Atracții și Personalități din Hănțești, Suceava

Cu o populație de cca. 3000 de locuitori, la o altitudine de 260 de metri, Hănțești este o comună modestă, ce reflectă peisajul rural și viața tradițională din zona Sucevei, cu o economie bazată pe agricultură.

Aflată în Podișul Sucevei, în sud-estul județului Suceava, localitatea Hănțești a fost atestată aproximativ în 1550.

Atracțiile și patrimoniul material ale localității sunt reprezentate de Biserica de lemn din Hănțești, monument istoric al secolului al XVIII-lea. Este o atracție pentru arhitectura sa tradițională, specifică zonei..

Aflată pe drumul judetean DJ208D, localitatea Hănțești se află la o distanță rutieră de cca. 425 km de București și de cca. 17 km de Suceava, reședința județului Suceava. Alte localități importante din județul Suceava: Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, Dumbrăveni, Siret, Vicovu de Sus.

Patrimoniu, Monumente și Atracții turistice din Hănțești

Atracții, monumente și obiective turistice din Hănțești

Deocamdată niciun obiectiv înregistrat.

Alte Obiective și Atracții turistice de pe lângă Hănțești

Conacul Miclescu din Călinești, Botoșani

Conacul Miclescu din Călinești, Botoșani

Conacul Miclescu este situat in satul Călinești, orașul Bucecea, nr. 126, județul Botoșani.

La aproximativ 9 km față de Hănțești.

→ Case vechi de patrimoniu din Botoșani

Casă tradițională din Dumbrăveni, Suceava (sfârșitul secolului al XIX-lea)

Casă tradițională din Dumbrăveni, Suceava (sfârșitul secolului al XIX-lea)

Satul Dumbrăveni este situat la contactul dintre Podișul Sucevei și lunca Siretului.

La aproximativ 14 km față de Hănțești.

→ Necunoscut din Suceava

Gara Burdujeni, Suceava

Gara Burdujeni, Suceava

Gara Suceava, cunoscută și sub denumirea de Gara Burdujeni, a fost construită în perioada 1892-1902 în cartierul Burdujeni.

La aproximativ 14 km față de Hănțești.

→ Gări vechi din Suceava

Suceava de altădată, în imagini vechi

Suceava de altădată, în imagini vechi

Suceava veche de altădată în poze vechi, dar și fotografii rare, imagini și cărți postale vechi, originale. Vezi documentarul istoric video Vatra MCP cu Suceava veche, de altădată.

La aproximativ 14 km față de Hănțești.

→ Vechea Românie din Suceava

Palatul de Justiție Suceava

Palatul de Justiție Suceava

Palatul de Justiție din Suceava este o clădire-monument istoric construită în stil neoclasic în anul 1885 în municipiul Suceava pentru a servi ca sediu al Tribunalului și Judecătoriei.

La aproximativ 14 km față de Hănțești.

→ Palate românești din Suceava

Gara Suceava Nord-Ițcani din Suceava, str. Gării

Gara Suceava Nord-Ițcani din Suceava, str. Gării

Gara Suceava Nord-Ițcani este situată în Suceava, str. Gării, nr. 4, județul Suceava.

La aproximativ 14 km față de Hănțești.

→ Gări vechi din Suceava

Casa Seserman din Suceava, str. Armenească

Casa Seserman din Suceava, str. Armenească

Casa Seserman este situată în Suceava, str. Armenească, nr. 18, județul Suceava.

La aproximativ 14 km față de Hănțești.

→ Case vechi de patrimoniu din Suceava

Casa Costin Tarangul din Suceava, aleea Simion Florea Marian

Casa Costin Tarangul din Suceava, aleea Simion Florea Marian

Casa Costin Tarangul este situată în Suceava, aleea Simion Florea Marian, nr. 2, județul Suceava.

La aproximativ 14 km față de Hănțești.

→ Case vechi de patrimoniu din Suceava

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei este situată la marginea de est a orașului Suceava

La aproximativ 14 km față de Hănțești.

→ Cetăți și Castele din Suceava

Monumentul lui Ștefan cel Mare din Suceava

Monumentul lui Ștefan cel Mare din Suceava

Monumentul lui Ștefan cel Mare este situat în Suceava, în parcul Cetății de Scaun, județul Suceava.

La aproximativ 14 km față de Hănțești.

→ Locuri și Obiective din Suceava

Oameni de cultură născuți în Hănțești

Mihai DĂSCĂLESCU, pictor, grafician

Mihai DĂSCĂLESCU, pictor, grafician

Mihai Dăscălescu s-a născut in data de 21 septembrie 1917, incomuna Hânţeşti, judeţul Botoşani, si a încetat din viata 13 decembrie 1999, Galați.

→ Pictori români din Botoșani

Oameni de cultură decedați în Hănțești

Deocamdată nicio înregistrare.

Alte localități din județul Suceava

Toate județele din România