal român, membru fondator al Academiei Române, care a fost cel de-al doilea prim-ministru ( funcția pe care a deținut-o de trei ori) al României (între 1862-1863 și 1865-1866).