Descoperă arhitecții României, de demult și arhitecții contemporani. Biografii, contribuții, moșteniri și stiluri arhitecturale, clădiri istorice, publice, rezidentiale și de patrimoniu.

Nicolae G. SOCOLESCU – unul dintre primii arhitecți români și întemeietor al unei dinastii de arhitecți români

Nicolae G. Socolescu (n. 1820, Berivoiul Mare, Țara Făgărașului, jud. Brașov – d. 1872, Ploiești) a fost unul dintre primii arhitecți români care au activat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Stabilit la Ploiești în jurul anilor 1840–1845, într-o perioadă în care arhitectura românească abia începea să se desprindă de tradiția orientală, Socolescu a introdus în zona Munteniei principiile arhitecturii occidentale – neoclasice, neogotice și baroce – învățate la Viena. A fost arhitect, antreprenor și ctitor al Bisericii Sfântul Spiridon din Ploiești, iar lucrările sale – hanuri, hoteluri, locuințe și prăvălii – au modelat imaginea urbană a orașului vreme de aproape un secol.

Originar din Berivoiul Mare, sat de grăniceri din Țara Făgărașului, Nicolae G. Socolescu provenea dintr-o familie veche de mici nobili ardeleni, înnobilați în 1655 de principele transilvănean Gheorghe Rákóczi al II-lea pentru slujirea credincioasă a curții. În jurul anului 1846, cinci frați Socol au trecut Carpații, stabilindu-se în Muntenia. Toți erau constructori, dar Nicolae, format la Academia de Arte din Viena – Secția de Arhitectură, va deveni arhitectul familiei și primul arhitect român stabilit la Ploiești.

După stabilirea în oraș, s-a căsătorit cu Ioana Săndulescu, din mahalaua Sfântul Spiridon, și a avut patru fii, dintre care doi – Toma N. Socolescu și Ion N. Socolescu – vor deveni, la rândul lor, arhitecți, continuând tradiția părintească și punând bazele unei adevărate dinastii arhitecturale românești. Este îngropat în curtea bisericii Sf. Spiridon, pe care el însuși a proiectat-o și ctitorit-o.

Educație, formare și stil arhitectural

Nicolae G. Socolescu a urmat studiile de arhitectură la Viena, unde a fost influențat de curentele neoclasice și neogotice ale Europei Centrale. Revenit în țară, a introdus aceste tendințe în arhitectura urbană prahoveană, răspunzând dorinței de occidentalizare a elitei locale.

Activând ca arhitect și antreprenor între 1846 și 1872, Socolescu a fost singurul arhitect român din județul Prahova la acea vreme, lucrând alături de arhitecți străini precum elvețianul Johann Schlatter (arhitect al orașului în 1843) și austriacul Karl Hartel (1847).
Stilul său este neoclasic sobru, cu accente neogotice și baroce austriece, adaptate contextului local: fațade simetrice, ferestre înalte, portice cu arcade ample, obloane din lemn, decorații discrete sub cornișe.
În arhitectura comercială, a impus modelul hanurilor transformate ulterior în hoteluri elegante, iar în locuințele boierești a introdus soluții spațiale moderne pentru epocă.

Activitate profesională și context urban

Nicolae G. Socolescu a fost activ într-o perioadă de intensă modernizare a Țării Românești, când Ploieștiul se transforma dintr-un târg de negustori într-un centru comercial și industrial. Cererea de clădiri reprezentative – case de raport, prăvălii, hanuri, hoteluri – era în creștere, iar arhitectul a fost principalul furnizor al acestor construcții.
A lucrat aproape exclusiv cu negustori locali, printre care familiile Filitis, Buzilă, Radovici, Tănescu și Panțuru, și a construit clădiri care au rămas repere urbane până în prima jumătate a secolului XX.

Nicolae G. SOCOLESCU – unul dintre primii arhitecți români și întemeietor al unei dinastii de arhitecți români

Lucrări de arhitectură
1. Locuințe individuale și case boierești

  • 1846 – Locuința personală, Ploiești;
  • 1846–1857 – Casa lui Panaiote Filitis, Ploiești;
  • 1846–1857 – Casa lui Petrache Filitis, Ploiești;
  • 1846–1857 – Casa lui Hagi Petre Buzilă, Ploiești;
  • 1846–1857 – Palatul Bărcănescu, comuna Bărcănești;
  • 1846–1857 – Casa Zaharia Carcalechi, Câmpina (devine ulterior Primăria Câmpina).

2. Hanuri

3. Hoteluri

  • 1860–1872 – Casa fraților I. și G. Radovici, devenită ulterior Hotel Europa, Ploiești;
  • 1860–1866 – Hanul Nica Filip, devenit Hotel Moldavia, Ploiești;
  • 1866–1872 – Casa Radovici, transformată în Hotel Carol, Ploiești;
  • 1866–1872 – Hotel Victoria, Ploiești.

4. Prăvălii și clădiri comerciale

  • 1860 – Prăvălii pentru Petre Buzilă, Ploiești;
  • După 1860 – Prăvălii pentru P. P. Panțuru, Ploiești;
  • După 1860 – Prăvălii la Târgoviște.

5. Arhitectură religioasă

1854 – Biserica Sfântul Spiridon, Ploiești (ctitorie personală, unde este și înmormântat).

Lucrări atribuite

Potrivit studiilor arhitectului Toma T. Socolescu, nepotul său, pot fi atribuite lui Nicolae G. Socolescu și:

  • Hotelul Moldavia (fost han de poștă al familiei Nica Filip),
  • Hotelul Carol Palace (reședința dr. I. Radovici),
  • Casa Petrache Filitis,
  • un șir de magazine pentru P. P. Panțu (fostele prăvălii Hagi Jecu),
  • Hanul Călugăru (pe str. Romană – singura construcție cunoscută încă existentă astăzi).

Premii și distincții

Documentele de arhivă și mărturiile contemporanilor îl menționează ca arhitectul preferat al marilor negustori ploieșteni, un maestru atent la proporții și detalii, care a ridicat standardele arhitecturii locale.

Moștenire arhitecturală și istorică

Opera lui Nicolae G. Socolescu a modelat peisajul urban al Ploieștiului între 1846 și 1872. Clădirile sale au dominat centrul orașului până în perioada interbelică, când o parte au fost demolate pentru construirea Halelor Centrale (1929–1935), altele distruse de bombardamentele americane din 1944 sau în timpul sistematizării comuniste din anii ’80.

Deși aproape toate construcțiile sale au dispărut, arhitectul a rămas în memoria orașului ca fondatorul arhitecturii moderne ploieștene. A creat o estetică occidentală coerentă, adaptată specificului local, și a format o veritabilă școală familială de arhitecți:

  • Toma N. Socolescu (fiul său), arhitect și profesor,
  • Ion N. Socolescu (fiul său), arhitect și restaurator,
  • Toma T. Socolescu (nepotul său), arhitect, istoric și urbanist, autor al studiilor privind arhitectura Ploieștiului.

Moștenirea sa nu se limitează la ziduri, ci la un spirit: acela al rigoarei, al gustului și al dorinței de a aduce arhitectura românească în dialog cu Europa.
Prin el, Ploieștiul și-a dobândit primele clădiri în stil neoclasic occidental, iar numele Socolescu a devenit sinonim cu o întreagă tradiție a arhitecturii românești moderne.